In urma cu exact un 1 an, pe 4 noiembrie 2010, a avut de ales intre a petrece seara cu familia sau sa respecte promisiunea pe care o facuse, cu citeva zile inainte, de a veni la Nasul, pe Calea Victoriei. Cind am stabilit data emisiunii, nici noi si nici Presedintele, ba chiar nimeni din staff, nu ne-am uitat in calendar. Asa s-a nimerit! Asadar, Presedintele a „petrecut” cu fanii si dusmanii emisiunii! Ca si atunci, ii spun astazi „La multi ani!” Si sa ajunga, din nou, sa fie iubit ca la inceputuri! Desi cred ca acest lucru va fi imposibil, cel putin nu in timpul mandatului sau!
Dupa emisiune, al carei script il puteti citi sau o puteti urmari pe blog, in culise, i-am spus un banc! Vi-l spun, fiindca nu aveati cum sa-l auziti, desi e posibil sa il stiti, atunci bancul era mai proaspat, Presedintele nu il stia.

Cica Obama, Medvedev si Basescu obtin o audienta la Sfintul Petru, intr-o incercare disperata sa-si rezolve niste probleme.
Obama: Sfinte Petru, ajuta-ma te rog sa salvez America de la prabusirea economica, sa salvez poporul american!
Sfintul Petru, dupa o ora de consultari cu Ingerii: Draga Obama, am o veste buna si una proasta! Vestea buna e ca America va fi salvata dar, din pacate, nu in timpul mandatului tau!
Medvedev: Sfinte Petru, ajuta-ma sa ridic Rusia, sa devina din nou o mare putere mondiala!
Sfintul Petru, dupa 2 ore de consultari: Dragule Medvedev, e ca si rezolvata chestiunea Rusiei, dar, imi pare rau, nu in timpul mandatului tau!
Basescu: Sfinte Petru, eu nu vreau decit sa stirpesc coruptia din Romania!
Sfintul Petru, dupa 3 zile de gindire: Traiane, treaba se va rezolva… DAR… nu in timpul mandatului meu!!!
Sa fiti iubiti!

Script emisiunea Nasul – 04.11.2010

[jwplayer config=”570×466″ mediaid=”311″]

320 COMENTARII

  1. Finule, prieteni!

    un excelent mux, felicitari celui care l-a lucrat…
    vi-l recomand

  2. Un La Multi Ani de la Agentiile Absolute-Media Siegen si IMAGE- Luxemburg.

  3. Pai nu uitati palma lu’ Base!!!! Aia (demonstrat fake -la mintea lui kokos!) a fost nu plumb in ceai! a fost uraniu imbogatit in gitu’ moliilor!(daca moliile au git)

  4. Noaptea dedicatiilor continua pentru toti cei care sunt si vor fi aici, dar si ca un raspuns pentru Cristian, Kruki si Nibhtmare, la interventiile lor anterioare, care ma vizau.

    Multumesc, baieti, ascultati si va minunati, asa cum mi s-a intamplat si mie, cu ani in urma, cand am descoperit aceasta colaborare muzicala de exceptie.

    Sunt convins ca, si daca stiati deja, nu o sa va displaca! Auditie placuta!

    http://www.youtube.com/watch?v=uPwo3ei1NVc

  5. LA MULTI ANI! domnule presedinte Traian Basescu,sanatate si nu lasati tara pe mana uni REPETENT si a uni COPILOT.

  6. Acu’ ca „Prostanacu’ ” a fost in State si a stricat orinduiala in sinul USL poate ca iese o batalie interna cu mari balacareli , unchiul Oprescu pierde Capitala si se refac jocurile-adika vede tot romanu’ la cit ii ceasu exact! Nasu reincepe activitatea televizuala si mai scoate niste „bombe” astfel incit cred ca doar „MAMA OMIDA” poate sa ghiceasca! 😉

    • io va zic oameni buni: ar trebui sa fim multumiti ca exista „Prostanacul” ! cate servicii ne-a facut el… bine sa avem si falitii nostri ! 🙂 LooL

        • frate, un contra-candidat la Presedintie mai bun ca „Mihaela dragostea mea” nu au putut gasi, in veci! :)) LoooL

          • Dooaaamne… si acum ma unfla risul la cum topaia, era atit de fals… ca un pacalici. Tot timpul a incercat sa pozeze in ceva ce nu era. Ai dreptate, multe servicii ne-au adus stingaciile lui.

