Procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Daniel Morar, a declarat ca judecatorii nu vor mai avea „reticente” in a da „pedepse aspre” in cazuri de mare coruptie: „Referitor la acest dosar, vreau sa va spun ca solutia data este mult mai importanta pentru sistemul judiciar din Romania, decat pentru evaluarea celor de la Bruxelles. Arata in primul rand ca atunci cand judecatorii au probe ca s-au comis fapte de coruptie, nu mai au reticente in a aplica pedepse aspre, sa spunem asa, indiferent de pozitia pe care a ocupat-o sau o ocupa persoana dovedita ca fiind corupta. In al doilea rand, e un precedent judiciar, oarecum e important pentru cazuistica judiciara din tara noastra, pentru ca aceasta solutie sanctioneaza o activitate de finantare ilegala, oculta, a unei campanii electorale”.

Daniel Morar s-a ferit sa comenteze tentative de sinucidere a fostului premier PSD, Adrian Nastase: „Nu am nici o parere despre aceasta tentativa de suicid, cum aflam noi. Ce pot eu sa va spun e ca in cariera multor magistrati s-au inregistrat asemenea evenimente in cazul unor persoane condamnate sau aflate intr-o stare de cercetare”, a afirmat seful DNA.

15 COMENTARII

  1. Cred ca tot acest circ are menirea de a abate atentia publicului de la plagiatul d-lui Ponta pe de o parte, iar pe de alta parte are rolul de a-l tine pe sl. Nastase departe de penitenciar. O sa mai vedem ca pe langa bolile pe care le are, dl Nastase, vor mai fi descoperite si altele in mod subit. Iar unii doctori se vor mira chiar ,, cum de dl. Nastase a mai trait pana acum cu aceste boli” ,timp de vreo 6 luni cat trece detentia , dupa care o sa-l vedem inviat si in putere gata sa participe la vreun post cheie prin PSD intrucat el se judeca inca la CEDO si nu recunoaste instantele din Romania care sunt ,,aservite politic”. Si prin 2020 vom afla ca tara merge prost tot datorita lui Traian Basescu. Asta e. Pana una alta ar trebui sa ne organizam sa iesim in strada si sa cerem demisia d-lui Ponta intrucat nu putem sa lasam ca Romania sa fie facuta de tot rahatul cu un astfel de prim-ministru in frunte. Demisia d-le Ponta !!!

  2. Tot respectul, d-la Morar pentru d-voastra si activitatea d-voastra si a institutiei pe care (inca) o conduceti!
    Dar eu nu pot fi atat de optimista!

  3. Tot respectul pt vocatia dvoastra, intelegeti ca ea trebuie respectata iar rezultatele sunt pe masura.
    Ne-am dorit din totdeauna ca Justitia sa fie „independenta” numai in acest fel vom ajunge civilizati. Spor la treaba !

  4. SINGURA SPERANTA IN VIITORUL ROMANIEI ESTE JUSTITIA, RESPECTAREA SI APLICAREA LEGII DE LA VLADICA LA OPINCA,.CINE A OPRIT-O SA -SI EXERCITE ATRIBUTIILE PINA ASTAZI? DE CE S-A LASAT TERFELITA DE TOTI NOMENCLATURISTII ,PARVENITII SI INCULTII?
    SPER CA NU ESTE DOAR O TRESARIRE DE ORGOLIU SI VA INTRA IAR IN ANONIMAT.SI MAI SPER SA FIE SUSTINUTA DE PRESA INDEPENDENTA SI DE OPINIA PUBLICA.

  5. Tot respectul pentru cele cinci brave judecatoare! Daca n-ar fi asa de cald si n-as avea tensiune as propune o mica manifestatie de solidaritate in fata CSCJ din str.Batiste, doar cu pancarte pe care sa scrie „Felicitari, ne mandrim cu voi!”

  6. Felicitari celor cinci judecatoare.Inca o dovada in plus ca femeile sunt mai corecte si curajoase in a lua decizii.Daca toti judecatorii si-ar face datoria pe masura salariilor domniilor lor,sigur coruptia s-ar mai diminua.Cit despre Ponta,pe cind ne intilnim cu el la bara?

