Am aflat cu surprindere că anul acesta cea mai mare concurenţă la Universitatea din Bucureşti nu este nici la Drept, nici la Administraţie şi Afaceri, ci la Jurnalism. Nouă candidaţi se bat pe un loc în ciuda faptului că este una dintre puţinele facultăţi care mai organizează examen de admitere. De ce îşi doresc aşa de mulţi tineri să devină jurnalişti?
Răspunsul l-au dat chiar ei. Nu şi-au ales această meserie pentru că ştiu cât de importantă şi necesară este o informare corectă şi vor ca ei să facă asta, sau pentru că ştiu că au un spirit analitic şi critic pe care vor să-l pună în slujba altora, ori pur şi simplu pentru că au aflat câteva ceva despre această meserie şi cred că li s-ar potrivi şi lor. Majoritatea celor care au ales această facultate spun că au crescut cu Mircea Badea şi Andreea Esca, iar acum visează să ajungă ca ei. Să apară la televizor şi să câştige foarte mulţi bani. Asta cred ei că înseamnă să fii jurnalist.
E adevărat că la 18-19 ani poţi să mai visezi pentru că încă nu te costă nimic, mai ales dacă ţi-ai proiectat viitorul uitându-te doar la televizor, pentru că nu ai avut norocul să ai un părinte sau să întâlneşti un profesor care să îţi descopere calităţile şi să te ajute să mergi pe drumul care ţi se potriveşte. Visul viitorilor jurnalişti de a deveni bogaţi şi celebri se va spulbera însă la prima tentativă de angajare, indiferent că vor face acest pas în timpul facultăţii – aşa cum ar şi trebui pentru a lua contact cât mai repede cu ceea ce înseamnă într-adevăr presă -, la absolvirea ei sau după un masterat.
Presa a fost unul dintre domeniile cel mai greu lovite de criză, cu multe disponibilizări, salarii tăiate, publicaţii care au dispărut. Tocmai de aceea, găsirea unui job de către un tânăr absolvent ar putea fi o provocare mai mare decât să te baţi cu alţi opt pentru un loc la facultatea de Jurnalism. Iar dacă vor reuşi să se angajeze, vor fi dezamăgiţi să afle că la final de lună nu vor lua cu mult mai mulţi bani decât un profesor debutant sau un vânzător într-un magazin din mall. Asta dacă nu vor avea norocul chior să se angajeze la o televiziune, unde, într-adevăr, salariile sunt mai mari, dar şi concurenţa pe măsură.
O iluzie mai mare decât cea a salariilor cu multe zerouri, exprimate eventual în euro – care în cazul unora dintre ei chiar se poate transforma în realitate după ceva ani, este cea a notorietăţii. Jurnaliştii care au reuşit să-şi transforme numele într-un brand pot fi număraţi pe degete, iar dintre aceştia mulţi, întâmplător sau nu, nu sunt absolvenţi de Jurnalism.
Poate că tinerii absolvenţi de liceu care visează să devină jurnalişti ar trebui să petreacă măcar o zi într-o redacţie sau pe teren şi să afle direct de la sursă ce este o ştire, cum se obţin şi se verifică informaţiile şi, mai ales, cum devin cu adevărat valoroase dacă eşti primul care le dă, să afle că în spatele unui articol sau al unui material video de 4-5 minute stau câteva zile de muncă, să vadă cum se lucrează sub presiunea unui eveniment în derulare. Dar, mai ales, tinerii aspiranţi ai gloriei jurnalistice trebuie să înţeleagă că, odată intraţi în acest malaxor infernal, trebuie să facă meseria cu pasiune şi să renunţe în mare parte la ceea ce se înţelege prin „viaţa personală”. Doar astfel poţi uita că ziua de muncă nu se termină după 8 ore, poţi trece peste faptul că nu toate week-end-urile sunt libere şi poţi trăi cu ideea că uneori trebuie îţi petreci sărbătorile în redacţie, cu colegii, şi nu acasă, cu familia.
Sursa: gandul.info
