Perioadele de sarbatori sunt in mod specific incarcate de emotii, sunt perioade de bilant in care putem avea tendinta sa ne reevaluam viata sau pot fi perioade in care dorim mai mult decat oricand sa sarbatorim.

Acum, mai mult decat in oricare perioada a anului, problemele psihologice se acutizeaza. Depresia, anxietatea, excesul (alimentar, de droguri, medicamente, alcool), devin adevarate pietre de moara pentru cei care se regasesc in aceste suferinte.

Specialistii spun ca motivele care pot duce la o problema pot fi:
• Singuratatea – lipsa unui partener, lipsa prietenilor sau a amicilor;
• Cariera – daca nu a satisfacut nevoile financiare sau de avansare;
• Relatia – daca sunt probleme de comunicare, financiare, de petrecere a timpului, sexuale, de implicare in relatia cu copilul sau chestiuni legate de activitatile casnice
• Alte nerealizari cum ar putea fi: examene ratate, relatii care nu s-au mai constituit, lipsa activitatilor culturale sau a hobby-urilor.

“Pentru a evita orice forma de problema psihologica de sarbatori este bine sa nu va construiti asteptari false sau nerealiste legate de voi sau de ceilalti. Cu alte cuvinte nu incercati pe tot timpul anului sa cereti de la voi sau de la ceilalti mai mult decat se poate realiza sau oferi. Aceasta ar fi o prima conditie pentru sarbatori fara probleme”, sustine psihoterapeutul Constantin Cornea.

Metaforic vorbind, daca viata ar fi o salata, aveti grija sa ii oferiti toate condimentele de care are nevoie pentru ca totul sa fie ca la carte: cu gust, miros si sa arate bine. Aceste condimente sunt reprezentate de trei axe importante, spun specialistii:
• Relatia de cuplu si familia de origine
• Prietenii, amicii, colegii
• Cariera si hobby-urile

Pentru a va asigura ca aveti o viata minunata, in consecinta si sarbatori de vis, trebuie sa aveti in vedere cele trei axe enuntate mai sus.

“Cu adevarat recomandari nu pot fi facute la general, substanta bucuriei nu poate fi gasita cautand pe siteuri, ci inauntrul vostru. Acolo se ascund problemele dar si rezolvarile, traumele precum si resursele. Iar travaliul prin care puteti ajunge sa va bucurati de viata este recomandat sa il faceti alaturi de un psihoterapeut“, a spus Constantin Cornea.

Comentariile sunt închise.