Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu, a afirmat, la Antena 3, că o tranzacţie comercială româno-americană ar fi fost împiedicată de către Traian Băsescu, în perioada în care era reprezentant al companiei Navrom la Anvers, deoarece ar fi trimis vaporul închiriat pentru transbordarea mărfurilor să facă ”bişniţă”, incidentul fiind muşamalizat cu ajutorul Securităţii, relatează stiripesurse.ro

„El a vorbit cu cei de la Securitate, fiind mână în mână cu ei, şi atunci ei au venit şi au spus socrului meu că, de fapt, a fost o acţiune în interesul statului român. El a înghiţit-o”, a relatat Mircea Oprean.

Traian Băsescu a reacționat luni la România Tv, spunând că „este o minciună”.

„Ce a spus ginerele fostului președinte Ceaușescu este o minciună. Nu noi angajama nave de trabnsport. În ceea ce privește protecția securității, pentru așa o prostie pentru o poveste ca cea debitată de dl Oprean te spânzura pe vremea lui Ceaușescu. Cum să angajezi un vapor să-l încarci cu blugi și țigări. Astea-s fabulații.  (…) Niciodată angajările de nave nu se făceau prin altă parte decât de la Navrom Constanța. (…) Pe mine mă surprinde altceva, omul ăsta vine și aruncă niște mizerii, dar n-a făcut niciun gest că regretă uciderea socrilor lui. Sau are tupeul să vorbească de Securitate, când familia lui era miezul Securității. Ce poți să spui despre un om care face asemenea declarații.”, a tunat Traian Băsescu.