  7. Imi place domnule Morar,asa sa faceti,sa dati pedepse aspre celor dovediti de acte de coruptie.Dragilor judecatori,nu va lasati intimidati,nu va lasati induiosati,ce a facut bombonel,se traduce prin:lasitate,lipsa de demnitate,lipsa de responsabilitate,nemernicie,falsitate.Totul a fost inscenat,de unde stia Rus,sa trimita o ambulanta la casa lui nastase?atita timp cit nimeni n-o ceruse?cica a avut o intuitie!,de ce n-avut intuitie si cind au furat(impreuna),au zis „lasa prostii,jefuim cit putem,ca nu ne descopera nimeni”ehei,ulciorul nu merge de multe ori la apa,ete,ca li s-a infudat!La ordinea zilei,nu uitati!COPYPASTETONTA!DEMISIA!

  8. Eu cred ca este o inscenare, prea avea fularul aranjat,nu avea urme de sange,perfuzie,nimic din toate care se intimpla la un accident.Apoi normal era sa fie pansat ,dar nu legat asa ca sa ne induca pe noi prostii in eroare.La spital la asteptat medicul lor de casa dl.Serbanescu sau cum il cheama,care la randul lui a avut un ds. penal cu aparatura medicala,etc. care a fost achitat….ce sa mai spunem .Poate l-a sfatuit gasca lui de avocati sa se victimizeze,nu stiu am mai discutat cu mai multe persoane dar pare c-am cusut cu ata alba.

  9. @mark
    Ai dreptate .Si eu am observat asta.
    Sper sa mai existe cativa jurnalisti verticali, politicieni si societate civila ,sa nu se lase spalati pe creier, deoarece telenovela lui Bombo va mai dura.
    Asa ca eu o sa tot spun:
    DEMISIA D_LE P>M> PONTA!

  10. Cita vinzoleala la tembeliziunile obediente!citi indivizi,care mai de care,in contradictoriu cu legea si bunul simt,ii inalta osanale si il depling,batindu-l pe umar pe bietul Bombonel.
    Nu pot sa nu admir teatrul in aer liber al discipolilor lui Nastase.Modul in care se arunca bombastica si ridicolul pe sticla.

    Atita jale,atita dispret fata de lege si justitie,nici ca nu mai exista decit la vajnicii uselisti.Jurnalistii lui Peste Prajit cinta pe tonuri grave prohodul.Inalta ode conducatorului iubit,produc greata pur si simplu prin o adulare fara sens si fara rost,unui dovedit INFRACTOR de justitia romana.

    Ce-i drept,prestatia are ca efect indepărtarea de la celalat cartof fierbine,plagiatul lui ponta.Nici ca nu se putea o motivatie mai binevenita,pentru a se minimaliza fraudele primului ministru si lipsa sa de demnitate si onoare.

  11. Ma bucur ca justitia nu mai are”reticente” d-le Morar ,si va felicit inca odata.
    Dar sunt scosi alti”iepurasi din palarie”.
    Si anume „BOALA”. Cum sunt condamnati sau arestati toti se imbolnavesc.
    Dr.Bradisteanu ,l-a gasit pe Bombo ,bolav de inima,diabet,tiroida etc.
    Acum acest dr.(brav soldat al PSD-ului si cercetat penal )spune ca trebuie sa intervina pe cord ca exista riscul de infarct.
    Pai numai in urma cu ceva zile,omul era bine merci ,facea politica pe blog ,pe la tv-uri si era arogant,( ca-i mai sarise in ajutor si avocatul poporului). Pai atunci nu a fost risc de infarct?!
    Bombo a hartuit justitia ,ani de zile ;atunci nu era risc de infarct?!
    Va rog d-le Morar,si rog justitia romana sa nu fie sesibili la astfel de tertipuri!

    • E bine ca i l-au adus la capatai si pe Lascar, binecunoscut chirurg estetician, sa nu ramana cu vreo cicatrice…Pana acum pocnea de sanatate, iar acum i-au gasit toate bolile pamantului. Bine ca n-are si SIDA sa-i molipseasca pe colegii de la Rahova.

  12. Corect, spune D.M :”nu am nici o parere despre aceasta tentativa de suicid”.
    Unde-i lege nu-i tocmeala ,ce atatea sentimentalisme.
    Felicitari DNA si d-lui D.Morar!Succes pe mai departe!

    • Noi il avem inca in politica pe CEL care a numit si sustinut in functie pe oameni ca Daniel Morer si trebuie sa ne ridicam ca un zid in apararea lui cand toti miseii USLinosi ii cauta raca si vor vrea sa-l suspende.

Comentariile sunt închise.