      • Da, afost noaptea aia a alegerilor cam pe muchie de cutit dar a reusit sa ne scoata cu sovu’ lui

        • era inevitabil frate! aia cu SOV a fost plumbul din ceai, dar io cred ca si fara vizita la Monşer iesea Base.

        • Misto noapte!!!!Zapam disperat pe DIGI , Nasu zicea stati hodiniti! Eu -cum sa stau cind 3prostanacu” tzopaia ca un tzap! Am pus pe B1 si tot calm!! Am adormit(si bine am facut). Era Base a doua Zi!!!!! Mi am dat o lada de bere in nas!

        • N-am putut dormi un minut in noaptea aia – cred ca mi-au iesit 21245 peri albi!
          Nu puteam sa nu vad ce urma cu cei din spate.

          • Dar va dati seama ce a fost aici? Cind am vazut cum topaia, m-a apucat furia si am inceput sa sun pe toti ce-i mai stiam si-i indemnam sa mearga la vot. Si ce sa vezi? O mare parte erau cu el. Am crezut ca lesin, sa ma vezi cum o dadeam la intors si sa le spun ca daca nu au votat nu au pierdut prea mult, si sa stea linistiti,ca o iasa cine doresc ei…eram ca in filmele cu prosti.
            Dar la urne ne-am intilnit cu foarte multi ce vazusera isprava, si care s-au mobilizat exemplar. Ma umfla risul cind ii aud pe fraieri cu masluirea voturilor aici. Noua, trei persoane ne-a luat 2.5 minute sa votam.
            Plus ca aici exista aceasta cultura a exercitarii actului de vot foarte puternica, iar romanii au adoptat-o, vazind ca e benefica si mai ales au realizat ca acesta este un drept cistigat si doresc sa si-l exercite indiferent daca e ploaie sau soare, daca este doar un loc de vot (prin absurd)sau cu miile. Romanii au uitat a fi indiferenti, si mai ales au invatat sa nu mai lase pe altii sa hotareasca pentru ei.
            Vorba lui Mircea Crisan, Dumnezeu sa-l ierte:”ne-am saturat sa-i lasam pe toti sa faca in capul nostru, avem si noi gura, tovarasi!)
            Ticule, tu nu erai in plan, vorba lui Cristian, pe vremea cind il ascultam pe furis pe Mircea Crisan.

        • parca e tras la xerox, cu patrocle. la fel am facut si eu.

          dar sa stiti acuma, iata o observatie buna zic eu: ati vazut ca s-a baut mai multa bere in Romania cand a iesit Basescu fata de Ilici? recordul ii apartine lui Ţapu’ da, pe urma ne-a iesit drojdia pe nas…

        • night, daca o mai zici o data, Ge-o-ană te va si crede 🙂 ce n-ar face el sa-l mai aprecieze Mihaela, cum o facea odata! ca deh, Dragnea e consecvent in afectul lui 😉

        • din pacate cine a tradat mai tradeaza si Basescu nu se mai baga in nimic daca nu are spate sigur

          i-ati vazut pe cei din UNPR ce spirit cazon au adoptat? Incep sa-i momeasca tocmai pe cazoni.

          • Repet un comentariu pe care l-am postat mai sus:
            Cristian Diaconescu mi se pare ca se apropie de portretul facut chiar de Base urmasului sau. Cred ca are multe sanse.
            Anul viitor vor fi mari surprize. UNPR deocamdata la suprafata nu face valuri. Tace si face.Eu nu-i simpatizez pe socialistii redenumiti progresisti, dar asa anticipez eu unele lucruri.PP-DD va fi inghitit tot de ei.PC e in mare declin, iar la PNL se vor intampla niste lucruri, pt ca Patriciu si Catarama vor sa recupereze partidul.
            Le-am zis si eu acum dintr-o suflare, ca mama Omideee.
            S-ar putea sa castig vreun pariu…..

  7. Eu prevad modificari esentiale ale Constitutiei.Multe tari si le vor revizui, parerea mea!. „Neo-feudalismul”, pe baze noi si adaptate vremurilor… cam asa vad eu!

