Purtatorul de cuvant al BEC, Marian Muhulet a declarat joi ca Traian Igas va fi in continuare senator de Arad, in urma respingerii contestatiei USL Arad. „Algoritmul matematic a fost aplicat corespunzator. Ceea ce se sustine in contestatie nu era corect. Mandatele au fost atribuite conform legii in toata tara, fiecare isi face calculul lui, propriu si personal, si poate sa ajunga la rezultate diferite, dar nu cele oficiale, corect calculate si Biroul Electoral Central garanteaza pentru corectitudinea lor”, a spus Muhulet.

Marian Muhulet a precizat ca in sedinta de joi s-a respins si cererea de renumarare a voturilor. „Nu erau pe motiv de frauda, nu tardiv formulate, dar nu erau insotite de dovezi temeinice”, a completat  purtatorul de cuvant al BEC. Contestatia depusa la Biroul Electoral Central de catre USL Arad se referea la faptul ca mandatul lui Traian Igas (ARD) ar fi trebuit sa-i revina lui Dorel Popa (USL).

Cele patru mandate de la Arad au fost castigate de membrii USL-ului: Ioan Cristina si  Dorel Caprar la Senat , Mihaita Calimente si Flavius Maduta la Camera Deputatilor. Candidatii ARD care au obtinut mandate sunt Mihai Razvan Ungureanu si Traian Igas  la Senat, Claudia Boghicevici si Eusebiu Pistru la Camera Deputatilor.

Comentariile sunt închise.