ion-cristoiu

Încălcînd Constituția, CSM aduce atingere libertății de expresie!

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității, emis miercuri, 29 aprilie 2015, un Comunicat din care citez:
„În şedinţa din data de 29 aprilie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că lansarea în spaţiul public, în perioada 9.02.2015 – 19.03.2015, a unor mesaje postate pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea, a comentariilor de pe blogul domnului Ion Cristoiu, jurnalist, a afirmaţiilor cuprinse în articolul semnat de jurnalistul Mihai Enciu – „Gazeta de Sud”, dar şi a unor materiale de presă generate de acestea, aduc atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi independenţei sistemului judiciar în ansamblul său. Verificările au fost efectuate de Inspecţia Judiciară ca urmare a solicitării din data de 30 martie 2015 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”.

Firește, m-aș fi așteptat de la o presă eminamente preocupată de libertatea de expresie, drept constituțional fundamental și drept care desparte democrațiile de dictaturi, să se întrebe dacă nu cumva Comunicatul CSM e o atingere adusă libertății de expresie și presei în general.

Ce vrea Binomul SRI-DNA prin intermediul CSM?
Să facem din Binom singura instituție intangibilă din România zisă și democrată?
Să ne înrolăm cu toții în Divizia de Presă a Binomului SRI-DNA, mai ales că s-au mărit și pensiile tuturor ofițerilor, inclusiv ale celor acoperiți?
Cum adică, avem voie să criticăm toate instituțiile statului de drept din România – de la Parlament pînă la Președinție – și ne e interzis să observăm în scris că Binomul SRI-DNA folosește arestările preventive pentru răfuielile sale mafiote?

Pe cristoiublog.ro, singura pătrățică în care mă pot exprima liber, fără ca un ofițer acoperit sau un șantajat de Binomul SRI-DNA să-mi dea una cu epoleții peste gură la o emisiune Tv, am scris și eu ce-am crezut despre activitatea Binomului SRI-DNA din ultimul timp.
M-am întrebat de ce circumscrie în mod bizar DNA corupția politică la Elena Udrea, la Alina Bica și la Horia Georgescu, personaje care în campania electorală au fost împotriva lui Klaus Iohannis, cînd denunțuri după denunțuri acuză lideri ai PDL, în frunte cu Vasile Blaga, de a fi folosit în campaniile electorale, inclusiv în cea a lui Klaus Iohannis, bani negri, dați de moriștile de mită ale Guvernării PDL.
M-am întrebat de ce Codruța Kovesi e subiect de grețos Cult al personalității pe site-urile, în ziarele și la televiziunile de știri aparținînd firmelor paravan ale SRI.

Toate acestea pot fi încadrate la orice vreți – la bătut cîmpii, la dezinformări, la calomnii, la înjurături de mamă.
Ele nu pot fi acuzate însă într-un Document oficial adoptat de Plenul CSM drept „atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi independenţei sistemului judiciar în ansamblul său” fără a aduce atingere libertății presei și, mai ales, inteligenței cititorilor noștri.

Ce vrea să spună Comunicatul?
Că după ce-au citit vorbele mele de pe cristoiublog.ro procurorii DNA și Judecătorii Înaltei Curți de Casați și Justiție s-au simțit brusc mai puțin independenți decît sunt?
Justiția din România nu e nici mai bună nici mai rea decît presa, decît clasa politică, decît Parlamentul și decît vînzarea cu amănuntul de la noi.

CSM, sub puterea Binomului SRI-DNA, vrea să scriem că nu mai sunt dosare DNA întocmite cu părtinire sau întocmite cu prostie, că nu mai sunt sentințe judecătorești greșite sau corupte, că nu mai sunt procurori oportuniști sau corupți?
Am sentimentul că ne-am întors, prin strădania Binomului SRI-DNA, la vremurile staliniste cînd deveneai dușman al poporului, dacă îndrăzneai să critici Justiția populară.

Am semnalat într-un comentariu din Evenimentul zilei amenințarea lansată de Binomul SRI-DNA printr-una din jurnalistele purtătoare de cuvînt ale Binomului la adresa celor care cutezăm să scriem critic despre Statul de forță care a îngenuncheat statul de drept:
„Serviciile secrete sînt instituții de forță ale statului, cu rol bine definit, cu importanță majoră. Aruncarea lor în zona gri, ocultă, fără probe, poate constitui un atentat la siguranța națională.”

