Moldova-UEVicepresedintele Comisiei Europene, Catherine Ashton s-a aflat, marti, intr-o vizita oficiala la Chisinau, unde si-a exprimat speranta ca R.Moldova va parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013.

Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, Catherine Ashton spune ca vizita sa la Chisinau demonstreaza angajamentul ferm al Uniunii Europene de a consolida cooperarea cu Republica Moldova.„Integrarea Republicii Moldova in Uniunea Europeana este o perspectiva reala. Apreciem eforturile pe care le-au depus autoritatile pe calea integrarii europene. Cateodata suntem duri, dar solicitam aceste lucruri intrucat consideram ca este solutia cea mai buna ca R.Moldova sa se miste pe calea reformelor economice si politice, declara oficialul european.

”Sunt sigura ca va fi gasita cea mai buna solutie in problema transnistreana”

Catherine Ashton a vorbit si de un progres in solutionarea conflictului transnistrean. ”Tranzitia este lunga, dar intelegem provocarile pe care le aveti. Suntem fericiti sa jucam un rol puternic in formatul de negocieri ”5+2” in problema transnistreana. Sunt sigura ca va fi gasita cea mai buna solutie”, a mentionat sefa diplomatiei europene.

Mai multe organizatii neguvernamentale din R.Moldova au venit cu un apel in adresa inaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, Catherine Ashton, cat priveste situatia din stanga Nistrului. Semnatarii solicita includerea pe agenda reuniunii formatului ”5+2” de la Viena din aceasta luna a chestiunilor legate de situatia din Zona de Securitate si solicita partilor garante si mediatorilor, in special Federatiei Ruse, sa utilizeze toate mijloacele legale disponibile pentru stabilizarea situatiei. De asemenea, cer Federatiei Ruse sa nu consolideze in continuare contingentul de militari din cadrul Fortelor Mixte de Mentinere a Pacii.

Leanca si Ashton au stabilit o agenda a actiunilor in vederea pregatirii Acordului de Asociere

Prim-ministrul R.Moldova, Iurie Leanca a stabilit impreuna cu Catherine Ashton calendarul actiunilor ce urmeaza a fi realizat de autoritatile de la Chisinau in vederea pregatirii Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana pentru parafarea la summit-ul de la Vilnius si ulterior semnarea cat de curand posibil pe parcursul anului 2014. Potrivit lui Leanca, ”obiectivul este sa incepem cat mai rapid punerea in practica a prevederilor acestui Acord ce va insemna pregatirea R.Moldova pentru integrare europeana. Crearea zonei de liber schimb este de mare relevanta pentru RM si un lucru bun pentru Europa. Ne va permite sa deschidem economia RM si sa crestem potentialul de producere, se vor diminua preturile si vor creste investitiile”, a mentionat premierul moldovean.

Comunistii au refuzat sa se intalneasca cu vicepresedintele Comisiei Europene

Si de aceasta data, Partidul Comunistilor, care tot a criticat vizitele oficialilor europeni la Chisinau, nu a discutat cu oficialul. Comunistii au fost invitati de presedintele Legislativului la o intrevedere comuna si cu celelalte grupuri parlamentare. Intre timp, sefa diplomatiei europene s-a intalnit cu presedintele tarii, Nicolae Timofti si cu liderii partidelor politice, aflate la guvernare.

”Avem o mare responsabilitate fata de cetatenii nostri, care doresc integrarea tarii in familia europeana, si suntem obligati sa avansam catre o relatie cat mai stransa cu spatiul comunitar. In acest sens, incheierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana, la summit-ul de la Vilnius, va fi un semnal extrem de incurajator pentru populatia Republicii Moldova”, a declarat presedintele R.Moldova, Nicolae  Timofti.