dan-niculescu

La intersectia strazii Eminescu cu Galati, foarte aproape de centrul Capitalei, pana prin anul 2000, un mic restaurant reunea, la ceasuri tarzii din noapte, ce avea mai bun Bucurestiul din punct de vedere artistic. La “Sarpele Rosu” au baut, au cantat, au facut chefuri de pomina, pana dimineata, actori si muzicieni, politicieni si diplomati.

Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, George Mihaita, Şerban Ionescu, Colea Rautu, Radu Beligan , Stefan Banica, Dumitru Rucareanu, Stelian Nistor, Dorel Visan, Nicu Constantin, regizorul Nutu Carmazan sunt doar o parte dintre marii nostri artisti care au baut in carciuma lui Dan Niculescu.

sarpele-rosu-dinica-ploiesteanu-iordache

Barbatul a deschis restaurantul dupa Revolutie, apoi in 2001 a inchis-o, dupa ce cladirea in care functiona fusese retrocedata. Carciumarul marilor artisti nu a mai vrut sa deschida carciuma in alta locatie si s-a retras in casa lui. Saptamana trecuta, la 68 de ani, dupa ani la rand in care nu mai iesise din locuinta, Niculescu a murit. La inmormantarea lui au fost doar apropiatii!

Intr-un interviu mai vechi pentru Evenimentul zilei, fostul patron povestea: “Mi-am facut o carciuma cum mi-am dorit eu sa ma simt intr-o carciuma! Nu m-am bagat la bacsisurile chelnerilor. Le-am zis doar sa fie corecti! Preturile erau mari, nesimtite! Asta pentru ca, daca venea lumea sa bea langa Iordache sau Dinica, trebuia sa plateasca ei ca sa iasa aia mai ieftin!”.

„Primii zece ani postrevolutionari, epicentrul culturii romane s-a aflat la Sarpele Rosu! Noi am fost carciuma cu cea mai mare densitate de creiere si talente pe metru patrat”, spunea in interviu Dan Niculescu. Localul nu excela nici la capitolul mancare, nici la vinuri, nici la programul artistic. In meniu erau doar ciorbe si gratare, mai rar gaseai si o saramura, vinurile erau cele din „comertul socialist”, iar lautarii erau buni, da’ nu te dadeau pe spate, dar ceea ce conta era atmosfera.

sarpele-rosu

La vremea respectiva, Sarpele Rosu a fost cel mai boem local din Bucuresti, asemanator circiumilor din perioada interbelica. Tin minte ca toaleta era denumita sugestiv <biroul organizatiei de baza>, pe cind bucataria era <biroul secretarilor de partid>. Ca sa fiu direct, clientii nu veneau acolo sa manince, ci mai mult pentru bautura si lautari. Nici nu se gasea un meniu variat si, nu de putine ori, bucatarii ramineau fara carne. De regula, se comandau vin si coniac. Daca ti se facea foame, te duceai sa maninci in alta parte. Nu era un local de fite, ci unul in care atmosfera placuta facea toti banii si de aceea restaurantul avea asa mare succes“, precizeaza Nelu Ploiesteanu, prezent „la datorie“ vreme de noua ani, de seara pina dimineata, suficient cit sa surprinda in diferite ipostaze oameni politici influenti, precum Corneliu Vadim Tudor sau Sorin Oprescu…

Momentul in care l-a intilnit pe actorul Gheorghe Dinica i-a ramas inti­parit in suflet. „Prima data cind l-am cunoscut pe nea Gheorghe, Dumnezeu sa-l odihneasca, ma gindeam sa ii cint o romanta, ceva mai delicat… Cind a auzit ce-i cintam, m-a repezit imediat: <Bai, esti nebun? Eu am crescut pe Giulesti, mie sa-mi cinti Dam cu zaru’ una, una/ Parca le-asezam cu mina…>“, povesteste maestrul, incercind sa imite tonul inconfundabil al actorului. „Imi amintesc ca, intr-o seara, a venit nea Gheorghe si, in semn de respect, unul dintre chelneri i-a asezat pe masa o fata de masa alba. Vazind una ca asta, acesta a cerut un cutit si a inceput sa o sfisie, zicind: <Am venit si eu sa ma simt bine la Sarpele Rosu, nu la Intercontinental>. Era de-o modestie din cale-afara…
Un alt moment pe care mi-l amintesc este un articol aparut in presa despre faptul ca primisem o pereche de pantofi de la cineva, pentru ca nu aveam. Stirea a aparut in ziar si a vazut-o nea Gheorghe. M-a intrebat daca-l cunosc pe cel care afirmase ca mi-a dat incaltarile si mi-a zis: <Du-te si felicita-l pe cel care a spus ca te-a incaltat, pentru ca, de fapt, ti-a facut un mare serviciu. Si eu purtam tenisi cind eram pe Giulesti. In schimb, daca spuneai ca aveai pantofi de lac, acum nici nu te mai bagam in seama>“, povestea Nelu Ploieşteanu pentru revista VIP.

De regula, acestia nu veneau insotiti. Imi amintesc ca Stefan Iordache a venit o data insotit de o fata pe care avea de gind sa o promoveze in teatru. Nu stiu cum s-a intimplat, ca vestea a ajuns imediat la urechile doamnei Mihaela, sotia lui. Doua nopti a dormit saracu’ la Sarpele Rosu. Nu l-a mai primit sotia acasa. Nea Gheorghe nu le-avea cu femeile, venea singur la circiu­ma. Oricum, acolo nu intrau femei usoare sau dame de companie. Era foarte decent, din acest punct de vedere. In plus, nici nu se punea problema sa iti fie furata iubita, sotia sau amanta. Dupa ora doua noaptea, toti eram o familie. Daca iti aduceai nevasta, la orele diminetii o gaseai pe la alte mese… socializind. Nu aveai motiv de suparare. Probabil ca am trait si alte vremuri. Acum, poate sa deschida cineva si Sarpele Galben, ca tot nu va mai fi ce-a fost. De altfel, asta le-am spus-o si celor de la Sarpele Roz, fostul restaurant Marul de Aur, unde cint in prezent: <Puteti sa puneti voi orice pe masa, lipsesc personajele. Nu mai avem un Gheorghe Dinica si nici un Stefan Iordache… Nu mai exista acea clientela, care stia sa faca adevarate chefuri“, a spus cu regret Nelu Ploieşteanu.

]Vestea mortii lui “Sarpele”, asa cum i se spunea patronului restaurantului, a fost data de un jurnalist, pe pagina sa de socializare. „Am aflat ca a murit Sarpele! Sarpele, adica Dan Niculescu, patronul de la Sarpele Rosu, crasma de pe Eminescu, inchisa acum vreo 15 ani. Cel mai tare loc al vremurilor, cu mancare mitocaneasca si bautura la carafa. Si locul in care nu erai acceptat decat daca aveai umor pe limba si creier in cap. Altfel, erai dat afara din local. Si nu te dadea afara Sarpele, patronul, ci Gheorghe Dinica sau Stefan Iordache. Ca, intr-un fel, ei erau patronii. (…) Cand se incingea atmosfera, nu exista loc precum Sarpele Rosu. Nea Nelu Ploiesteanu iti canta pana te facea sa plangi, apoi Dinica, Iordache si Mitica Rucareanu te bagau sub masa cand incepeau sa spuna bancuri, sa povesteasca din teatru sau sa mistocareasca politicienii. Spre dimineata, nu mai tinea nimeni cont ce si cat a baut si a  mancat, totul se transforma intr-o paranghelie prieteneasca..”, a scris acesta iar postarea sa a fost preluata de wowbiz.ro