florian-coldea

Fostul președinte, Traian Băsescu a declarat duminică, în cadrul emisiunii ”Dosar de politcian”, că nu știa despre relația dintre Florian Coldea și Sebastian Ghiță și că a avut o colaborare instituțională cu serviciile, conform b1.ro

”Eu am avut cu SRI, având în vedere că mi-am asumat să desemnez oameni din opoziție, aceeași relație pe care am avut-o și cu SIE. Am avut o relație absolut instituțională cu serviciile”, a spus fostul șef al statului.

Întrebat crede că i s-a urcat puterea la cap generalului Coldea, Băsescu a răspuns: ”Cred că în 2014 era deja puțin în stratosferă. Poate și tinerețea… La 40 și ceva de ani, pe asemenea, funcție, încă ești tânăr. Dacă nu mă înșel, el avea 33 de ani când l-am numit”.

În ceea ce pivește faptul că Sebastian Ghiță a prezentat imagini cu Florian Coldea ce ar fi fost filmate la vila fostului deputat din Cheia, dar și alte dovezi care ar arăta că acesta își petrecea vacanțele împreună cu Ghiță în Seychelles sau în Italia, Băsescu a afirmat: ”Cine crede că un șef de serviciu, la asemenea funcție, pleacă în afara UE sau SUA și își cumpără biletul de la o agenție și știe toată lumea. Să fim serioși, cineva trebuia să cumpere pe alt lume, după mine.  Nu pun mâna în foc pentru el, dar într-un loc atât de exotic, să lași o asemenea dâră… Nu îl apăr deloc, dar nu exclud această posibilitate dacă e să fim cinstiți”.