BK-16_bastion-opk_ru

Mii de arme și o mare cantitate de explozivi au fost descoperite la bordul unui cargobot ce naviga sub pavilionul statului african Togo și care a fost sechestrat de autoritățile grecești cu cinci zile în urmă în apropierea insulei Creta, transmite vineri AFP, potrivit Agerpres.

Conform poliției portuare din Grecia, deocamdată nu s-a decis confiscarea celor circa 6.400 de arme și a explozivilor, întrucât încă se examinează documentele de însoțire a transportului.

Nava a plecat pe 26 ianuarie din portul turc Izmir și avea ca destinație declarată portul Valetta (Malta), după efectuarea a două escale la Mersin (Turcia) și Limassol (Cipru).

Autoritățile grecești au mai descoperit în ultima vreme cazuri de trafic cu arme expediate către zonele de conflict din Orientul Mijlociu. Luna trecută trei cetățeni britanici au fost arestați în nordul Greciei în timp ce transportau sute de arme de foc plus munițiile aferente, echipamente care urmau să ajungă cel mai probabil la forțele kurde din Irak și Siria.

Anterior, în ianuarie, două persoane cu pașapoarte elvețiene false au fost arestate tot în nordul Greciei, de asemenea pentru transportul de materiale militare, acestea având ca destinație Turcia. Unul dintre cei doi indivizi este un presupus jihadist de origine bosniacă, inculpat în prezent pentru terorism, iar complicele său este yemenit.