basescuDe vreo cîteva săptămîni, o șleahtă de foști adoratori ai lui Băsescu (fie ei făcători sau doar consumatori de presă) sînt în pragul crizei de apoplexie pentru că Băsescu ar trăda Justiția, statul de drept și alte asemenea valori sacrosancte.

Ciudat este că toți acești îngrijorați pînă la paroxism nu manifestă nici cel mai mic stress că Justiția și statul de drept îl ocolesc la mare distanță pe Victor Ponta, unul din cei mai penali premieri ai României de după ’89. Dacă nu cumva cel mai penal.

O să vă spun foarte direct părerea mea: Justiția pe care o critică acum Băsescu nu ar fi existat dacă același Băsescu nu ar fi condus România timp de zece ani. Amintiți-vă: în 2004, Adrian Năstase se pregătea să devină președinte. Dacă asta s-ar fi întîmplat, timp de zece ani am fi avut o Românie roșie, condusă de la Cotroceni de Năstase și din Guvern și Parlament de niște discipoli foarte loiali ai aceluiași Năstase. Ba chiar îndrăznesc să spun că, în acei zece ani năstăsieni, și Curtea Constituțională ar fi devenit pe deplin social-democrată cu accente comuniste nord-coreene. Să vă reîmprospătez memoria: în 2004, actuala DNA era PNA, instituție condusă de un mediocru slugarnic, Ioan Amarie.

Imaginați-vă, deci, că în decada năstăsiană a României, tot ce funcționează acum în Justiție ar fi fost, cel mult, un vis atît de vag și de îndepărtat că, de fapt, nimeni n-ar mai fi visat la asta. Cu Năstase la Cotroceni, pînă și procurorii care fac dosare cu găinării ar fi trebuit să ia lumină de la PSD. Iar PNA ar fi fost farsa supremă, un teatru absurd de ochii UE. În contextul ăsta, judecătorii ar fi fost simpli contabili care ar fi lucrat pe cifrele de la partid. Iar judecătorii CCR ar fi tranșat orice dispută de constituționalitate în favoarea liderului suprem de la Cornu.

În loc de asta, am avut două mandate ale lui Traian Băsescu. Care nu e Dumnezeu pe pămînt, nu e un erou legendar, nu e apostolul integrității, nu e farul anticorupției. Dar este un președinte care, atunci cînd România avea mai multă nevoie, a luat o decizie istorică: să înceapă desțelenirea Justiției. Nu trebuie să mă credeți pe mine pe cuvînt, întrebați-o pe Monica Macovei cum i-a propus Băsescu să preia portofoliul Justiției și cum, apoi, ca ministru, Macovei i-a propus pe Morar la DNA și Kovesi la Parchetul General.

Tot ce vedeți zilele astea la TV, adică zeci de dosare de mare corupție, își are originea în acel prim mandat al lui Traian Băsescu și în hotărîrea acestuia de a permite unor oameni din afara sistemului (Monica Macovei venea atunci din oengism) să încerce reformarea sistemului.

Pe scurt: cît a avut pîrghii de putere, Traian Băsescu a făcut ce trebuie pentru Justiție și stat de drept. Acum, ca cetățean de rînd, poate să-l critice și pe Dumnezeu, dacă vrea, pe mine nu mă deranjează. Așa că nu vă așteptați să mă înscriu în corul criticilor frustrați că obiectul adorației lor nu face ce ar vrea ei, adoratorii, să facă.

P.S. Spre deosebire de mulți din criticii lui de azi, eu nu l-am întîlnit niciodată pe Traian Băsescu. Nu mi s-a părut important să stau cu președintele la un șpriț și să mă laud după aia cu asta. Mult mai important mi s-a părut ce face președintele, nu cum mă poleiește pe mine dacă stau cu el la masă.

sursa: prisacariu.ro

21 COMENTARII

  1. Deci nu mai pot cu justitia lui Basescu. Noi mai avem alte domenii in tara asta? Medicina, arhitectura, invatamant, cercetare, intreb si eu… mai avem? Cum adica justitia exista datorita lui Basescu? Justitia nu trebuie sa isi faca datoria tot in baza unor legi? Trebuie sa astept sa ajunga un arhitect presedinte ca sa aiba si oamenii aia ce lucra? Sau un medic, ca sa prospere medicina? Domnu Prisacariu, sunteti bine?

    • Nu a creat Base justitia, dar i-a asigurat pe cei care lucreaza in justitie ca nu vor fi oprimati pentru dosarele pe care le fac! Pentru a merge bine un domeniu trebuie ca acela ce il conduce/coordoneaza sa isi faca treaba!!

      • Nelule tu ori esti postac platit sa intoxice lumea ori esti unul din basistii naiv, singurii care mai credeti ce debiteaza betivul ala ordinar. Cum adica a asigurat Base ORICE ? Justitia lucreaza conform unor norme, norme stabilite prin legi, legi date de parlament. Punct. Asta dovedeste ca ai trait degeaba ultimii 25 de ani (daca ai chiar atatia, desi ma indoiesc).

        • Esti departe!! Nu erau aceleasi norme si pana sa vina sa vina Base? De ce nu au fost arestati parlamentari sau primari pana acum? De ce isi dorea atat de mult presedintia PSD-ul? Si NU , nu sunt postac si am peste 40 de ani! Spre deosebire de cei din generatia ta, eu nu vad viitorul Romaniei sub conducere comunista.