    • Kukri, e o alta discutie frate. Eu am zis, daca nimic nu se schimba … Ei, pai daca e asa, ia sa vedem pronosticuri dupa 2012 in politica externa.

      • pai nu vezi Cristiane ca deja suntem in schimbare? ce e azi nu mai e maine? ne aflam cam intre 2 viteze? n-auzi cum caraie ambreiajul Lumii? – mama cate interogatii… 🙂

    • sa stiti ca le pastrez si dati de baut care pierdeti pariurile, cand ne intalnim. Il imbatam pe cel mai inspirat.

  8. Interesante pronosticuri pt. 2012, eu nu ma pronunt dar
    sper sa nu vina echipa ponta-antonescu ca va fi vai si amar de noi, ne vom intoarce in timp si nu as dori asta pentru fiul meu care are acum 16 ani. Nu as dori sa plece in afara tarii pentru a se realiza, dar daca echipa sus amintita va castiga alegerile o sa-l indemn eu sa plece afara!!!!!!!!!!!!!

  9. @Crsitian:
    Prim ministru Basescu, Presedintele camerei deputatilor sau Parlamentului unicameral: Elena Udrea, iar ca Presedinte… poate Mugur Isarescu daca intram in zona Euro iar daca nu intram atunci e greu de avansat un nume.

      • salut Cristian:) acuma ca am treminat cu 2 chestii f importante si grele, ma voi ocupa si de fluturi, pregatesc surprize 🙂 fiti pe faza 😉

    • ar fi o solutie Isarescu …dar nu stiu daca vrea ….echipa tare Isarescu _Basescu

      • daca intram in zona Euro (sincer, nu mi-as dori) atunci adio BNR, numai daca nu-l propun pe Isarescu la BCE si… e mai bine pt noi cu el acolo decat Presedinte de tara.

        • Tipul asta nou pare bun Mario Draghi – ii prevad o cariera frumoasa daca nu se scufunda BCE

      • Vrea Ticusor, cine nu ar vrea – ar fi chiar o incununare a unei incredibile cariere … dar parca sunt doua pietre prea tari in aceasi oala

  10. dle. R. Moraru,

    poate luatzi un interviu presedintelui BÄSESCU,

    si il postatzi aici.

    nu cred , cä o sä vä refuze, sä ne refuze.

    sä-i uratzi sänätate si sä stie,

    ” nu a fost niciodatä singur”

    si nici dvs.

  11. Ia ziceti mai specialistilor in politica interna, ceva pronosticuri pentru urmatorii ani … bineinteles, sperand ca vor fi ani normali, ca pana acum, si nu vreo bizarerie in Europa.

    Cine cum in 2012, cine la Cotroceni dupa Traian Basescu si daca va fi prim ministru sarbatoritul de azi dupa presedintie.

    Hai sa vedem pareri …

      • Ntz! 🙂
        Nu-l vad pe Lazaroiu presedinte in urmatorii 100 de ani, dupa aia mai vedem

          • asta sigur – la cum il cunosc si cu succesul lui Putin de peste drum, o varianta Boc – Basescu nu e de neglijat

          • Cristian,

            Parerea mea, Boc este o figura palida, dupa Base. Medvedev are prestanta si poate impune respect. Dupa TB este greu de gasit un altul dupa „chipul si asemanarea lui”.
            Cit despre Laza, nu e fraier, dar nu are prestanta ceruta unui presedinte. Daca va amintiti ce a spus la Nasul, TB vede un tehnocrat cu atitudine ponderata si spun eu cu prestanta. Cred ca in aceasta directie trebuie cautat urmasul sau. Este surprinzator citi vor vota, bazat si pe fizicul placut al candidatului…

    • Cristian Diaconescu mi se pare ca se apropie de portretul facut chiar de Base urmasului sau. Cred ca are multe sanse.
      Anul viitor vor fi mari surprize. UNPR deocamdata la suprafata nu face valuri. Tace si face.Eu nu-i simpatizez pe socialistii redenumiti progresisti, dar asa anticipez eu unele lucruri.PP-DD va fi inghitit tot de ei.PC e in mare declin, iar la PNL se vor intampla niste lucruri, pt ca Patriciu si Catarama vor sa recupereze partidul.
      Le-am zis si eu acum dintr-o suflare, ca mama Omideee. 🙂
      S-ar putea sa castig vreun pariu…..

