Criza politică din România a dus la o scădere drastică a imaginii externe a acestei țări a Uniunii Europene. Astăzi, președintele de la București Traian Băsescu a declarat că în ciuda furtunii care a fost în ultimele luni în viața politică românească, instituțiile statului s-au dovedit puternice și este momentul continuării parteneriatelor strategice ale României cu Statele Unite, Coreea de Sud, dar și cu China. Traian Băsescu a repetat că politica Bucureștiului va rămîne neschimbată în ceea ce privește Moldova și că Romania va continua să susțină toate eforturile Chișinăului de a se apropia mai mult de Uniunea Europeană, dar ca nu va încerca să impună nimic Chișinăului.

Neculai Constantin Munteanu

„Mi se îndeplinește un mare vis” a exclamat Victor Ponta, mai transfigurat ca Martin Luther King, când a aflat că Partidul Socialist European își va ține la București congresul din septembrie 2012. Era o recunoaștere a „meritelor” social-democraților dâmbovițeni și o mână de ajutor, deloc discret, în an electoral. Un an mai târziu, când PSD era în toiul pregătirii congresului, visul a plesnit ca un balon de săpun. Și, în acord cu realitatea hâdă, a dat în coșmar. Câțiva lideri importanți ai socialiștilor europeni ar fi cerut conducerii partidului delimitarea de problemele politice din România, create chiar de PSD.

Pentru a salva aparențele, s-a acceptat ca „inițiativa” cu mutarea  congresului de la București la Bruxelles să-i revină lui Victor Ponta, care a invocat „inabilitatea” oficialilor de la București de a explica acțiunile politice privind demiterea lui Traian Băsescu. O minciunică demontată chiar de Victor Ponta care a declarase, textual, „Socialiștii germani mi-au spus că nu prea ar veni la București pentru că ar putea avea probleme cu presa din Germania. Și le-am zis ”bine, domnule, atunci ne vedem la Bruxelles”. Informație completată de Ioan Mircea Pașcu, care a precizat că soluția propusă de Victor Ponta era un răspuns la intenția socialiștilor germani de a nu veni la Congresul de la București! Realitatea este că socialiștii europeni nu pot cauționa, fără majore pagube de imagine, un partid care pune între paranteze funcționarea statului de drept, a instituțiilor sale fundamentale și independența justiției, adică exact ceea a făcut PSD în operațiunea „suspendarea președintelui Traian Băsescu”. La vremea respectivă, critici dintre cele aspre au venit chiar din rândurile socialiștilor. Așa că, oricât s-ar da după tufiș, mutarea congresului de la București la Bruxelles este un eșec major pentru cârlanul Victor Ponta.

Dar poate că e mai bine așa. La București, socialiștii europeni ar fi trebuit să-și amintească cu neplăcere că PSD-ul lui Victor Ponta s-a născut, prin președintele de onoare Ion Iliescu, direct din coasta partidului comunist și a intrat în familia socialiștilor europeni prin efracție, prin cumpărarea siglei unui partid istoric. Că veni vorba de efracție, ar trebui să-și aducă aminte că unul dintre colegii lui Victor Ponta este închis pentru corupție. Este vorba de Adrian Năstase fost și, s-ar părea, încă lider și președinte al Consiliului Național, după pagina de internet a partidului! Și asta în timp ce alt corupt de partid, Adrian Severin, trimisul PSD în Parlamentul European, a fost expulzat în banca măgarilor de colegii europeni.

Și, pe urmă, ce să-și fi spus un socialist de cursă lungă ca Laurent Fabius cu social-democrați aduși cu pluta ca Iliescu, Mazăre și Vanghelie? Nu mai vorbim poziția incomodă a socialiștilor germani care, la Berlin, au condamnat cu asprime plagiatul unui politician aflat la putere, iar la București ar trebui să se prefacă nu știu că Victor Ponta a plagiat cu sânge rece și a fost albit de o comisie de o etică îndoielnică! Nu mai vorbim de stupiditatea declarațiilor că pe nemții nu-i iubește nimeni și că securitatea lui Ceaușescu scrie în presa germană editoriale critice la adresa realizărilor socialiștilor dâmbovițeni! Ca să nu mai amintim de schizofrenia de a suspecta presa germană că este infiltrată de securitate, în timp ce la București ești aliatul unui colaborator apropiat al securității și chiar mai mult decât atât!

Congresul socialiștilor europeni nu va avea loc la București nu pentru că Victor Ponta a călcat cu stângul, ci pentru că a călcat vârtos în străchini. Cu puțin noroc, lor congresul va ajunge la București când Victor va fi tânăr ca Iliescu. Că la fel de cinstit ca el este deja.

Sus fruntea, Victoraș! Visul e frumos chiar și când realitatea e de coșmar. În fond, și coșmarul e tot un vis!

articol publicat de Radio Europa Liberă

16 COMENTARII

  1. nu am mai intrat de o luna pe nasul.tv…
    ce surpriza placuta sa citesc pe neculai constantin munteanu – omul acesta imi placea foarte mult sa l ascult pe vremuri la europa libera … e adevarat pe intuneric si sonor redus dar vocea si continutul ma atrageau si ma captivau ascultam pana se termina …multumiri nasule, tu atragi calitate si perfectiune de caractere.

