AcasăActualitateUrarea lui MRU pentru Traian Băsescu

Urarea lui MRU pentru Traian Băsescu

Seful statului,Traian Basescu, isi va sarbatori duminica, 4 noiembrie, implinirea celor 61 de ani. Copresedintele ARD, Mihai Razvan Ungureanu a declarat vineri ca ii doreste presedintelui Traian Basescu, “sanatate,viata lunga si bucurie”.

„O fac în nume personal și oricărui român care împlinește o vârstă în oricare dintre zilele anului îi doresc sănătate, viață lungă și bucurie”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu într-o conferință de presă.

Mihai Răzvan Ungureanu și-a mai amintit că pe 1 noiembrie a fost sărbătoarea Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian și a tinut sa le ureze medicilor din România „răbdare, spor” și „să vindece”.

„Trec sărbătorile pe lângă noi neobservate, pe 1 noiembrie a fost sărbătoarea Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, este ziua în care tradițional ar trebui să-i felicităm pe toți medicii din România. Le dorim medicilor din România răbdare, spor, să ne vindece și să aibă grijă de noi cum au făcut-o și până acum”, a spus Ungureanu.

RELATED ARTICLES

43 COMENTARII

  1. MA ALATUR SUSTINATORILOR DOMNULUI PRESEDINTE SI-I UREZ:LA MULTI ANI CU SANATATE,SI,ORICAT BINE ATI FACUT ROMANILOR,RASPLATA VA VA FI DATA DE ISTORIE(chiar daca si aici vor exista impotrivitori).

  2. La multi ani! Multa sanatate si bucurii si sa stiti ca eu si familia mea din Tulcea suntem feiciti ca avem un asa presedinte.Putere de munca si nervi tari cu parlamentul din ziua de azi!Am facut un tort in cinstea dumneavoastra.

  3. La ceas aniversar va doresc, domnule Presedinte, seninatate in suflet, sanatate si putere sa va indepliniti menirea pentru Romania. Noi v-am incredintat destinul acestei tzari, stiind ca sunteti singurul care poate duce la bun sfarsit sarcina care i se incredinteaza.
    La multi ani si sa va bucurati de tot ceea ce va este drag!

  4. LA MULTI ANI D-LE PRESEDINTE ,SA REZISTATI HOARDELOR PAGINE SI FARA DE D-ZEU.NE ASTEAPTA VREMURI GRELE DAR ROMANII MINTITI NU AU CUM SA VADA ,SINTEM IN CAMPANIE DIN APRILIE ,SA SE SFIRSEASCA ACEST CALVAR CA DE VRE-O CALITATE A ACTULUI GUVERNAMENTAL ,, EOK,, DAR SA NE PREGATINM LA CE-O SA VINA ,CA SINT DESTUI NAIVI SA CREADA IN CEVA BUN ,SINCER NU ,UN NU HOTARIT .

    • da,fyfy la plume,acolo e problema cea mare.
      hoardele de pagani si fara d-zeu dezlantuiti.
      deci un ,nu,hotarat!

  5. La multi ani Domnule Presedinte! Sa va dea Domnul sanatate, noroc si forta de munca si numai bine intregii familii.

  6. LA MULTI ANI ! NUMAI BUCURII SI IMPLINIRI.Va aduc aminte de cateva cuvinte spuse cu multi ani in urma”CAND DOI ELEFANTI SE BAT IARBA SUFERA”

  7. trageti tare!
    cu urarili!
    multiubitului tartor!
    dar,sa se mai si multiplice,
    e totusi cam mult!
    si,as zice chiar neecologic.

      • adica exista,ecologistic vorbind,postaci-poluanti?
        mentinad culoarul,poate exista si presedinte poluant?
        sau,asta,ar fi o gaselnita?
        daca tot suntem la capitolul ,eco………..

  8. Sa -i dea bunul Dumnezeu presedintelui nostru,la multi si fericiti ani,cu sanatate,bucurie si cat de repede un nepotel.La cat e de sufletist,cred c-o sa fie topit dupa el(sau ea).Dumnezeu sa va imbucure!

  9. LA MULTI ANI! MULTA SANATATE SI PUTERE DE MUNCA ,NERVI TARI DE A REZISTA CELOR CARE VAU PUS GINDURI RELE „NU MOR CAII CIND VOR CIINI ! ” LA MULTI ANI! ‘ DIN S.U.A.

  10. LA MULTI ANI CU SANATATE SA VA DEA DOMNUL TOT CE DORITI,ZILE SENINE SI FERICIRE „LA MULTI ANI SA TRAITI”!

  11. Sincere urari de sanatate, bucurii si impliniri, asa cum meritati, stimate domnule Presedinte Basescu, va uram eu si toti cei care va apreciem si va iubim, cu ocazia aniversarii zilei de nastere.
    In plus fata de felicitarile uzuale, noi va promitem sa va sprijinim si pe mai departe, sa va dam taria sa nu parasiti corabia asta in primejdie care este acum Romania ! Din pacate trebuie sa va intariti si sa nu va mai ganditi deloc la planuri personale, aveti o misiune pe care nu o puteti refuza, pentru ca suntem in razboi! NOI ASA SIMTIM, ORICATE RANJETE AR AFISA TURBATII DE BOLSEVICI ! La multi, multi ani !!!