      • Si eu cred acelasi lucru. Mi se pare acesta este „portretul robot” facut de TB viitorului succesor. Si mai ales, atitudinea foarte rezervata a lui CD. Ar mai fi si Aurescu, o varianta. Este o persoana foarte apreciata si fara cusururi-inca.

  12. daca pentru noi cei ramasi in viata si neinregimentati politic nu vrei sa faci dreptate…nici macar pentru cei morti?


    pentru ce au murit copiii aia traiane?

    • DRUMUL SPRE MODERNIZAREA ROMANIEI SE FACE GREU DE UNUL SINGUR.
      MEREU A AVUT PIEDICI.E NORMAL.DE CE STITI VOI CARE SANTETI CONTRA LUI.
      O ZI BUNA

    • Pentru cei care inca mai iau la misto urarea „sa traiti bine”, le aduc aminte ca:
      – Un conducator, fie el cat de bun, nu va putea implini urarea decat cu ajutorul poporului pe care-l reprezinta. Cine se incumeta sa-si raspunda, fie si numai in gand, daca a respectat propunerile facute de catre Presedinte?

      – Cand Traian Basescu facea urarea ca pe o promisiune, cati isi mai amintesc de cei care apareau in jurul sau si ce functii urmau sa ocupe acestia?

      – Urarea o facea in nume propriu, sau in numele celor care il inconjurau si se foloseau de imaginea lui?

      – Cand a promis „tepe in Piata Victoriei”, prea bine stia ca el, ca Presedinte, nu va putea pedepsi coruptii, dar se baza pe majoritatea parlamentara, ca avea sa dea legi care sa permita implinirea acestei promisiuni. Ce a facut acea majoritate, mai tineti minte?

      • L-au luat si grijile pe dinainte. Cand sa dea in guvernare mai usoara a inceput vijelia. Asta e, bine ca a fost el la carma ca se scufunda de mult barca.

        Buna seara Finule, ca era sa uit.

        Azi ma gandeam ca daca nu-i aud rasul zapacitului de Ticusor de lipsa de raspuns la matale si la Kukri mi-era greu!

  13. (sa continui.)…..ramane in istorie…Critici la nesfarsit..jigniri ce nu am auzit in viata mea la adresa unui sef de stat….ce fel de legi avem in Romania????Pana unde putem ajunge cu mitocania???? JIGNESTI DAR LA MODUL CIVILIZAT…..dar ce mi-au auzit urechile este incredibil ptr.o tara care se pretinde democrata…rusine.
    Fac parte din generatia dvs.dle presedinte …..acord cu ideiile dvs.intru totul si sper sa ramaneti in istorie….Ma opresc aici SANATATE,FERICIRE,REALIZARI.
    CU MULTA STIMA

  14. La multi ani cu sanatate Presedintelui Romaniei noastre dragi, domnul Traian Basescu!

    Si un mic dar muzical (nu numai pentru el, dar si pentru toti romanii iubitori de tara si neinfricati patrioti):
    Enescu – Rapsodia Romana – Celibidache

    • Multumesc,Cati ,buna idee ai avut ,frumoasa piesa ,maestrul Sergiu Celibidache intodeauna o placere sa-l revad!Chiar nu am mai ascultat-o de mult ,o mai puneam sa-mi traca dorul de tare,as ,mi se amplifica.
      Numai bine!

  15. B SEARA PRIETENI DRAGI DE PE ACEST BLOG.

    In primul rand LA MULTI ANI Dlui PRESEDINTE TRAIAN BASESCU.
    Mult respect pentru ce a incercat si incearca sa faca pentru ROMANIA.
    Nu am auzit multi politicieni sa vorbeasca mai simplu si corect pe intelesul la toate „tzatzele FLOAREA” de la „Pojorata” (sorry) este un exemplu…dar mereu in discursurile domniei sale a accentuat si pus punctul pe „I” pe interesul national….dar cei din parlamentul Romaniei gandesc altceva…(buzunarul propriu)e prioritar…un alt candidat mai bun nu am avut ca TRAIAN BASESCU….daca avem …..sa iasa la rampa….oameni inmaturi politic nu au ce cauta pentru o candidatura viitoare…ceea ce s-a petrecut in aceasta perioada a lui TRAIAN BASESCU