          • Ai degeaba peste 40 de ani mosule, daca nu ti-ai dat seama nici pana acum ce se intampla in jurul tau. Bine, inteleg ca nu-ti plac comunistii (base o fi fost vreun capitalist la viata lui) da poate iti plac curvele atunci. Uiti ca ne-o propusese pe Udrea? Unde este Udrea acum? Nu cumva la bulau? Pentru un dosar vechi de 4 ani. De ce n-a intrat cat a fost base presedinte, daca e el asa justitiar. Hai sa te-aud. Si da, erau cu totul alte norme, inainte de aderarea la UE s-au schimbat o sumedenie de reguli in justitie, fata de ce era in anii 90. mai documenteaza-te. Aderare la UE care nu i se datoreaza in niciun caz lui base.

          • Corect Nelu. Ceilalti comentatori(cu cateva exceptii) nu pot vedea padurea din cauza copacilor.

    • Dupa prisacariu asta te pomenesti ca securisto-comunistu de sorginte KGB-ista marele matroz mafioto-betivan basescu este neprihanit.Cum se aduna ele haimanalele si incepsa delireze?!!!!!!,mai ceva ca in targ la Mosi.

  2. spuneti prostii.sotul meu a castigat un proces impotriva statului pe vremea lui nastase.acum justita e si platita bine si corupta de capul ei .nastase era u tip instruit si destept si s-ar i dat dupa vremi.oricum a fost mai patriot decat basescu din punct de vedere economic.

    • Deci cel mai mare vinzator de tara – nastase – a fost mai patriot decit basescu!
      Cu argumente vii mai „gabi”?

  3. Echilibrat articolul! Totusi, NU este Basescu cel care a „lasat” sa treaca legea de vinzare a paminturilor catre straini?; multi din Orientul mijlociu? De ce a facut-o cind pamintul tarii NU a fost niciodata de vinzare la straini!

    • Stii cat costa un hectar de pamant arabil pana sa apara acea lege? Acum s-au triplat, cel putin, preturile! Au prosperat arendasii care iti dadeau 800 kg de grau la Ha, cand se facea 3500-4000, iar cand era seceta iti mai taia din el!

  4. Domnilor, autorul articolului are perfecta dreptate. Eu sunt convins ca ,daca Nastase castiga in 2004, noi Romania eram pierduti, la fel ca in 2014, daca Ponta reusea sa ajunga la Cotroceni era vai si amar de noi ca tara si ca popor. Pana cand credeti Dumneavoastra ca EU ne-ar fi suportat cu neocomunisti la putere? Soarta Ucrainei nu o doresc niciunui popor. Asa ca va rog ganditi-va de trei ori pana sa tot dati in Basescu. Acum ma ingrijoreaza „schimbarea la fata” a postului B1 si Nasu care pe zi ce trece da mai mult si mai tare in fostul Presedinte. Sa ma insel eu??? Va doresc tuturor romanilor un Paste linistit si Christos a Inviat.

    • Esti prost? Pai EU a stat la masa cu toti neocomunistii de la Iliescu la Basescu inclusiv. Basescu ce-a fost, nu tot un comunist imputit? A, pardon, n-a fost comunist, a fost securist. ok, e-n regula.

    • Corect dle Traian. Toti ceilalti comentatori nu pot vedea padurea din cauza copacilor.

  5. Prisacariule esti nebun sau doar acoperit? Pe bune acu. Tot ce se intampla acum isi are originea in dosearul Microsoft. Punct. Dosar inceput afara, dosar care arata inspre Cocos si Udrea. Si cand Udrea a fost incoltita a inceput sarabanda turnatoriilor. Despre ce justitie si despre ce mandat al lui Basescu vorbim? Toti, TOTI care intra acum la bulau intra pe dosare vechi, de cel putin 5 ani. Nu putea Kovesi sa faca ceva in dosarele astea pana sa plece Basescu de la Cotroceni? A facut, in dosarul lui Voiculescu, pentru care o sa platim la CEDO de-o sa ne ia gaia, pacat ca nu pot sa plateasca doar basistii si securistii ca tine, lingatorule!

  6. Da, pentru ca Ponta e acum atat de vulnerabil incat poate fi fortat sa duca tara in directia cea buna, pe cand un nou premier puternic si imprevizibil ar lua-o de la inceput cu lupta pentru putere si aducerea unei noi gasti flamande care astepta pe margine – o vedem si aici, dornica de sange sa-i ia gatul lui Ponta, care a devenit o fantoma si poate fi constrans sa faca ce trebuie pentru tara. Pentru populatie si nu pentru cei ce astepta in corzi sa revina la manete, acum e bun Ponta!

  7. de asta te apreciem si suntem de acord cu ce spuneti domnule Prisacariu….nu cedati, presa are nevoie de oameni ca dumneavoastra !

    • Am crezut in Oancea de la B1 .I-a negociat pe cei doi Manastire si Striblea si a renuntat la Prisacariu.A renuntat si la Turcescu eu vizionand B1 de era Turcescu la ei.Nu-l mai ascult pe nici unul de la B1 si nici n-am pe cine.Astia sunt cu Ponta si Manastire cu Coldea prevesteste din timp cine urmeaza la catuse.

Comentariile sunt închise.