Mircea Negulescu, controversatul procuror de la DNA Ploieşti, lucrează acum la sediul central al DNA Bucureşti, a declarat joi seară la B1 TV Marian Vanghelie, fost lider al PSD, conform flux24.ro

Negulescu a fost subiectul mai multor scandaluri de presă şi a demisionat de la DNA Prahova.

CSM a respins demisia procurorului Negulescu, după ce direcţia de resort îşi dăduse acordul. 

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi de către membrii Plenului CSM, care au stabilit ca acţiunea disciplinară în cazul procurorului Mircea Negulescu să continue.

Direcţia legislaţie a arătat, în punctul de  vedere trimis CSM şi analizat în şedinţa de marţi a Plenului, că procurorul Mircea Negulescu poate să demisioneze şi dacă este suspendat din funcţie, iar CSM trebuie să ia act de solicitarea acestuia şi să propună eliberarea din funcţie a magistratului.