Presedintele Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu, a spus joi, in fata membrilor Comisiilor de Finante si Economica din Senat, ca administratiile locale „fura” bani proveniti din taxele si impozitele incasate de la contribuabili, sumele ajungand si la opt sute de mii de lei, potrivit ziare.com

„La o comuna se fura intr-un an opt sute de mii de lei din impozite si taxele locale luate de la cetateni. (…) Cazuri din acestea avem unu sau doua pe saptamana, deci nu e o treaba izolata”, a spus Vacaroiu.

Presedintele Curtii de Conturi a explicat in fata comisiei cum se fac verificarile intr-o astfel de situatie. „Se verifica toate documentele existente in casierie, toate chitantele prin care s-au incasat bani de la cetateni, apoi suma de bani se compara cu cea depusa de catre autoritatea locala la trezorerie. In multe cazuri s-a descoperit ca erau depuse doar jumatate din sumele de bani”, a spus Vacaroiu.

Presedintele Curtii de Conturi a fost invitat, joi, la Comisiile reunite de Finante si Economica din Senat, pentru a discuta despre nemultumirile administratiilor locale cu privire la modul in care isi desfasoara activitatea Curtea de Conturi.

Reprezentantii Asociatiei municipiilor si Asociatiei oraselor din Romania au transmis, in cadrul unor discutii cu senatorii din cele doua comisii, ca auditorii Curtii de Conturi „se exprima adesea cu privire la oportunitatea realizarii unor obiective, proiecte si investitii” si ca rapoartele de control contin „numai estimari ale prejudiciului, fara ca cineva sa-si asume exactitatea acestuia”.

„Daca cititi legea si regulamentul nostru, apare acel prejudiciu estimat, pentru ca orice control se face la o entitate, inclusiv cel de fond, controlul financiar verifica un esantion pe un segment. Din zece mii de facturi anuale, doua mii. La astea doua mii de facturi constata prejudiciul.

Calculul prejudiciului e simplu, nu e complicat, pentru orice economist, inginer si alta pregatire profesionala. Noi avem proceduri si metode. (…) Prejudiciul pe esantion e cert, dar el este estimat”, a replicat Nicolae Vacaroiu.

Presedintele Curtii de Conturi a explicat, insa, ca institutia pe care o conduce doar semnaleaza posibile nereguli, dar organele de ancheta sunt cele care stabilesc, in final, daca este sau nu vorba de un furt.

„Nimeni nu e perfect. Sunt destule probleme. Fiecare institutie are problemele ei si trebuie sa le indrepte. Si asta incercam sa facem, sa sanctionam prompt, ca sa nu avem probleme. (…) Nu poti sa acuzi niciodata de furt. Decat organul de cercetare penala poate sa o faca. Noi numai estimam daca sunt elemente de natura infractionala, dar Parchetul, fie ca este curte de apel, tribunal sau Inalta Curte, sunt cei care decid. Bun, prost, asta-i viata”, a adaugat Vacaroiu.

Acesta a mai spus ca anul trecut Curtea de Conturi a trimis pentru cercetare penala 124 de dosare penale din 3.200 de unitati teritorale verificate.

Vacaroiu a mai spus institutia pe care o reprezinta a dat 13.500 de masuri, inclusiv de recupere a prejudiciilor, iar dintre acestea au fost contestate doar 1.500, ceea ce inseamna o pondere de 11%.