iohannis carmenPreședintele Klaus Iohannis a respins Codul fiscal, document aprobat de Parlament aproape în unanimitate, salutat de oamenii de afaceri și de economiști.
Asta fără a mai spune că Documentul a fost primit cu satisfacție de Poporul român, sărăcit de anii de austeritate anterioară.

Desigur, aceste fapte nu garantează de la sine că din perspectiva interesul național pe termen lung, Codul fiscal e benefic.
Din istorie știm că în anumite momente Conducătorii pot dovedi mai multă luciditate decît popoarele și, prin urmare, pot lua decizii benefice pentru popoarele lor în contra voinței populare de moment.

Sunt situații în istorie cînd decizia Conducătorului s-a dovedit catastrofală.
Cînd i se spunea că românii bombăne pentru că se taie curentul pe motive de economii, iar româncele fac gălăgie că nu găsesc în comerț chiloți, Nicolae Ceaușescu răspundea că el știe mai bine decît Poporul ce-i bun pentru el, Poporul.

Sunt situații cînd decizia Conducătorului a fost benefică.
Poate că mulți americani n-ar fi vrut să meargă pe front.
Decizia lui Roosvelt de a intra în Război împotriva nemților și japonezilor s-a dovedit pînă la urmă benefică pentru americani.

Indiferent de rezultate, în Istorie se manifestă această credință a Conducătorului că el le știe mai bine decît poporul ce-i bun și ce-i rău pentru poporul respectiv.
Această credință l-a făcut și pe Klaus Iohannis să respingă Codul fiscal dorit de Poporul român.
El, Klaus Iohannis, știe mai bine decît Poporul român ce-i bun și ce-i rău pentru el, Poporul român! El știe că Documentul e rău pentru Poporul român.

Numai această credință explică aberația antidemocratică și bădărănească ce a pune pe un consilier pițifelnic să explice Poporului român de ce el, Klaus Iohannis, a respins Codul dorit de Popor.
Păi, dacă tu știi mai bine decît Poporul român ce-i bun și ce-i rău pentru el, Poporul român, ce rost are să-i mai spui Poporului de ce i-ai respins Codul? Oricum el, Poporul, nu înțelege ce înțelegi tu, Klaus Iohannis.

De joi dimineața, chiar înainte ca președintele să respingă Codul fiscal, Divizia Presă a SRI, cea pusă la dispoziție de Noua Poliție Politică lui Traian Băsescu mai întîi și lui Klaus Iohannis mai apoi, a și trecut la îndeplinirea Ordinului pe Unitate:
De a scrie neapărat:
Prin respingerea Codului Fiscal Klaus Iohannis se dovedește mult mai înțelept decît Poporul român, care Popor român ar vrea să aibă taxe și impozite cît mai mici și salarii cît mai mari.

El, Klaus Iohannis, care știe mai bine decît Poporul român ce-i bun și ce-i rău pentru Poporul român, socotește că Poporul român trebuie să strîngă cureaua, pentru că o țară nu trebuie să cheltuiască mai mult decît produce.

Foarte bine.
Într-adevăr, un stat trebuie să fie chibzuit cu cheltuielile publice pentru a nu ajunge în situația de a depăși un anume procent de deficit bugetar.

În 1901, veniți la Guvernare, după o perioadă de deșănțare în materie de cheltuieli publice, Liberalii, prin ministrul de Finanțe de atunci, au lansat sloganul Să punem capăt cheltuielilor nesăbuite!

Klaus Iohannis, am înțeles din măcănitul său despre Codul Fiscal – măcănit, și nu vorbit a fost, judecînd după puținele cuvinte spuse în explicarea și justificarea gestului – a respins Codul Fiscal pe motiv că înlesnea cheltuieli nesăbuite. Ori el, Klaus Iohannis, crede că un stat trebuie să fie chibzuit cînd e vorba de a mări salarii, de micșora taxe și impozite. Într-un cuvînt, Klaus Iohannis a cerut românilor, asemenea lui Nicolae Ceaușescu, să strîngă cureaua.

Peste tot în lumea civilizată, cînd Conducătorii cer Poporului să strîngă cureaua, încep prin a da ei exemplu de strîngere a curelei.
Anunță că-și reduc salariul, renunță la o serie de facilități luxoase.
Klaus Iohannis a cerut poporului Român să strîngă cureaua.
El însă, Klaus Iohannis, cheltuiește bani publici ca președinte.

A început prin a strînge el însuși cureaua?

