ponta-metrou-posterPremierul Victor Ponta a declarat, duminica seara, ca va discuta inclusiv cu protestatarii din Piata Universitatii pe subiectul Rosia Montana, precizand ii va contacta pe cei pe care ii cunoaste, intrucat nu s-au manifestat „niste lideri care sa-i reprezinte” pe manifestanti, relateaza Mediafax.

Ponta a fost intrebat intr-o emisiune Antena 3 daca va cauta un dialog si cu protestatarii din Piata Universitatii, daca va merge in piata pentru a discuta cu ei.

„Categoric da, si cred ca asta e solutia. Nu stiu exact, pentru ca nu s-au manifestat niste lideri care sa-i reprezinte pe cei din Piata Universitatii, insa eu am vorbit de multe ori si am avut ocazia, am participat la dezbateri legate de Rosia Montana. Da, cred ca trebuie ascultati, cred ca locul ideal intr-o democratie nu e nici in mina inchis, nici pe strada, ci este intr-un pol de dezbatere si Parlamentul Romaniei este, asa rau cum e el si cum il cearta toata lumea, e cel care reprezinta pana la urma toate optiunile politice”, a afirmat premierul.

El a precizat ca incepand de luni ii va cauta pe Remus Cernea si Nicusor Dan sau alti sustinatori ai punctelor de vedere impotriva exploatarii de la Rosia Montana pentru a discuta despre ce alta varianta ar exista in acest caz.

Ponta a fost intrebat ce le-a promis duminica minerilor de la Rosia Montana.

„Un singur lucru le-am promis – nu ca se face proiectul, ca nu e in puterea mea acest lucru – le-am promis ca acea comisie speciala pe care o face Parlamentul se va deplasa si la Rosia Montana, ca ei vor fi ascultati, asa cum vor fi ascultati si cei care sunt impotriva proiectului, si ca fiecare parlamentar inainte de a vota va sti ce inseamna pe plus si ce inseamna pe minus proiectul acela si mai ales ideea de exploatari miniere. In functie de ce se intampla acolo putem discuta de viitorul mineritului si in alte regiuni ale tarii”, a afirmat Ponta.

Premierul a deplans conditiile in care au stat minerii in subteran, precizand ca a constatat o temperatura de 5 grade Celsius si umiditate mare.

„Povestea aia ca la Rosia Montana o sa se faca turism si nu mai stiu ce mai auzeam… e o poveste. Pana sa facem turism acolo mai dureaza foarte mult timp, sa existe o alternativa (…) Astazi am trecut pe deasupra lacurilor cu cianuri care exista astazi acolo, deci nu vorbim despre ce o sa faca, daca o sa se faca. Vorbim despre ce este astazi, sunt lacuri cu cianuri, raul din Rosia Montana este un rau rosu realmente de poluare”, a afirmat Ponta, precizand ca este necesara o solutie de ecologizare a zonei

Minerii de la Rosia Montana, care s-au blocat in subteran de cinci, respectiv trei zile, au iesit din mina, duminica seara, dupa aproape o ora de la momentul in care premierul Victor Ponta a coborat la ei, primul-ministru spunandu-le acestora ca le va aduce Comisia parlamentara.

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.