  16. Domnule Presedinte Traian Basescu,

    La Multi Ani!
    Va doresc multa multa sanatate,putere sa rezistati detractorilor,inspiratie (ca de obicei}sa nu lasati tara pe mana copilotilor sau a repetentilor si ……o picatura de noroc…
    Sa fiti iubit!
    Asa sa va ajute Dumnezeu

  17. Si Base este singurul care n a uitat ca a fost ales de oameni( de 3 ori!!!!) si este singurul care oo si se „da „in DACIA!!!

  18. LA MULTI ANI PRESEDINTELUI ROMĂNIEI TRAIAN BĂSESCU si să fiti iubit asa cum iubim noi viata indiferent ceea ce ne va rezerva viitorul

  19. Inca o data ii urez presedintelui meu:
    La Multi Ani, Sanatate, Intelepciune, Putere de munca, Noroc si Impliniri!!!

    La sfirsitul mandatului sau, o sa fie un presedinte regretat si un presedinte ce va ramine in istorie in special pentru dragostea ce o are pentru tara si pentru poporul sau. Chiar daca multi nu l-au inteles, or sa o faca pe parcurs, cind cei tineri si naivi se vor maturiza (vorba regretatului Petre Tutea, pina la 30 de ani ai voie sa ai inclinatii comuniste, dar daca persisti si dupa acesta virsta, atunci esti un prost), iar cei mai „tomnatici”, vor intelege ca au gresit cind l-au judecat doar „din auzite”, sau prin prisma dusmanilor domniei sale.
    Acestia din urma nu au inteles inca, ce lupta dura duce ACEST PRESEDINTE pentru a ne restabili onoarea si demnitatea noastra, de Romani.
    Acest Presedinte se lupta sa ne redea VOCEA ce am pierdut-o in ’44, asta este ce multi nu au inteles. Nu au inteles ca aceasta este menirea sa, ca presedinte de tara, ca presedinte al tuturor romanilor.

    Sa fiti iubiti!

  20. E un banc tragi-comic. Pai daca Dumnezeu e vesnic, atunci, fatal, Romania nu are nici o sansa. Sper din tot sufletul ca bancu sa fie creatia viselor roz ale „caracatitei”. Dar daca, sa ne fereasca Dumnezeu!, BANCUL-SF se va adeveri, eu va cer un singur lucru (ca in „Star-Gate”): creati un DISPOZITIV ZAT sa nu ramana nici cenusa din corupti.

    la multi ani! si Doamne ajuta!

      • Dora,

        Intr-o postare a Nasului de la inceputuri, spunea ca nu gasirea lui Teszari este problema, ca stie unde-l poate gasi la o adica, ci intilnirea cu el in mod oficial, la firma. Dorea o intilnire intre oameni de afaceri ce au de rezolvat niste diferende contractuale, nu o intilnire ca „intre baieti la o bere”. Dl. Moraru este dezamagit de atitudinea neprofesionala, abordata de partenerul de afaceri.

        • Da,am inteles asta si eu. Doar ca articolul vorbea de gasirea omului indiferent de relatia lui cu dl. Moraru.

          • b dim Dora
            eu nu cred caci relatia nu ar putea deveni buna…sper caci este un ardelean cu capul pe umeri….doar sa stea civilizat in jurul unei mese sa negocieze ce e de negociat.E asa de greu sa faci ceva bun ptr.o tara ???!! Si un om de buna credinta??!!
            din Can Can daca o fi adevarat ce se spune despre dlui ar fi ok.conform articolului.
            o zi buna

        • daca o fi asa ….cine stie ….cine se ascunde si in umbra dlui Teszari….sa dea dzeu sa nu fie asa….dar la noi te poti astepta la orice…pacat…cu emisiunile lui NASUL tara se indrepta incet…dar spre binele generatiilor viitoare.Sa speram ca totul se va termina cu bine..