  1. A cerut Guvernului să-i tripleze salariul înaintea altor funcționari publici. Cînd Victor Ponta i-a respins cererea, s- a supărat rău de tot. Klaus Iohannis a respins Codul fiscal pe motiv că favorizează creșterea salariilor la bugetari fără susținere în Buget. El însă cînd a cerut guvernului să-i tripleze salariul, nu s-a întrebat dacă asta are susținere de la Buget.
  2. A cerut RAPPS să-i transforme Vila Lac 2 într-un Versailles românesc. În Vila Lac 2 a stat timp de zece un alt președinte, Traian Băsescu. În afară de faptul c-a fost votat – vorba ofițerilor acoperiți – prin miracolul din 16 noiembrie, Klaus Iohannis e la fel de președinte ca și antecesorul. Mai mult, ca și Traian Băsescu are o singură nevastă. Prin urmare, de ce era nevoie de deja un milion de euro din bani publici pentru ca Klaus Iohannis să se mute cu soția în Vila Lac 2? Cînd a cerut dormitor de 500 metri pătrați (Ce dracu face cu atîta suprafață de dormitor conjugal, își aleargă nevasta înainte de…, după cum cocoșul aleargă găina înainte de…?!) nu s-a gîndit că e o cheltuială nesăbuită a banului public?
  3. În cele șase luni și ceva care au trecut de la instalarea la Cotroceni, Klaus Iohannis și nevastă-sa au voiajat peste hotare mai mult decît Traian Băsescu într-un mandat. Voiajele au fost absolut inutile, deoarece au fost cu precădere în țări membre ale UE. Șeful statului se întîlnește sistematic cu șefii de stat și de guvern ale țărilor din UE la ședințele Consiliului. De ce a făcut aceste voiaje? Cum de ce le-a făcut? Ca să aibă Carmen Iohannis posibilitatea să-și etaleze toaletele de ceremonial la nivel înalt. Că doar n-oți vrea să le etaleze la liceul din Sibiu?
    Înseamnă aceste voiaje cheltuieli nesăbuite ale banului public? Înseamnă.
  4. De la instalare, Klaus Iohannis a marcat cîteva premiere: Și a schimbat mașina președinției cu una mult mai luxoasă; a făcut să aterizeze la Sibiu avionul prezidențial pentru a-i lua pe el și pe consoartă direct din sufragerie; și-a sărbătorit ziua de naștere în vila de lux de la Neptun.

Din cîte se vede, Klaus Iohannis cere românilor să strîngă cureaua, în timp ce el și o tot lărgește.

 

sursa: cristoiublog.ro

25 COMENTARII

  1. Nenea Cristoiu, invata sa scrii prima data si pe urma sa-ti dai cu parerea despre ceva ce nu cunosti.

  2. Acesta este modelul băsist care nu trebuea să fie la conducere , o piază rea ,fără conştiinţă .
    Om de bază ca şef de stat îl avem ca exemplu pe Victor Ponta cu inimă bună pentru Românii cu conştiinţă mărită pentru nevoile Românilor care aşteaptă dreptu echilibru de viaţă celor care sunt nedreptăţiţi .

  3. cristoiu aplica aceeasi tactica:critica la inceput ca apoi sa limbeasca pe un ban mai bun!

  4. Am mai auzit asta intr-o guvernare, cu multi ani in urma… Cand noi trebuia sa strangem iar ei, de sus, dadeau drumul in nestire… Desi Cristoiu nu-mi inspira incredere, uneori mai scapa cate ceva adevarat. Cu comunistii declarati – Cristoiu a recunoscut public – nu poti, totusi, avea 100% garantii.

  5. La rubrica: Basina Sulfuroasa a Zilei, tocmai l-ati citit pe:

    „Nu-i duhoare ca gunoiu’
    Si „maestru” ca Cristoiu!”

    ….cica: „SI O TOT LARGESTE….” bravo SAD FART!

  6. fara capra asta, ciolanis e aut! vicleana asta ii poarta capul! e mai perfida decat ceauseasca! matza blanda care zgariie rau!
    ps/asta nu inseamna ca-l prefer pe plagiator, se fim bine intelesi! tocm ai de aceea l-am votat pe marele mut, sa nu iasa mitomanul la alegeri, nu ptr ca dumnealui, cel in discutei, ar fi vreo eminenta cenusie, nici el, nici lipitoarea de langa el!

  7. CRISTOIU este un retardat mintal,un iliescean dobandit,LA FEL CA CEI CARE SE UITA SICRED IN VORBELE LUI ,rusine,rusine sa iar rusine

    • O fi, dar nu asta e subiectul articolului.
      Ceva comentarii referitoare la articol nu ai?
      Eu unu am: cred ca are dreptate Cristoiu, iar neamtul e doar neamt cu numele si originea, in rest e de-al nostru, roman, altfel nu ajungea politic unde este.

  8. Mare, mare ticalos este acest Cristoiu. Un mare lingator de c (vorba lui Salciuan), lunecos, cu maifestari parsive. Niciodata nu poti sa stii de ce parte, pe ce baricade sta. Imprevizibil cam ca un sarpe.

