ponta-si-iohannisO falie ciudată se cască între PNL și Klaus Iohannis, pe tema performanței economice a guvernului Ponta: în timp ce liberalii fac praf tot mai des guvernarea, prin declarații publice, șeful statului vorbește explicit despre performanțele recente înregistrate în economie și de necesitatea consolidării lor.

Iată ce spune Vasile Blaga, spre exemplu, într-un interviu dat zilele trecute:

”PNL nu a susţinut şi nu susţine nicio măsură a guvernelor Ponta(…)Este foarte greu să identifici o măsură pozitivă pe care Guvernul Ponta a luat-o în 3 ani de guvernare(…)
Putem vorbi aici şi de măsuri neimplementate de Victor Ponta şi pe care le vom susţine printr-o guvernare PNL: reforma instituţiilor statului care produc pierderi la buget, economia ca obiectiv de securitate naţională, integrarea totală în UE prin accesul la Schengen, convergenţa economică cu celelalte economii din UE etc. Marea diferenţă între guvernările Ponta şi o viitoare guvernare a PNL este legată de viziune”.

De cealaltă parte, Klaus Iohannis a transmis, azi, un mesaj, cu ocazia Conferinței Știintifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate, în care afirmă:

”Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivația prudenței și responsabilității în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanțelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă, se obține prin politici economice bine gândite, care depășesc interesele politice și rezolvă problemele profunde ale economiei noastre”.

De la ”performanțele recente” ale economiei, invocate de Iohannis, la lipsa unei singure ”măsuri pozitive pe care Guvernul Ponta a luat-o în 3 ani de guvernare” a lui Blaga e o diferență uriașă.
După ce ”noul PSD” a făcut un pas către Cotroceni, pare că și președintele face unul către partidul de guvernămînt, mai ales că vorbește despre necesitatea ”depășirii intereselor politice”.
Urmează și alte surprize?

 

sursa: inpolitics.ro

2 COMENTARII

  1. ..oare a cercetat domnul presedinte ce amenzi pe dea moaca de catre „doamnisoara usturoi „au fost date întreprinderilor mici si mijlocii ca sa faca bani pentru guvernul hotilor sa-si plateasca serviciile si sa mituiasca populatia ?…..sa vedem ce buni si performanti sunt ei spagarii statului ,asta-i performanta ?sa fim seriosi domnule presedinte …mai invatati nitel …..intrati mai in amanunt in dedesupturile guvernarii ponta …nu vorbiti pe deasupra si nedocumentat suficient …Basescu a luat lectii de economie vorbea la obiect si mai documentat decat ministrii lui ponta habarnisti !……sau laudati pe ponta sa va cumpere avion ?…asa vad eu lucrurile ,un prost din popor si cu o pensie sub limita existentei !

Comentariile sunt închise.