  21. la multi ani don basescu si speram sa aduci altul la cotroceni ce sa continue ca dumneata.chiar mai bun sa fie .
    as sa ajute dumnezeu romania ,sa ne invatam a avea continuitate in al alege pe al mai bun .
    multa sanatate traian basescu si spor la munca domnu presedinte.

  22. LA MULTI ANI, Traian Basescu! Sanatate,sanatate,sanatate,multa rabdare si o caruta de
    iubire.
    Bancul e de nota 20. Ar fi bun si unul cu Sfantul Petru,Traian Basescu si Radu Moraru.
    Domnule Moraru ati putea sa ne mai delectati si cu alte materiale video noi, chiar daca sunt inregistrari.

  23. La multi ani domnule presedinte Traian Basescu!!!
    Va doresc multa sanatate si putere sa tineti piept haitei de hiene politice din curtea dumneavoastra.
    Nasule, bancul a fost tare bun, chiar daca dureros de adevarat. :((

    • Scuze, acum am vazut ca am scris de doua ori. Credeam ca prima data s-a sters.
      Mii de scuze…uite asa am facut urari domnului presedinte de doua ori…cred ca sunt unica 🙂

  24. La Multi Ani Domnule Presedinte Traian Basescu!
    Tot binele din lume si multa putere de munca!

    • La Multi Ani! domnule presedinte si …poate rezolvam problema coruptiei in mandatul dumneavoastra.Mult succes si tinem aproape.
      Sa fiti iubiti si voi fluturilor.

      • Bine ai venit Iulian.
        Cu asta tot imi bat gura cand pot… si am timp liber…LUPTA ANTICORUPTIE..JUSTITIA SA FACA TREABA CORECT.

  25. ola, NRM SI EU IL URAI PE PRESEDINTE,CAM TIRZIU ARTICOLUL ,CHIAR MA MAI UITAI PE BLOGURI SUSTINATOARE TB, SI NADA, NIMENI NICI CEL MAI MIC CUVINT DESPRE PRESEDINTE, CARE ESTE OARE MOTIVUL, LE-A ARATAT CINEVA PISICA?.Eu ii zic INCA ODATA La Multi Ani si istoria nu cred ca il va omite Si un banc cu Sf. Patru: judeca femeile intra prima si o intraba ce ai fost in viata ta-Doamne eu am fost croitoreasa;intri in iad ca ai facut fustele scurte la fete,intra a doua tu ce ai facut in viata-Doamne am fost manechiurista :intra in iad ca le-ai facut unghiile mari la fete,in sfirsit intra si a treia foarte vaporoasa si zimbitoare-tu ce ai facut in viata -Doamne mie mi-a placut sa-mi traiesc viata-intra in rai ca vin si eu acuma.CRED CA MA IARTA sf PATRU,SCUZE NU STIU SA FOLOSESC SEMNELE DE PUNCTUATIE PE TAST.Sa va traiti viata.

  26. La multi ani domnule presedinte Traian Basescu! Multa sanatate si putere de a tine piept hienelor politice.

    Nasule, mi-a placut bancul, cu toate ca este dureros de adevarat…

  27. LA MULTI ANI !!!

    Ce si-a dorit si isi doreste Presedintele Romaniei Domnul Traian BASESCU,

    « Gândurile sale s-au îndreptat si se indreapta către toti ROMANI care au votat si n-au votat pentru el. A dorit si doreste să le spuna că, dincolo de lupta politică, dincolo de diferenţele de opinie, pentru el nu există decât o ROMANIE. »

    « Este un Preşedinte al tuturor Românilor. »

    « A Dorit, Doreste si va reusi a reabilita munca, autoritatea, morala, respectul si meritul. Vrea sa readuca onoarea natiunii si indentitatea nationala. Vrea a da ROMANILOR MANDRIA de a fi ROMANI. »

    « Prioritatea lui este de a face toate eforturile pentru a se asigura că Români au dorit întotdeauna să vorbească, să înţeleagă, să lucreze împreună. »

    « Face apel la toţi Români indiferent de partidele lor, convingerile lor, originile lor, să se alăture cu el pentru ca ROMANIA sa intre in lumea moderna. »

    « Vrea să fie prietenul tau, aliatul tău, partenerul tau. Dar vrea să fie un prieten drept, un aliat independent, un partener de drum liber.»