Venit după această amenințare, Comunicatul CSM, expresie indubitabilă a Procesului de intimidare a presei, ne atrage atenția că beția Puterii naște monștri oricînd și oriunde.

 

Sursa: cristoiublog.ro

12 COMENTARII

  1. csm si-a dat arama pe fata …ei traiesc in lumea lui ceausescu si Iliescu ,inca nu au depasit granita …jalnic !…ar trebui urgent masuri si arestati toti coruptii din csm !

  2. Părerea mea este că felul în care a reacționat CSM,este executare la ordinul „nucleului”, care deține puterea in acest moment în România. Aceste acțiuni sunt din păcate agreate și de Imperator, motivarea fiind viitorul,în care nu-și mai dorește să fie criticat.Sunt acțiuni totalitariste,de pumn în gură, cu efect de bumerang în scurt timp.
    Totul se va termina ,în momentul în care Traian Basescu va fi redus la tăcere, intr-un mod radical ,pentru că acest „nucleu” e capabil de orice.
    Atenție! Victor Ponta, nu deține „butoanele Nucleului Roșu al Statului”, doar i se creează impresia că el controlează.Cât de curând va fi înlocuit,în acest fel mutarea se va face spre Imperator ,realizadu-se si manipularea prostimii prin faptul că majorității i se îndeplinește dorința.
    Cred că, România, trebuie” curățată” ca pe un pește, iar „capul” trebuie” tăiat” și” înlocuit”,în mod democratic,prin proteste pașnice, dar lungi ,până la atingerea scopului(mi-e teamă că vor fi violențe fără precedent).(nu vă supărați dacă aveți altă opinie!)

    • Cred ca aveti dreptate ,desi imi pare rau pentru tara!Initial au incercat cu TBasescu -nu le-a mers .Acum fac din Plagiator un mic,, Ceausescu „.Exact aceias manevra ca-n1989.Au adus GHINIONUL la Cotroceni-instruit ,gata de a-si pune planul in actiune!Trebuie sa-si validezeCRIMA,sa o puna la rang de DREPTATE!Sper ca istoria sa nu se repete,ceva sa le dejoace planul…

      • Asa este.L-am votat pe imperator si acum imi dau seama ca am votat,,Ghinionul””

    • Interesantă teorie … dar , vă rog să mă lămuriți în legătură cu ”Imperator” și pupitrul de comandă al ”Nucleului Roșu al Statului” .În privința proverbului internațional , le-ați cam încurcat… ” peștele de la cap se-npute ” , de curățat …e de la coadă ! Credeți-mă , sunt pescar , chiar dacă unul amator .

  3. Penibili? Sunteți indulgentă în exprimare, Andreea Luca! CSM, sunteți de-a dreptul catastrofali! De unde și până unde articolele unui jurnalist, care chiar le spune corect, ar aduce ”atingere independenței și imparțialității procurorilor DNA, precum și sistemului judiciar” ! Revizuiți-vă Documentul Oficial din Plen, domnilor! Noi, românii, am depășit era comunistă, domniile voastre încă mai trăiți sub nostalgia ei! RUȘINE!

    • Stimata Rodica, i-as injura de mama dar eu spre deosebire de CSM imi dau seama ce se cade sa spun si ce sa nu spun intr-o declaratie publica…si imi trebuie argumente pentru asta.

  4. Sunteti penibili tovarasi din CSM, uitati-va pe calendar sa vedeti data ca nu e 1950..chiar ne insultati inteligenta. Avem dreptul garantat de Constitutie sa injuram, huiduim, fluieram, opiniona..arestati-l pe Iliescu si pe Ponta pentru incalcarea grava a constitutiei si am sa ma opresc sa va ating imaginea.

  5. Dar de ce nu mai sunt independenti ? I-a arestat cineva fiindca ati vorbit despre ei ?? Chiar sunt de rasul rasului! Halal !

    • Rusine celor care se cred dumnezei.Eu ce trebuie sa cred ca s-a incalcat independenta justitiei pentru magistratii arestati?Pai si astia care striga in gura mare ca s-a incalcat independenta justitiei pot fi oricand sa fie arestati daca n-au respectat legea .Eu nu am dreptul sa acuz un justitiar ca n-a respectat legea?

Comentariile sunt închise.