antena 3Un prieten mi-a semnalat o analiza departe de toate patimile. Omul nu urmareste scursura politica, dar…

Lansat în 2005, postul de televiziune Antena3 a devenit în ultimii ani centrul unor pasiuni negative și pozitive deopotrivă. Unii preferă emisiunile sale pentru ușurința cu care le sunt explicate evenimentele zilei, alții iau în râs lipsa de substanță jurnalistică. Postul TV depășește constant audiențele posturilor generaliste, în cursul evenimentelor înfocate postul atingând audiențe de 7-800.000 oameni.
Tot felul de oameni au încercat să explice succesul postului, de la sociologi la oameni de media la politicieni, și puțini au reușit. Teoretic, postul este în urma celorlalte televiziuni de știri la capacitate jurnalistică sau la profesionalism, și totuși a reușit să strângă un public numeros. Da, majoritatea publicului nu este comercial, având peste 50 de ani, dar totuși, fenomenul Antena3 merită tratat. Voi face abstracție de părerile mele personale vizavi de realizatorii emisiunilor de acolo, concentrându-mă pe produsul media.

Succesul Antena3 are două ingrediente: constanța și Mihai Gâdea.

Constanța e relativ simplă de explicat: oamenii s-au obișnuit cu câteva figuri și cu câteva formate, care durează de ani buni și se schimbă foarte rar, în contrast cu celelalte televiziuni, unde, pe lângă poziționarea proastă a emisiunilor, figurile de pe post și emisiunile se schimbă de 2-3 ori pe an.
Acum câțiva ani, cineva observa că trecerea OTV de la garsonieră la niște studiouri mari a inhibat un pic publicul și invitații, obișnuiți să se desfășoare într-un cadru mai restrâns. Până la trecerea în noul studio, Antena3 funcționa într-o singură cameră. Într-un colț era pupitrul știrilor, în altul măsuța lui Mircea Badea, în altul talk-show-urile. În contrast cu Realitatea TV, unde dimineața te amețeau cu transmisii din 12 locuri, ca să arate că ei au bani (am mai scris despre asta în 2008). Strategia de a-i ține foarte aproape dă publicului senzația că realizatorul emisiunii se poate afla fără probleme și în sufrageria lui.

Mihai Emanuel Gâdea vine la Antena3 în anul 2004 de la Realitatea TV, unde realizase doi ani mai multe emisiuni. Înainte de asta a absolvit Facultatea de Teologie Adventistă în anul 2000, devenind pastor.
Din anul 2005 începe emisiunea “Sinteza Zilei”, iar din 2010 devine director al postului TV Antena3, odată cu plecarea lui Sorin Oancea, omul care condusese până atunci operațiunile media ale omului de afaceri Dan Voiculescu. De notat și că Antena3 funcționează separat de restul trustului.

Sursa: zoso.ro

Comentariile sunt închise.