coculescu_06070953_60536100Spitalele din România nu sunt în cea mai bună stare. De fapt, țara noastră stă cel mai prost din punct de vedere al sistemului medical prezent în unitățile așa-zis sanitare. Ultimul scandal de proporții care a înghițit 70 de spitale din întreaga țara, cel legat de dezinfectanții dialuați ai Hexi Pharma, este posibil să fi produs mai multe victime în trecut.

Site-ul Cotidianul prezintă una dintre scrisorile primite la redacție, în care este prezentată povestea tragică a prof. univ. dr. Mihai Coculescu, care a decedat pe 25 martie, după un „șoc septic sever”.

Scrisoare a fost trimisă de Lucia Coculescu, soția răposatului, care a povestit drama prin care a trecut Mihai Coculescu, și faptul că acesta s-a internat cu virusul AH1N1, dar la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Fundeni a mai acumulat 6 viruși și bacterii.

Iată scrisoare integral, prezentată de portalul mai sus amintit:

Pe Certificatul de deces al lui Mihai, la cauza morţii, prima cauză înscrisă este “şoc septic sever”. S-a internat într-o vineri (12 februarie) la Fundeni. Marţi a venit rezultatul analizelor medicale: căpătase virusul AH1N1. Apoi la terapie intensivă 3 Fundeni a mai acumulat 6 viruşi şi bacterii. L-am transferat aproape forţat la Sanador, revoltată de ce indisciplină şi lipsă de îngrijire a personalului medical mediu am întâlnit. S-a stins cu mine şi Ilinca alături, în linişte, în 25 martie. Pentru mine care nu sunt medic au fost zile îngrozitoare în care azi credeam că scapă, mâine aflăm că a mai apărut o bacterie… Da, avea şi o boală de bază la cei 72 de ani, dar operată la Londra cu 8 ani în urmă într-o clinică privată şi ţinută bine sub control. Costul îngrijirii medicale în Anglia l-a suportat în întregime familia noastra, fără nici un suport din partea autorităţilor româneşti şi vă asigur că a fost însemnat chiar şi pentru o familie din clasa de mijloc. Nu am simţit sub nici o formă nici măcar puţin la ce ne-au folosit banii daţi atâţia amar de ani pe asigurările de sănătate. În spitalul Fundeni numai într-o săptămână am dus medicamente şi tehnica medicală de 20.000 lei.

Am văzut că pe lista spitalelor unde controalele au găsit grave probleme de igienă spitalicească sunt Institutul Parhon şi Spitalul Cantacuzino.

Primul a avut ca directoare pe Dr. Diana Păun, azi consilier prezidenţial care sfătuieşte preşedintele în domeniul medical. Vai de noi pacienţii dacă ea foloseşte competenţa care şi-a spus cuvântul în cazul infecţiilor spitalicesti la Parhon, pentru decizii la nivel aşa înalt în domeniul medical.

Legat de Spitalul Cantacuzino, tremur la gândul că Ilinca mea (medic, dar şi mamă a trei copii) se duce în acel focar la serviciu, zilnic.

Cu deosebită consideraţie,

Lucia Coculescu

sursa: b1.ro