Alina Bica s-a prezentat la una dintre ședințele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) cu o listă scrisă de mână ce conținea numere de dosare, în legătură cu care a cerut relații, potrivit declarației unui martor din dosarul fraudelor de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Declarația martorului, a cărui identitate este protejată, a fost menționată în rechizitoriul DNA prin care fosta șefă a DIICOT Alina Bica și alte persoane au fost trimise în judecată în dosarul privind acordarea de despăgubiri supraevaluate omului de afaceri Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală.

„La una dintre ședințele Comisiei Centrale din luna ianuarie 2012, la care a participat și Bica Alina Mihaela, a observat că aceasta avea o listă scrisă de mână cu dosare și a solicitat relații cu privire la acele dosare de la directorul Direcției de fond funciar, predându-i acestuia lista. Ulterior, Bica Alina Mihaela a ieșit pe hol, împreună cu Dragoș Bogdan, discutând în șoaptă și făcând notă discordantă față de ceilalți membri ai comisiei și de restul persoanelor din acea încăpere. În momentul în care directorul de la Fond funciar s-a întors în sala de ședință cu o copie a hârtiei ce îi fusese predată de Bica Alina Mihaela, aceasta s-a arătat foarte indignată, motivat și de faptul că directorul susținea că a pierdut originalul. După părerea martorului, indignarea inculpatei se datora faptului că se temea că acea hârtie putea fi folosită ulterior împotriva ei”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor DNA, din declarațiile martorilor din dosar reiese faptul că la nivelul CCSD fiecare membru „ajuta la realizarea scopului infracțional cum putea, cum se pricepea și mai ales cum îi permite nivelul de reprezentare pe care îl avea”.

„Unii membri ajutau cu interesarea ca dosarul să fie bun (inculpatul Diacomatu Sergiu), alții ajutau cu tăcerea, absența la ședința comisiei, dar pentru care încasau 50% din indemnizație (inculpatul Marko Attila ), neopunerea la nicio decizie aberantă a așa-numiților șefi, prin dezinteres profesional și interes doar să încaseze indemnizația de ședință, ignorarea totală a minimelor, elementarelor obligații de a deschide cel puțin copertele dosarului și de a răsfoi documentația (inculpații Vasilescu Oana, Alexandru Lăcrămioara, Baciu Sergiu, Teodorescu)”, se mai precizează în rechizitoriu.

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul privind acordarea de despăgubiri supraevaluate omului de afaceri Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 62 milioane euro.

Alina Bica, aflată în stare de arest preventiv, este acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă săvârșită ca secretar de stat și reprezentanta Ministerului Justiției (MJ) în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

În dosar au fost deferiți justiției pentru aceeași faptă și alte persoane care erau în componența Comisiei: Crinuța Dumitrean, președinte ANRP, Dragoș Bogdan și Lăcrămioara Alexandru, toți în stare de arest preventiv, Sergiu Diacomatu, vicepreședinte ANRP, Cătălin Teodorescu, actualmente deputat, Oana Vasilescu, jurist, șef birou în MJ, toți sub control judiciar, și Remus Baciu, condamnat definitiv la 5 ani pentru corupție în altă cauză.

De asemenea, au mai fost deferiți justiției Emil Nuțiu, în stare de arest preventiv, evaluator, și Stelian Gheorghe, sub control judiciar, om de afaceri, beneficiar al despăgubirii, ambii pentru complicitate, scrie agerpres, citat

De asemenea, au mai fost deferiți justiției Emil Nuțiu, în stare de arest preventiv, evaluator, și Stelian Gheorghe, sub control judiciar, om de afaceri, beneficiar al despăgubirii, ambii pentru complicitate, scrie agerpres, citată de stiripesurse.ro