  12. Din tot sufletul UN CALDUROS LA MULTZI ANI CU MULTA,MULTA SANATATE DOMNULE PRESEDINTE TRAIAN BASESCU si sa va ajute Dumnezeu sa va ducetzi mandatul pana la capat asa cum se cuvine unei tzari civilizate care face parte dintr-o EUROPA UNITA si……..inchei cu un citat din Albert Einstein;
    „Everything should be made as simple possible,but not simpler”

  13. La multi ani! Sanatate! Putere de munca!
    Si inca doi ani la Cotroceni, pentru folosul tuturor romanilor.

  14. La Multi Ani Domnule Presedinte!
    UE+NATO+Moldova! „Pohta ce-am pohtit!”
    Va vor duce lipsa in curind romanii daca e sa ne uitam ce infractori vor patrunde / ascunde de justitie in Parlamentul Romaniei!

  15. Va rog
    Intrati pe topikul lui nightmare
    dedicat presedintelui Traian Basescu
    SUSTINATORII PRESEDINTELUI,
    si postati urarile cu dedicatie zilei de nastere al celui mai bun Presedinte al Romaniei,Traian Basescu!

  16. hai ,sa traiesti traiane,dai si tu o cinzeaca?
    ha^c!acolo…
    pana acum erai sus.
    vezi, destui te pun sub mereu,in viitor.
    pai,ce drq,e just?
    yasmanii si omagiul…conducatorului iubit…
    ce pagina!

  17. La Multi Ani! Iata ca sunteti Presedinte intr-o perioada socialista! Greu, dar stiu ca puteti cu ei, cu PeNaLii& Asociatii si pe viitor, cu nevestele, fratii, fii, , finii si amantele lor. VIITORUL PARLAMENT VA SEMANA MAI DEGRABA CU UN BORDEL AL PENALILOR!

  18. Sanatate si zile senine Domnule Presedinte! Pacat de acest popor ca nu are parte, in momentele dificile, de mai multi oameni cu caracterul domnului Basescu. (cu toate defectele sale, umane in cele din urma, s-a ridicat mult deasupra nivelului clasei politice din care a provenit)

  19. La multi ani, domnule Presedinte !

    Sanatate, energie, impliniri si bucurii alaturi de cei dragi si impreuna cu noi, românii care ne iubim tara !
    Va doresc din tot sufletul ca dupa 9 decembrie sa puteti conduce tara in conditii mai armonioase si mai profitabile pentru toti românii. Ati facut enorm pentru tara noastra, in ciuda unor conditii politice execrabile, in plan intern, si a crizei generalizate. Cu dumneavoastra la carma tarii, Romania are sansa de a-si recastiga demnitatea.
    Avem nevoie de dumneavoastra, domnule Presedine !

  20. LA MULTI MULTI ANI DOMNULE PRESEDINTE in fruntea acestei tari .Noi romanii avem nevoie de asa presedinte .

  21. Hmm..nu ştiu de ce nu mai cred nimic şi mai ales în tine, M.R.U. Poate că-i vorba, pînă la urmă, numai de imensele compromisuri pe care m-aţi obligat să le fac, toţi anii aceştia, fără să îmi daţi vreodată viaţa pe care numai eu o merit, de fapt. Ce parte a politicii ziceaţi că reprezentaţi, de fapt_ Nu de alta..dar toate sunt şi fac la fel………..

    • pai acum sunteti fericita, doamna : nu mai sunt la putere sin iata ca USL va da, in sfarsit „viaţa pe care numai dumneavoastra o meritati”.
      Bucurati-va cat mai e timp !

    • „Poate că-i vorba, pînă la urmă, numai de imensele compromisuri pe care m-aţi obligat să le fac, toţi anii aceştia, fără să îmi daţi vreodată viaţa pe care numai eu o merit, de fapt.”
      ????????????????????????????????????????????????????????

  22. Dom’le, de ce nu ştiţi să folosiţi virgulele cotrect?! Mai bine lăsaţi-vă de scris! În bucăţica asta de text unde trebuie, acolo lipsesc, unde nu trebuie, acolo se insinuează flagrant…

    • ” În bucăţica asta de text unde trebuie, acolo lipsesc, unde nu trebuie, acolo se insinuează flagrant…”

      corect:
      ” În bucăţica asta de text constat ca unde trebuie sa fie pusa ea lipseste iar unde nu trebuie ea este prezenta.”

      nu mai vorbesc de „cotrect”… genial!

      Restecpa yooo man! (I respect you man!)

      🙂 🙂 🙂 🙂

    • Salut! Bine, putem intelege ca se poate intampla sa se greseasca la redactarea textului. Ni se intampla majoritatii dintre noi, fie prin apasarea gresita a unor taste, graba, sau pur si simplu pentru ca nu ne mai uitam inca odata peste textul redactat, inainte de ai da click. Cred ca este mult mai importanta decenta limbajului, micile greseli se pot trece cu vederea, parere personala.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.