ilie vonicaUPDATE 1: Şi-a explicat gestul

Surse oficiale spun că ipoteza sinuciderii prinde tot mai mult contur. În locuinţa lui Ilie Vonica pare să se fi găsit o scrisoare, în care acesta şi-a explicat gestul sinuciderii.

UPDATE: Medicii SMURD: Vonica trăia când a fost preluat de SMURD

Medicii SMURD, care l-au preluat pe Ilie Vonica de la domiciliul său, de pe strada Andrei Mureşanu, din municipiul Sibiu, spus că medicul a suferit un stop cardio-respirator prin cadere de la înălţime. Pe timpul transportului, aceştia au efectuat mai multe manevre de resuscitare, până la predarea acestuia unităţii medicale.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

Medicul Ilie Vonica, patronul Polisano, a murit în urmă cu câteva minute, spun surse oficiale. Prima ipoteză luată în calcul este că Vonica s-a sinucis aruncându-se în gol de pe casa lui de pe strada Andrei Mureşanu.

Un vecin a sunat la 112 şi a anunţat că Vonica s-a aruncat de pe casă. Un echipaj SMURD l-a preluat în stare critică, în stop cardiorespirator, cu multiple leziuni la cap şi organele interne şi l-a dus la Spitalul de Urgenţă Polisano. Starea lui a rămas foarte gravă, iar după multiple manevre de resuscitare, nimeni nu a mai putut să îl salveze pe Vonica. Acesta a murit în spitalul pe care l-a deschis în urmă cu un an de zile.

Ilie Vonica a fost cel care a deschis prima clinică privată din România, la Sibiu, pe strada Constituţiei. În timp, a ridicat un adevărat imperiu, dezvoltându-şi afacerile cu o fabrică de medicamente, un centru de dializă, reţea de farmacii, centru de fertilizare in vitro şi alte clinici în ţară. Anul trecut, Vonica a deschis Spitalul European Polisano, unul dintre cele mai moderne din ţară, în interiorul căruia a dezvoltat mai multe centre de excelenţă în medicină.

Ilie Vonica a profesat mult timp ca medic ginecolog, însă a intrat în afaceri imediat după 1990. De peste 20 de ani, doctorul Vonica a fost considerat unul dintre anteprenorii de succes, firmele sale fiind în topul celor mai puternice de pe piaţa românescă. Potrivit Top Capital, Ilie Vonica avea o avere estimată la sfârşitul anului 2013, de 150 – 160 de milioane de euro, fiind pe locul 26 în ţară.

Sursa: tribuna.ro

1 COMENTARIU

  1. mda, de ce sa avem noi centre de excelenta in medicina, hai sa mergem la Viena intr-o clinica oarecare, unde a fost omorat si fiul lui ceausescu si multi altii, dar e pe val nu-i asa?
    Condoleante familiei si putere sa mentineti spitalul in viata

Comentariile sunt închise.