Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta participa, sâmbătă, la Iași, la manifestarile prilejuite de Ziua Unirii.

„Ziua Unirii Principatelor Romane, moment simbolic din istoria Romaniei, ne readuce aminte cat de importante sunt solidaritatea si unitatea unui popor”, este mesajul publicat de presedintele Romaniei pe Facebook, sambata dimineata.

Totodată, Iohannis îi sfătuiește pe români să aibă încredere în prezent, oriunde s-ar afla.

„În 1859, la Iași, o generație de oameni politici vizionari realizau un pas important către Unirea tuturor provinciilor românești. Istoria țării se îndrepta către modernitate și către valorile europene. 156 de ani mai târziu, România este țară a Uniunii Europene cu drepturi depline, iar românii călătoresc și muncesc pretutindeni.

Cu încredere în prezent să fim, oriunde ne-am afla, o națiune a Unirii și un popor al unității, în numele singurului proiect care ne dă identitate și se numește România”, a subliniat șeful statului.

 

Si premierul Victor Ponta a publicat pe reteaua de socializare un mesaj inainte de manifestarile de la Iasi.
„Azi, la implinirea a 156 de ani de la Unirea Principatelor sub conducerea unui Domnitor roman Alexandru Ioan Cuza, vreau sa transmit un singur si simplu mesaj – dezbinarea a fost intotdeauna marele dusman al romanilor / doar uniti suntem puternici si putem asigura copiilor nostri un viitor mai bun. Fericiti cei care iubesc si lupta pt unire, rai sunt cei care si azi se bucura sa dezbine si sa promoveze cearta si razboiul intre romani si romani.Am incredere ca uniti vom fi puternici!” , a scris Ponta pe Facebook.

Iesenii se pregatesc de sarbatoare. Sambata se implinesc 156 de ani de la Unirea Principatelor Romane. La evenimentul de la Iasi vor fi prezenti presedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta insotit de mai multi ministri, precum si parlamentari si sefi de institutii. Presedintele Iohannis va sustine un discurs in Piata Unirii, incepand cu ora 10.15, apoi va depune o coroana la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, dupa care va merge la Biserica ”Sfintii Trei Ierarhi”, la mormantul domnitorului, relatează stirileprotv.ro

Cu doua zile in urma, primarul Gheorghe Nichita a facut un apel catre partidele politice sa nu politizeze manifestarile de Ziua Unirii, motivand ca trebuie sa existe respect fata de simbolurile nationale. Potrivit unor surse din PSD Iasi, exista temeri ca premierul Victor Ponta ar putea fi huiduit in Piata Unirii din Iasi. De altfel, un membru al PSD Iasi, Ionut Stefanovici, l-a sfatuit pe Victor Ponta sa nu vina la Iasi, de Ziua Unirii, pentru a nu fi fluierat.

Liderul PNL Iasi, Cristian Adomnitei, a declarat ca daca sambata vor fi huiduieli la adresa premierului Victor Ponta in timpul manifestarilor de Ziua Unirii, acestea nu sunt pregatite de PNL, adaugand ca oamenii politici vor fi primiti de ieseni dupa cum merita fiecare. „Am descoperit cu tristete ca zilele acestea PSD incearca sa construiasca o minciuna si sa arunce pe PNL vina in cazul in care in timpul discursului premierului vor exista huiduieli. Nu au existat niciodata huiduieli la Iasi decat atunci cand oamenii au simtit acest lucru. Dar niciodata nu am organizat noi asa ceva. Ceea ce stim sa facem a fost intotdeauna transparent si corect. Cand am avut de sustinut unele lucruri am spus deschis”, a precizat Adomnitei.

Seful PNL Iasi a anuntat ca sambata in Piata Unirii din Iasi, unde vor avea loc manifestarile oficiale se Ziua Unirii, toti liberalii prezenti vor purta banderole in culorile alb-verde la brat, pentru a arata sustinerea pentru construirea autostrazii Moldova – Transilvania.

Aproape 5.300 de politisti, 1.000 de jandarmi si 500 de pompieri, mobilizati pentru Ziua Unirii

Aproape 5.300 de politisti, 1.000 de jandarmi si 500 de pompieri vor fi mobilizati, la nivel national, sambata, de Ziua Unirii Principatelor Romane, in conditiile in care vor fi organizate evenimente la care se asteapta un numar mare de participanti. Conform MAI, de Ziua Unirii vor fi pe strada aproape 5.300 de politisti din structurile de ordine publica si 1.500 de jandarmi care vor avea misiuni in Bucuresti si in municipiile Iasi si Focsani, dar si in alte localitati.

In acelasi timp, in localitatile in care vor avea loc evenimente publice vor fi mobilizati aproximativ 500 de pompieri, iar pilotii Inspectoratului General de Aviatie al Ministerului Afacerilor Interne vor fi pregatiti sa intervina cu 13 elicoptere si avionul SMURD. Cu prilejul sarbatoririi Zilei Unirii Principatelor Romane, in intreaga tara vor fi organizate peste 60 de evenimente publice la care sunt asteptati in jur de 50.000 de oameni.

Mii de ieseni, asteptati la manifestarile de Ziua Unirii

Autoritatile locale estimeaza ca la manifestarile care vor avea loc sambata in centrul Iasiului vor asista cateva mii de persoane, atat primarul municipiului, Gheorghe Nichita, cat si presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, facand apel la ieseni sa vina in numar mare la acest eveniment, relateaza Mediafax.

Vineri dimineata, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza aflata in Piata Unirii a fost spalata de angajati din subordinea primariei iesene, care au folosit o macara, operatiunea desfasurandu-se in fiecare an, cu o zi inaintea manifestarilor oficiale. Totodata, strazile din zona centrala a orasului au fost maturate, iar spatiile verzi au fost curatate, in timp ce scena din Piata Unirii pe care vor urca oficialitatile care vor fi prezente la eveniment a fost montatainca de joi seara.

Programul manisfestatiilor de la Iasi

Manifestarile din Piata Unirii vor fi deschise, sambata, la ora 9.00, cu un concert de muzica populara sustinut de Aurel Tamas, Margareta Clipa, Nicolae Glib si Daniela Condurache, dupa care mai multi actori vor urca pe scena pentru a interpreta o sceneta istorica. De asemenea, va fi oficiata si o slujba religioasa, vor avea loc discursuri ale oficialitatilor, precum si o parada militara si hora Unirii.

Pentru participantii la eveniment autoritatile locale au pregatit 5.000 de portii de fasole si carnati si vin fiert, care vor fi impartite imediat dupa terminarea manifestarilor. Pentru sambata seara este programata retragerea cu torte a militarilor din Garnizoana Iasi, pe traseul Piata Unirii-Piata Culturii.

Comentariile sunt închise.