Tica-DarieCel mai tânăr candidat la alegerile locale din România, Tică Darie, a ocupat un onorabil loc 3 la Primăria Roșia Montana.

Tânărul de 23 de ani nu renunță însă. Cu scorul obținut, acesta va intra în Consiliul Local și, spune el, va face tot posibilul să facă lucrurile să funcționeze corect.

”Vă mulțumesc frumos tuturo celor care ați investit în campania mea, celor care m-ți sprijint. Am ieșit pe locul 3 din 9, independent, cu o campanie sinceră și transparentă. Chiar dacă a rămas aceeși conducere, noi ne vom implica, vom pune presiune la ședințele de consiliu, astfel încât lucrurile să funcționeze corect în localitatea în care trăim”, a declarat tânărul după aflarea rezultatelor.

Suceveanul Tică Darie este unul dintre tinerii români care au reușit să plece şi să rămână în străinătate şi, totuşi, s-a întors în România. A studiat în Danemarca şi a fost implicat în proiecte promiţătoare, însă a înţeles că nicio carieră nu e mai presus de idealul său: acela de a face viaţa mai bună oamenilor din România. A ales astfel să o ia de la capăt la Roşia Montană, un loc despre care auzise că este nefericit și falimentar, scrie b1.ro.