egipteni - iubire

O serie de texte vechi, de peste 1700 de ani, traduse recent, au scos la iveală vrăji antice, invocate în speranţa de a obţine dragoste sau putere. Descântecele sunt doar o mică parte dintr-o colecţie impresionantă de papirusuri egiptene descoperite în urmă cu peste 100 de ani, în oraşul Oxyrhynchus, potrivit mediafax.ro

Vrăjile descifrate au fost scrise pe două dintre papirusuri şi au fost destinate pentru a fi utilizate ca ,,reţete de completat”, ceea ce înseamnă că nu au fost redactate pentru o anumită persoană, ci puteau fi folosite de absolut oricine. Astfel, o persoană care dorea să arunce o vrajă asupra cuiva trebuia doar să adăuge numele celui/celei care urma să fie blestemat(ă) şi apoi să urmeze instrucţiunile, scrie Descoperă.

egipteni vraji

O astfel de vrajă a fost concepută pentru a ,,arde inima” unei femei, până când acesta se îndrăgosteşte de cel care a comandat inscripţia susţine cercetătorul Franco Maltomini (Universitatea din Udine).

În descântec, bărbatul este îndemnat să realizeze ,,ofranda arsă în baia comună…scriind-o cu sângele lui Typhon şi lipind-o de bolta băii”.

,,Vă conjur, pământ şi ape, pe demonul care locuieşte în voi şi pe soarta care sălăşluieşte în această baie să abateţi flacăra care arde în voi asupra ei, până când ea va veni la mine”, este menţionat în respectivul text.

descantece-antice-egipt

Inscripţiile descifrate aparţin Societăţii de Explorare din Egipt, dar, în momentul de faţă, sunt conservate în cadrul Universităţii din Oxford. Cercetătorii presupun că vrăjile au fost scrise în secolul III d.Hr., însă autorii lor rămân necunoscuţi. Textele au fost redacatate iniţial în limba greacă, care a fost utilizată în mod obişnuit în Egipt, în timpul acestei perioade.