    « Traian BASESCU stie cel mai bine bogatia resurselor humane din social democratia din Romania. »

    « Crede că cea mai mare provocare a timpului sau este de a găsi un echilibru corect între protecţie şi risc. »

    « Este un om care crede IN modernizarea Romaniei, este un om care speră si are incredere in NATIUNE »

    « Omul nu este un produs ca oricare altul »

    « Traian BASESCU nu va merge înapoi, deoarece ROMANIA a scăzut prea mult timp. »

    « Solidaritatea, pentru el, acest lucru nu este caritate, nu este chiar asistare, este un sentiment nobil al natiunii in conditii de insecuritate si criza »

    « ROMANIA nu este o etnie, nu este o rasa ; ROMANIA este o comunitate de valori. »

    Portretul lui Traian BASESCU Presedinte al Romanilor,

    « Traian BASESCU prefera riscul indrazniând decat sa regrete ca nu a profitat de ocazia oferita in sine. »

    « Traian BASESCU sa fie un presedinte pentru prestigiul functiei nu-l intereseaza. »

    « Un proiect prezidential, nu poate si nu ar trebui sa fie un catalog de masuri. »

    « USL ul propune sa se lucreze mai putin. Traian BASESCU propune sa se castige mai mult.»

    « Trebuie facut ca munca sa raporteze mai mult decat asistarea sociala, sustine Traian BASESCU contrar dumpingului social a USL ului. »

    « Traian BASESCU este contra egalitarismului, asistatilor, nivelarii ; este pentru merit, justa recompensare a eforturilor si a pomovarii sociale. »

    Cine are frica de Traian BASESCU Presedintele ROMANIEI, va avea FRICA si Traian BASESCU creatorul RENASTERII ROMANIEI

    Cordialement

    Stefan RADOVEANU
    GENEVE

    • Frumos, ca bine le ziceti in romaneste, d-le Radoveanu!
      Din pacate, mai multi sustinatori are Presedintele in strainatate decat aici, in tara. Saracia, interminabila coruptie si manipularea USL i-au facut pe multi romani sa intoarca spatele tuturor idealurilor si adevarurilor enuntate mai sus de D-voastra, d-le Radoveanu.
      Eu inca fac parte cu tot sufletul dintre cei 10% (cum spun sondajele) care il mai sustin pe PRESEDINTELE nostru. Si familia si prietenii mei.
      Cu totii ii uram cu drag si incredere: SA NE TRAITI BINE!

  28. D-nul Presedinte ,Traian Basescu,mare caracter ,multa prestanta care poate da clasa multora,cel mai potrivit presedinte al acestor timpuri,il admir si il stimez cu toata sinceritatea are o familie superba si se simte ca-si iubeste tara si conpatriotii sai,sunt convinsa ca vrea sa faca mult mai mult dacit pana acuma dar stie ca in viata faci ce poti si nu ce ai vrea (mai ales cind” sunt multi care iti pun piedici”) .
    Fotografia din articol intareste spusele mele.
    Inca odata un sincer La multi ani!
    P.S.”Nasule” da bine le mai ai cu anii cu potrivirea lor” esti tare ca deobicei”!(vezi titlul)
    P.S.Apropo de banc ,stie cineva cit mai are Sfintul Petru de mandat?:)
    P.S.Multami de filmulet am fost impreuna si cu aceasta ocazie ,nu-mi vine sa cred ce repede trece timpul !

    • Tot ce a facut Romaniei sa i se implineasca! Apropo: l-a felicitiat vreun sef de stat din UE: Sarkozy, Merkel, Berlusconi? :))))))

  29. Haita de dulai care salasluieste pe cel mai frumos munte din Bucovina, prin intermediul meu, ureaza presedintelui T.Basescu, LA MULTI ANI, si multa sanatate.

    • @cainelemuntelui,acuma am inteles ce inseamna sa vezi totul din virful muntelui,eu nu am vazut ca era articolul asta pe drum asa ca am mai urat de bine si pe cel anterior, da nui bai ca cu cit mai multe cu atit mai bine!Sanatate!