  2. ca socialistii s-au lamuriy ce hram poarta ponta, iliescu, cosmanca etc. Este paguba in ciuperci problema este ca puciul a demonstrat ca Romania nu eate o tara cu adevarat democrata, ca un mic grup de politicieni are toate coonditiile sa scmbe directia in care se indreapta tara si ca fara ajutorul aliatilor, in curand am calatori fara vize la Mosacova.

  3. Cine a avut urechi sa auda a auzit cine nu sa ciuleasca bine urechile.A spus-o chiar domnul presedinte Traian Basescu cand era suspendat:Adevarata criza ,abia ACUM VINE!Eu unul cred ca va fi mai rau decat in Grecia.Si de felul meu nu sunt un pesimist.

  4. ncm-fosila vie,dintr-un timp in care muscam ca niste copii din biscuiti.prin sustinerile sale a ajuns in tabara de sustinatori ai aceleiasi mizerii.dupa revolutie, devenise colportorul aspectelor negative despre romani si la mentinerea confuziei cu rrhomii de pe la noi,facandu-i pe austrieci sa ne impute noua disparitia lebedelor care negresit ajunsesera in niscai pate asezonat cu bere cu ocazia vreunui oktober kirwei fest…ncm,nu mai e credibil nici la ciuslea nici la diocheti si desigur nici la cucuieti vale…
    avem o gramada de treburi…….

    • Nedumiritule!
      Esti nu numai nedumirit, dar si prost ca noaptea din scafirlia ta!
      Noapte buna, mai!

    • vai de capul tau, ai scris sa te afli in treaba – ncm nici nu se poate compara cu de ex. emil hurezeanu, un om pe care nu l mai inteleg avand in vedere trecutul si pe care acum nici nu mai vreau sa l vad macar –

      • aurelio!
        e h ,n c cristea ,susara,ncm,si altii,fac parte din ciocoii paraziti arendati la sinecura pe spinarea noastra.ca multi altii,de altfel.ce e asa greu de priceput,admis?ce ai castigat daca unul da si unul nu?admite ca esti derutata,in general si desigur 100% in acest caz.raspuns valabil si unuia nicu de mai sus ,la fel de ratacit si exaltat a carui scafarlie il protejeaza de intemperii in gat…
        mai sunt si alte treburi de facut…

  5. Rusine sa itzi fie V.P. nu uita ca adevaratzii socialisti europeni stiu cine sunt SOCIALISTII din Romania.
    Sunt total de acord cu decizia mutarii congresului de la Bucuresti la Bruxelles,ne-o meritam pe deplin ….repersursiunile le vetzi vedea la fatza locului …..
    Doamne ajuta-ne!

  6. Cui nu-i place sa fie respectat ?
    Pt acest fapt trebuie sa respecti, altfel totul e in zadar, n-ai nici o valoare .
    Adevarata fata nu se poate ascunde este asa cum ati descris-o d-voastra,dle Munteanu

  7. Sa auzim numai de bine,d-le Neculai Constantin Munteanu! Cunoasteti ca nimeni altul adevarata atmosfera politica din statele europene si mai cu seama pe cea din Germania.
    Faceti-ne o scurta prezentare a ziaristilor de la principalele cotidiene germane.
    Eu nu am avut si nu voi avea niciodata incredere in partidul creat de Ion Iliescu,oricate masti colorate si-as pune.

  8. Cafeaua mea este foarte buna,cand o beau citindu-va.Simt ca sunt intr-o Europa libera,chiar daca niste carlani,mitocani,hoti sau alti talentati d-astia ne mai sufoca.De la dv.auzim numai de bine.

  9. Un roman adevarat care iubeste romanii adevarati !
    Sa ne traiesti N.C.Munteanu !

    Aveti dreptate cu carlanii din psd si cu calcatul in strachini. Au facut tot ce au putut sa se salveze intre ei de justitie si asta cu orice pret.Un pret prea mare pt poporul nevoias, dar lor nu le pasa…

    Pe langa o parte din electoratul de la noi-care incepe abia acum sa inteleaga adevarata fata a caracatitei rosii-sa speram ca a fost o lectie si pentru restul lumii civilizate.
    Lucrurile inca pot degenera rapid-asa cum s-a vazut- daca nu se iau masuri radicale de tinere sub control, de implementare a unor mecanisme care sa nu mai permita unor clanuri sa faca tandari un stat de drept.
    Se intrevede o schimbare de paradigma la nivel european dar se pare ca lupta este dura…

    Oricum, ce e val ca valul trece-cum zicea un alt roman adevarat si carlanii se vor intoarce la spatele carutei pentru mult timp.
    Pentru prima data dupa Ion Ratiu, Romania mai are o sansa cu Partidul Noua Republica. Sa dea D_zeu sa ne desteptam si sa redobandim demnitatea si mandria de a fi romani.

    Sus inima romani, este vremea sa ne primenim !

  10. Extrem de fundamentat articolul, Dle NC Munteanu, chapeau bas, va multumesc si va apreciez enorm. Poate vom avea ocazia sa scapam de aceste caricaturi, ponta si antonescu, voievodale de un balcanism grotesc. Va mai astept.

Comentariile sunt închise.