ionutOrganizația internațională pentru protecția animalelor VIER PFOTEN dezvăluie concluziile raportului oficial al investigațiilor privind regretabila moarte a lui Ionut Anghel. Potrivit raportului, câinii care l-au ucis pe Ionuț erau câini de pază aparținând companiei S.C. TEI REZIDENŢIAL S.R.L. BUCUREŞTI. Conform rechizitoriului Parchetului, cele două entități considerate responsabile pentru uciderea lui Ionut sunt ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 2 Bucureşti și S.C. TEI REZIDENŢIAL S.R.L. Bucureşti.

În document se specifică faptul că ”minorii au putut intra nestingheriţi pe terenul proprietate privată, păzit de cei 7 câini ai inculpatei S.C. TEI REZIDENŢIAL S.R.L. Bucureşti” și că ”inculpata S.C. TEI REZIDENŢIAL S.R.L. BUCUREŞTI nu îşi asigurase un cadru organizatoric apt să preîntâmpine atacul canin asupra minorului Anghel Ionuţ Cosmin, prin menţinerea integrităţii împrejmuirii curţii societăţii, pentru ţinerea câinilor societăţii exclusiv în interiorul perimetrului îngrădit al firmei, şi prin îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din legislaţia referitoare la deţinerea de câini, inclusiv a celor periculoşi sau agresivi”. Mai mult, documentul Procuraturii subliniază faptul că ”în ciuda faptului că o parte din câinii care au fost capturaţi pe terenul situat pe str. Tuzla nr. 50 erau din 2009 în evidenţele Centrului Teritorial Veterinar Sector 2 din cadrul Consiliului local sector 2 Bucureşti, fiind sterilizaţi, crotaliaţi şi fiindu-le implantat microcip de identificare, aceştia nu erau, în septembrie 2013, câini fără stăpân. Deţinătorul lor era inculpata S.C. TEI REZIDENŢIAL S.R.L. Bucureşti”.

„Aversiunea personală a președintelui Traian Băsescu împotriva câinilor fără stăpân, emoțiile de înțeles ale oamenilor și manipularea în masă a acestora prin știrile ce au urmat au condus la o lege emotională, fabricată într-o săptămână și fără fundament științific și rațional”, a spus Gabriel Păun, Director de Campanii VIER PFOTEN Internațional.

62% dintre români cer premierului Ponta străzi sigure fără uciderea câinilor fără stăpân

Potrivit unui sondaj realizat de Mercury Research la solicitarea VIER PFOTEN și dat publicității în luna mai, 62% dintre români sunt împotriva uciderii câinilor fără stăpân, majoritatea românilor agreând în schimb soluții alternative care exclud uciderea.

”Este o adevărată tragedie faptul că animalele fără stăpân au fost făcute responsabile pentru moartea copilului, ceea ce a avut drept consecință nenumărate abuzuri și uciderea a zeci de mii de câini de către municipalități și persoane private”, subliniază Păun.

Potrivit recentelor declarații ale coordonatorului Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu, 16.000 de câini au fost uciși numai în București, iar alți 2000 se află în adăposturile primăriei. Mai mult, Băncescu a afirmat că jumătate din acești câini au fost ilegal uciși după ce Curtea de Apel a suspendat Normele metodologice de aplicare a legii uciderii, în urma unei acțiuni a VIER PFOTEN. De atunci, legea nu poate fi aplicată și, în consecință, uciderea este ilegală. Reamintim că VIER PFOTEN a făcut denunț penal pe numele mai multor reprezentanți ai ASPA pentru încălcarea deciziei Curții de A. VIEpel. Recent, VIER PFOTEN a acționat din nou in judecată Guvernul României, solicitând Curții de Apel București anularea unor prevederi HG 1059/2013, prevederi care reglementează aspecte fundamentale ce țin de implementarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân la nivel național.

”Folosim absolut orice oportunitate legala pentru a opri aceasta lege barbară și aberantă. Nu degeaba judecatorul a decis în iunie că Normele de aplicare sunt neconforme și le-a suspendat. Este timpul ca domnul prim-ministru Victor Ponta să vadă că legea este una emoțională, că nu va rezolva problema și că trebuie să acționeze de urgență”, a adăugat Păun.

Ilegalități în adăposturile publice din România

În iulie 2014, VIER PFOTEN a dat publicității un raport șocant, însoțit de dovezi video, privind activitățile ilegale din marea majoritate a adăposturilor publice din România. În perioada martie – mai 2014, o echipă de investigatori a vizitat și analizat situația din 43 din cele 81 de adăposturi publice înregistrate în România, inclusiv din București. Rezultatele investigației sunt șocante: nici unul dintre aceste adăposturi nu este conform legii. Au fost identificate până la 29 de încălcări ale legii, printre care: suprapopulare, prezența cadavrelor de câini printre câini sănătoși, cățele cu pui ținuți printre câini adulți, hrană contaminată de excremente și gunoaie, padocuri neigienizate și scurgeri reziduale între padocuri. Filmările arată urme de sânge în multe cuști, precum câini răniți sau foarte bolnavi care nu beneficiază de asistență medicală.

„Banii publici nu sunt cheltuit doar pentru a omori ilegal câinii, dar și pentru a fi maltratați în adăposturile publice, adevărate lagăre de exterminare. Au trecut două luni de cand am depus raportul la ANSVSA și nu am primit nici un răspuns, deși sunt obligați să acționeze și să informeze în legatură cu măsurile luate”, a încheiat Păun.

1 COMENTARIU

  1. Organizația VIER PFOTEN este o grupare de tip mafiot si are mainile pline de singele copiilor ucisi de maidanezi .Maidanezii trebuie exterminati sub orice forma posibila si nenorocitii astia de la VIER PFOTEN judecati pentru crime impotriva umanitatii si pusi in fata plutonului de executie .Maidanezii au omorit si mutilat oamenii si au terorizat romania , uite aici http://www.youtube.com/FaraMaidanezi/videos

Comentariile sunt închise.