ponta-copil-skateboard

Pentru Ponta, nu a fost suficient că a politizat un banal dosar penal care-l privește și că a acuzat DNA de încălcare a mecanismelor democratice, în tentativa lui jalnică de a-și salva pielea. Nu, nici pe departe, procurorii au ajuns prea departe pentru ca Ponta să mai poată invoca doar mantra justiției politizate (culmea ironiei, acuza se duce spre omul pe care chiar Ponta l-a niminalizat pentru șefia DNA, adică spre Laura Codruța Kovesi). Nu, Ponta a mers extraordinar de jos: și-a folosit unul din copiii minori pentru a se apăra.

Iată infama declarație a lui Ponta: “Am avut o discutie cu fiul meu de 12 ani in care a trebuit sa ii explic ca s-ar putea sa ajung in inchisoare din cauza ca sunt prim ministru si am opinii politice diferite de niste oameni.” (sursa)

Asta i-a explicat premierul României fiului său minor?! Ăsta e sistemul de valori pe care Victor Viorel i-l inculcă fiului său?! Doamne Dumnezeule mare! Vasăzică, fiul lui Ponta va crește înțelegînd că furtul este permis, mai ales la adăpostul politicii și al funcției publice. Fiul lui Ponta va mai înțelege că nerușinarea, tupeul și obrăznicia sînt cele mai eficiente metode de a parveni. Puștiul de numai 12 ani al lui Victor Viorel va mai pricepe că, atîta vreme cît ești la butoanele unui post înalt în stat, legea nu contează, bunul-simț este anulat și, în cele din urmă, puterea pe care o deții face și desface regula.

Ce face Ponta cu fiul său nu numai că nu înseamnă responsabilitate parentală, ci este abuz. Nici un judecător, probabil, nu l-ar decădea din drepturile părintești pe tatăl Ponta pentru această declarație. Dar orice judecător ar trebui să se gîndească la abuzul psihic și educațional la care un părinte ca Ponta își supune copilul minor. Articolul 508 din noul Cod Civil, de exemplu, enumeră condițiile pentru decăderea din drepturi a unui părinte: “Instanţa de tutelă, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.“.

Cînd Ponta își învață fiul minor că furtul e permis dacă ești în fruntea statului, dezvoltarea acelui copil e pusă în pericol iar purtarea părintelui Ponta este una abuzivă și, da, aduce o atingere gravă interesului superior al copilului.

 

Sursa: prisacariu.ro

4 COMENTARII

  1. Eu vreau sa stiu ce pisicii mamii lui a cautat avortonu’ avortonului la Palatul Victoria ?!
    A vrut neaparat sa impresioneze cu prezenta lui de golanas de cartier interlop ?
    Putzoiu’ s-a dat cu placa pe holurile unde „munceste” guvernu’ ?!
    Da’ se poate ashea ceva ?
    Huoooo ! puie montaaaaaaaaaaaaaaaa

  2. tipic analfabetilor sau persoanelor manipulate, in speta profitorilor. o educatie corecta nu isi permite sa greseasca in privinta copiilor. un alt caz chiar mutat recent linga mine. sirianul care-si cara copilul mai peste tot noaptea cu masina intre 3-4- deci scut foarte bine zis-, romanca sotie care zibiara de o doare tiroida la biata fetita foarte micuta invatata cu plansul si trezita noaptea in plecarea tatalui afacerist nocturn. asta aduce in teritoriu educatia la liber de dragul afacerilor altora care nu se vad cu ochiul liber si toti tipa cat ii dor ocaziile ca au copii

  3. cum de tine carjele alea acuma, daca la poza in turcia nu a avut carje? si-a mai rupt odata genunchiul ?

  4. Eu cred ca fiul lui penalul Ponta daca seamana cu unul din ei ,era mai bine daca il avorta, din doua javre penale ,tradatoti,hoti,delicventi,mizerii nu poate veni pe lume o odrasla cu valoare de om ,este imposibil.ce se naste din pisica … .

Comentariile sunt închise.