  30. Ii urez domnului presedinte de ziua dansului ceea ce am obiceiul sa urez la nunti:
    „Va doresc sa ne fie tara de rahat ca sa nu isi mai bage nimeni nasul in ea.”
    Vorba romaneasca foarte buna. Atunci si zilele de nastere si viata noastra vor fi mult, mult mai frumoase.
    Astept sa vad ca va tineti promisiunea cea mai importanta cu care ati ajuns presedinte: sa traim bine, dupa al 2-lea mandat.
    PS: cu fiecare promisiune tinuta aveti poporul alaturi de dvs si mai aproape.
    Este valabil si pentru domnul Radu Moraru. Stiu ca isi va tine pana la capat toate promisiunile. Este un om parolist

  31. mai intai La Multi Ani d-le PRESEDINTE!

    Apoi, va aduc aminte ca ati dat drumul la lesa atat pentru media cat si pentru judecatori

    si ce constatam?

    ei sunt cei mai vehementi impotriva Dvs.

    nu-i bai, vine 2012 si sper sa castige ilici si nastase

    hi,hi

    ce lovituri ii asteapta, ca de , oamenii uita
    sa vad daca vor mai avea aere de gasca chioara

  32. La multi ani si multa sanatate!
    O urare absolut normala pentru o astfel de zi.
    Respectarea zilei de nastere a unui om nu are nicio legatura cu activitatea sa politica sau profesionala. In cazul de fata probabil ca atunci cand se va judeca la rece, adica peste vreo 20 de ani, se va ajunge la concluzia ca nu existatu solutii mai bune in contextul global. De fapt eu nici nu am auzit solutii doar critici si ce ar fi bine sa se faca, dar solutiile inseamna cum sa faci ceea ce vrei sa faci. „Guvernnul trebuie sa mareasca locurile de munca!” Ce frumos; nu trebuie sa geniul in politica Ponta sau Antonescu ca sa spui asta ci daca esti geniu faci o simulare sa inteleaga tot prostul cu creezi tu Guvern 2000 de locuri de munca brusc asa altfel decat o face actuala putere. despre ce vorbim aici? El Base teoretic ar mai avea 5 ani pana la pensie daca am fi azi in 2030. Deci e in putere, ceea ce nu se observa la cei doi EMBRIONI POLITICI sus-numitii Ponta&Anto

    • La multi ani ! Sa ne traiasca si sanatate multa. Tracule ai spus cit se poate de concis ceea ce trebuie sa spuna toata lumea, ei critica dar nu arata niciodata cum ar putea ei face mai bine.

  33. Tara moare???? Pe linga greci,italieni,spanioli si portughezi e parfum!!! Si bravo lui NASU’ !!! Altul cara sa scuture COCOTIERUL ca el eu nu stiu!Asa ca DG „va dormir”!!!

    • Cum adica tara moare? Pai tu ce faci cand tara moare? Sau tara asta e locuita doar de basescu?

      • Ce face?Arunca tarana peste ea.Tonta si antenescu ar fi mandri sa fie primii la aruncat tarana peste Romania dar….nu, nu….Presedintele nu-i va lasa.

  34. La multi ani Domnule Presdinte.Ma uitam aseara la o emisiune in care romanii intrau in direct si-si spuneau parerea despre Presedinte.Daca e patriot sau tradator,daca e cel mai bun presedinte dupa ’89 etc.Au fost pareri pro si contra.Mie mi-a placut de un telespectator care a spus asa ”Multi il hulesc acum pe Presedinte dar peste 10 ani sigur o sa-i multumeasca ptr ceea ce a facut ptr Romania”.

    • Sa speram ca peste 10 ani o sa ramana ce a facut si nu o sa fie distrus de urmatorii care vor veni la putere.

      • Sunt sigur ca presedintele are un as in maneca.Nu va lasa munca lui,din ultimii ani,pe mana repetentilor si copilotilor.

          • Pentru nightmare: „de ce va e firca, nu veti scapa!” ca sa citez un clasic in viata. Nu veti scapa nici de porumbacu nici de Tonta, dar mai ales de Ilici si Bombonel! De abia astept!

    • Veselia e buna in orice conditii.Asa ca dg razi si tu alaturi de noi. Nu-ti fie teama, nu vei muri din asta.

Comentariile sunt închise.