Pe 27 martie s-au împlinit 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Cu această ocazie, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti a desfășurat la Bucureşti, între 27-30 martie, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului “Zilele Basarabiei”, ediție ce a reunit români de pe ambele maluri ale Prutului.

Programul din acest an a fost unul deosebit și a cuprins dezbateri, concerte şi manifestări culturale.

[rev_slider fzb]

Festivalul „Zilele Basarabiei la București” a început pe 27 martie, cu o zi dedicată artizanilor Unirii, unde a fost adus un Omagiu celor care au înfăptuit Unirea, prin tradiţionala depunere de flori şi coroane la mormintele membrilor Sfatului Ţării de la cimitirul mănăstirii de la Cernica.

În seara aceleași zile, OSB București alături de personalități de pe ambele maluri ale Prutului: Viorel Badea, Eugen Tomac, deputatul Aurelian Mihai, ambasadorii: Iuliana Gorea Costin, Iurie Reniță, descedenții din familiile Artizanilor Unirii au participat la o seară românească la restaurantul muzeu „Vatra Neamului”.

Joi, 28 martie, a avut loc o dezbatere cu tematica „Basarabia în presa de ieri şi de azi”, în cadru căreia s-a discutat despre relația actuală dintre România și Republica Moldova, provocările pe care le întâmpină astăzi românii din ambele state românești, conturarea idealului „Reîntoarcearea Basarabiei Acasă”. Tinerii basarabeni au fost îndemnați să „continue rezistența și lupta” – Nicolas Dima și să creeze „punți care întrețin românismul” – Constantin Codreanu. De asemenea, istoricul Constatin Corneanu a reiterat convingerea că „noi putem provoca conjunctura” reunificării naţionale și că „schimbarea este generația tânără”. Eugen Tomac a reamintit asistenței că „Festivalul organizat de studenţii basarabeni sunt iniţiate „din respect pentru noi şi înaintaşii noştri, pentru ca distanţa dintre români să fie micşorată”. La finalul dezbaterii doamna Ileana Pelivan Pițulescu, nepoata regretatului membru al Sfatului Țării, Ioan Pelivan, a afirmat că va lupta alături de cei 20000 de studenți basarabeni „20000+1”. Dezbaterea a avut loc la Palatul Parlamentului

Programul Festivalului a continuat cu vizionarea piesei de teatru „Carre de ași…cu valet”, proiecţia filmului „Clopotul Reînvierii” şi recitalul de poezie „Aici e totul românesc/ Şi Dumnezeu, şi cerul şi pământul”.

Aniversarea a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a culminat sâmbătă, 30 martie, în clubul Route66, cu un concert extraordinar, în care pentru publicul de la București au evoluat interpreţi şi trupe îndrăgite de pe ambele maluri ale Prutului : Electric Fence, Nicoleta Gavriliță, Bogdan Simion, Cătălin Josan și Vunk. Publicul s-a delectat cu muzică românească de calitate în cadrul unui spectacol sută la sută LIVE.

Surpriza serii a constituit-o prezența Familie Regale, care a venit cu un mesaj sincer de felicitare adresat tutror românilor.

Festivalul “Zilele Basarabiei” s-a desfăşurat cu sprijinul partenerilor: Grupul PPE din Parlamentul European, Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, Restaurantul „Vatra Neamului”, Muzeul Țăranului Roman, Pro Basarabia Bucovina, Work & Travel Club, Miniprix, Purcari.

„Festivalul Zilele Basarabiei” este o tradiție OSB București care confirmă anual faptul că semnificaţia zilei de 27 martie este la fel de vie în cugetul şi spiritul românesc acum, ca și la 1918. Prin acest eveniment încercăm să demonstrăm an de an că românii din ambele state româneşti sunt în continuare uniţi prin aceeaşi limbă, aceeaşi istorie și aceleaşi valori!

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti este o organizaţie non-guvernamentală care are ca scop educarea tinerilor basarabeni aflaţi la studii în România în spirit naţional, democratic şi proeuropean.