bacau-coada-apa

Cei aproape 150.000 de oameni care locuiesc în Bacău nu mai au apă la robinete, de sâmbătă dimineaţă. A fost atat de frig, încât conducta principală de alimentare s-a spart, iar autoritatile spun că repararea ei ar putea să dureze cel puţin două zile. Aceeaşi problemă e şi la Râmnicu Vâlcea, dar şi în alte cinci localităţi vecine, unde oamenii fie nu au apă deloc, fie au presiune minimă la robinete. De vină este tot o avarie la o conductă importantă, iar cei de la compania de apă spun că problema va persista şi duminică, conform digi24.ro

Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 9:00, toţi cei 150.000 de locuitori din Bacău au rămas fără apă. Cum nimeni nu se aştepta la asta, la izvoare s-au format cozi uriaşe.  Oamenii s-au dus cu bidoanele la izvoarele şi cişmelele din oraş.

Problema a pornit de la o conductă veche de 26 de ani, care a îngheţat şi s-a spart.

Rădulescu Petruş, director general interimar la Compania de Apă Bacău: „Este un tronson vechi realizat dintr-un tub de beton comprimat la o calitate foarte proastă. Sperăm ca în cursul nopţii de duminică spre luni să pornim la umplerea instalaţiei, iar în cursul zilei de luni să ajungem la o furnizare de program normal”.

Cosmin Necula, primar: „Conductele sunt foarte vechi, nu au fost înlocuite de 26 de ani. Municipiul Bacau nu are sistem de rezervă de apă, sistemul de rezervă de apă a început să fie proiectat în august”.

Dacă avaria nu va fi rezolvată la timp, cinci şcoli, o grădiniţă şi o creşă vor rămâne închise luni şi marţi, pentru că nu vor avea căldură. Pompierii urmează să distribuie apă potabilă în mai multe puncte din Bacău.