Ferma-lui-Maricuta-28Daniel Maricuța este cu siguranță unul din cei mai bogați oameni ai Sibiului, chiar dacă el nu a lăsat aproape deloc să se observe acest lucru. Primarul Șelimbărului, anchetat acum de DNA pentru fraude de sute de milioane de euro deține și un adevarat ranch, aflat în construcție pe DN1 în apropiere de Mohu, relatează oradesibiu.ro.

Sibienii știu cu siguranță clădirea impunătoare care se amenajează de câțiva ani, cum treci de parcul industrial Șelimbăr, pe partea dreaptă, pe DN1, pe sensul de mers către Tălmaciu.
Imobilul nu este finalizat și aparține chiar primarului anchetat acum de DNA, Daniel Maricuța. Dacă dinspre stradă clădirea nu impresionează prea tare, în schimb în partea dinspre cele două lacuri, aflate acolo, arhitectura este impunătoare. Drumul de acces dinspre DN1 nu este gata, dar se lucrează de zor și pe pun pavele pentru amenajarea acestuia.

Ferma-lui-Maricuta-4

Maricuță a comandat ca aleea de acces din parcare în clădire, să fie una încălzită, pentru ca iarna să nu alunece din cauza zăpezii sau ghețușului.
În partea din spate însă, departe de ochii lumii începe adevaratul paradis. Clădirea e aproape toată cu exterior din sticlă, iar în interior se poate distinge faptul că Maricuța a vrut să fie amenajată o piscină interioară. La nici 50 de metri două lacuri completează peisajul superb în care a fost amplasat acest adevărat ranch. Imediat în vecinătate primarul Șelimbărului a dat comandă să fie amenajată o fermă cu cai, mai ales că Maricuța este pasionat de echitație.

Ferma-lui-Maricuta-12

Câțiva cai pășteau în voie pe pajiștea închisă și aflată departe de ochii curioșilor.

Un îngrijitor de la fermă ne-a declarat că Maricuța a fost ultima dată în vizită, săptămâna trecută și că se interesează mereu de cum decurge șantierul de amenjare a fermei sale care valorează câteva zeci de milioane de euro.

”E cel mai bogat primar din România. (..) Noi îi spunem Casa Poporului la acea femă. De multe ori l-am asemuit cu Ceaușescu. Are aceeiași mentalitate. A vrut să își facă o super casă acolo. Are o valoare de peste 3-4 milioane de euro. De multe ori m-am întrebat cum a avut curaj să o construiască pentru că din salariul de primar nu ai cum să faci așa ceva. Nu îi e frică de nimeni” spune Doru Șandru, fost vice primar al comunei Șelimbăr.

Avere impresionantă
În satul Mohu, aparţinător de comuna Şelimbăr, edilul-şef deţinea în anul 2009, împreună cu consoarta, 19,5 hectare, din care 8,5 sunt reprezentate de „luciu apă” (lac), iar la Bungard, tot în „parohia” lui, „doar” 2 hectare.

Primarul a mai declarat două terenuri de 0,32 hectar, în intravilanul comunei Sadu şi 0,5 hectare la Avrig, conform justitiarul.ro.

sursa: oradesibiu.ro

7 COMENTARII

  1. Nenea Iohan nu stia oare nimic de poznasul asta?! Ca din functia de primar la Sibiu, nu avea cum sa nu se intersecteze cu personaju’… primar la Selimbar…
    Am spus-o si altora: In Romania s-a furat vagonul de bani, nu valiza… O intrebare (retorica): Unde erau „serviciile” alea smechere, cu personal supradimensionat, in toti acesti 25 de ani?! Ca de erau pe bune „servicii” la noi, asa ceva era imposibil. Sau or fi bagat si ei mana in borcanul cu miere si atunci se explica lipsa reactiei si prezenta celor mai mari infractori in libertate…

    • Domni ca nea Caisa din Selimbar sunt serviciile! Nu v-ati prins? Nu te sprijine serviciile, fa afaceri in alta tara ca in Romania n-ai sanse! Ca la noi la nimenea! Si e greu sa scapi de aceste servicii! Nea Iohan e si el sub puterea acestor servicii.

  2. A FURAT DE LA NOI!
    A FURAT DE LA SANATATEA COPIILOR NOSTRII!A FURAT DE PESTE TOT CU PLITICIENII IN FRUNTE!

  3. incredibil …asta se intampla in ROMANIA asta saraca ? unde toti se kaka in fundul curtii sau nu au apa sa se spele ?….omul asta de unde mama masii o avea asa banet sa faca o „casa poporului ” fara ca nimeni sa nu se sesizeze ?….propun ca in casa acestui nenorocit sa se faca un azil de batrani ,sau un spital ,sau o gradinita ….daca nu …sa mergem sa o daramam cu buldozerul ……..oameni buni luati atitudine ca nu mai este de trait cu acesti hoti din buzunarul nostru !…sa nu fie confiscata si data unui alt mafiot din tabara ailalta !…..rugam ziaristii sa urmareasca cazul care nu-i de iertat si sa ne informeze in continuare ce se intampla cu acest „MUZEU „…caci nu am mai vazut asa ceva !

    • DA ASTA SE INTAMPLA! SI PE ORICINE AI PUNE IN FRUNTE …TOT VA FURA!
      PENTRU CA NATIA ROMANA E HOATA!

    • De unde bani ? De la servicii, fratilor! Daca esti de-ai lor, ai de toate: bani, afaceri, clienti procurati tot de ei! Simplu !

  4. Nici Ceasca nu si-a permis asa ceva ca sef de stat! Dar poate l-a meditat la fizica actualul presedinte si atunci poate nu l-or ascunde….Dupa mine merita cam 10 ani pe milion de Euro furati!

Comentariile sunt închise.