  9. Toti lingatorii de c il ajuta pe Ponta care simte ca isi pierde nunitia pt alegeri deoarecenu mai poate repeta situati din 2008 odata cu returnarea legii pt amendarea ei.

  10. Tonomatul comunist molfaitor de prune Cristoiu e clar un impotent! Obsesia lui de a o denigra pe sotia lui Johannis are clar cauze medicale… Vezi bre tonomatule de o gaina care naste pui vii (specialitatea ta), poate rezolvi problema cu ea! :))

    • fraierule, nimeni n-a avut nimic cu sotia lui Iohannis, pana cand vicleana n-a inceput sa-si scoata ghearele, miorlaindu-se in stanga si in dreapta ca-i trebuie titlul de „doamna institutie”! sa se duca dracului ca poporul nu mai are nevoie de un cabinet2. Inafara faptului ca in jumatate de an au cheltuit, amandoi-de parca ar fi fost votati la pachet- cat n-au cheltuit toti presedintii, la un loc, in cei 25 de ani, fara ca ei sa faca nimic! O familie de parveniti care sper sa-si rapa gatul cat de curand, ca deja increderea populatiei vis-à-vis de ei este in picaj continuu…

      • …pe gândul meu domnule ….asa este …..nu prea ne intereseaza ca „asa ar trebui sa fie „in timp ce noi nu avei in tara de niciunele ,preocuparea noastra este si traiul si viitorul nostru si al copiilor nostri !…traiul nostru de cand e ponta si iohannis s-a inrautatit cumplit !….ei boierii nu simt asta …cer ,ordona si dorinta se-mplineste!….trist dar adevarat !….cum se simte cuplul prezidential când cer lucruri chiar batatoare la ochi in timp ce populatia traieste de azi pe maine,…….asta n-ar fi nimic ,dar sub ochii dansului dispar paduri si bogatii ale tarii !cum se simte doamna care stie foarte bine ce materiale de predare sunt in scoli si de ce duc lipsa elevii!…iar dansa alearga in vizitele sotului prin magazine la shoping !…daca Basescu facea asa ceva in timpul mandatului ,tara lua foc ,dogarul si acolitii de la antene erau cu zecile de mii in strada sau ii mai trantea o suspendare ca devaliza statul …..pe dansul cine si de ce-l menajeaza ! ….noroc cu Cristoiu ca ne mai relateaza in ce grandomanie vrea sa traiasca …..chiar o familie de parveniti ,ori doamna vrea la plecarea de la Cotroceni sa-si care toaletele cu tirurile !…sa fie asigurata pana la batranete ca doar nu le face cu banii ei ci cu ai nostrii……..cred ca a depasit bugetul prezidential pe 10 ani de acum in acolo,numai pe ” hante „…regret ca va plictisesc.dar in simplitatea mea zic :domnilor putina decenta in raport cu saracia unui popor !!!!!!

        • Singura greseala in rationamentul expus e ca e total fals! Stii care sunt atributiile presedintelui? Daca nu, ia Constitutia tarii si citeste. Dupa aceea vei realiza de ce calatoreste atat de mult presedintele. 😉 Traiul asta rau se datoreaza mitomanul Poanta iar din cei 3 ani, 2 ani 1/2 au fost sub Poanta – Basescu! A putut face ceva Basescu (in afara ca l-a pus premier de 2 ori pe mitoman)? Nu! Stii de ce? Pentru ca Prim-ministru guverneaza tara, nu presedintele!

      • Bre prostane, asa se intampla daca nu-ti scoti capul din Latrina 3! Reciti ce-ti baga in coif comunistii! Mai incearca si alte surse si poate te mai luminezi putin sub cutia craniana! 😉

    • „tonomatul „Cristoiu ,domnule ,fara suparare de data asta cam are dreptate !…banii nostri dati pe vizitele exagerate si sopingurile cuplului prezidential bat la ochi si deranjeaza enorm un popor saracit !….o fi frumoasa si distinsa doamna sa fie sanatosi ,dar tot o batranica ramane desi incearca sa faca pe pustoaica !…e jenant totusi !

      • Ba da la Nea copy nu te uiti ? Basca liota lui ! Ce dracu va ganditi la banii nostri denigrand-o pe Carmen Iohanis ! Hai ca asta-i culmea ! Restu nu conteaza , …sa ne dea !

      • Stii care sunt atributiile presedintelui? Daca nu, ia Constitutia tarii si citeste. Dupa aceea vei realiza de ce calatoreste atat de mult presedintele. 😉 Pentru traiul prost, ia-l la intreberi pe mitomanul comunist plagiator hot si evazionist Poanta!

  11. Adica? Sa dam drumul la curea pentru unii,iar restul sa o strangem din nou pana ne ia dracu…..Adica dupa alegeri ne trezim ca banul castigat nu mai valoreaza doi bani….

Comentariile sunt închise.