raniti-club-colectiv

Grupul de inițiativă „Împreună rezistăm” a anunțat pe pagina sa de Facebook înregistrarea la Tribunalului Militar București a unui dosar în care aproximativ 70 de persoane cer să se constituie parte civilă, pentru a solicita daune materiale și morale, în dosarul în care sunt inculpați angajații ISU George Matei și Antonia Radu, potrivit activenews.ro

„Toate persoanele care au suferit o vătămare fizică, materială sau morală se pot constitui ‪#‎PărțiCivile‬ doar până la începerea judecății, împotriva INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ (ISU) și împotriva MINISTERUL AFACERILOR INTERNE (MAI), pentru a solicita daune materiale și morale.

Prin ”membru de familie” se înțelege atât părinții, copii, frații și surorile, cât și persoanele care au stabilit relații asemănătoare (concubini).

Cererea de constituire parte civilă se depune la Registratura Tribunalului Militar București (Calea Plevnei, nr. 145A, sector 6, București, Luni – Joi 9:00 – 13:00) sau poate fi transmisă prin poștă, cu confirmare de primire.

Cererea de constituire parte civilă trebuie să conțină cuantumul daunelor materiale și, separat, cuantumul daunelor morale; motivele pentru care sunt solicitate aceste daune; probele care dovedesc aceste daune: chitanțe, facturi, documente, martori (nume, prenume, adresă), acte medicale, fotografii etc. (dacă anumite acte nu sunt în posesia persoanelor, pot fi doar indicate în cerere)”, se arată în mesajul de pe rețeaua de socializare.