concediu_medical

Este grevă la Institututul de Geriatrie Ana Aslan.

Protestatarii, care susțin că îi reprezintă pe toți angajații, spun că noul manager, Silvi Ifrim, în funcție de la finalul lunii aprilie, ”va distruge această legendă a medicinei din România”. 

Directorul afirmă că nu toți salariații sînt în grevă și că a călcat pe un viespar întreținut de cîțiva oameni din conducere, ”cărora le dispar privilegiile și rețelele”. 

Ana Aslan este un loc cu întîmplări misterioase, chiar și după standardele labirintice ale sistemului sanitar din România.

Curtea de Conturi și Corpul de Control al ministrului Vlad Voiculescu au cerut toner de rezervă în imprimantă ca să poată lista tot ce au găsit la ”Ana Aslan”.

Și n-au descoperit tot.

Astăzi, doar un fenomen. Cel al oamenilor care pleacă, dar își lasă locurile ocupate în urmă.

”Adrian Stănescu, medic geriatru în cadrul secției II n-a mai venit la serviciu de cinci ani, iar postul lui e și acum blocat. Spitalul n-a angajat pe nimeni în loc și pacienții nu contează!”, spune o sursă pentru ziar.

Cum l-a blocat?

”A cerut concediu fără plată de un an și a plecat la clinica sa privată: Oxxygene. Apoi și-a prelungit concediul fără plată an de an”.

Povestea se fisurează în momentul în care Adrian Stănescu vine cu a cincea cerere de concediu anuală.

cerere-concediu1

”Vă rog să-mi aprobați concediu fără plată începînd cu data de 10 iulie 2016 – 9 iulie 2017”. Pînă atunci, directorul medical,  Prof. dr. Gabriel Prada, fusese de acord. Și pe aceasta o aprobă.

Dar noul manager, Silvi Ifrim, zice nu.

Doctorul Stănescu demisionează.

”NU EU AM BLOCAT POSTUL, E TREABA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII!”

Ziarul l-a contactat pe medic la Oxxygene, ”Primul spital privat de geriatrie si demențe din Romania”.

51de paturi are spitalul privat al medicului Ion Stănescu, cel care și-a luat concediu fără plată de la Ana Aslan din ianuarie 2012 și pînă în iulie 2016!

Administratorul acestui spital privat excelent dotat este Ion Stănescu, iar director, soția lui.

Spitalul este din 2011 în contract cu Casa de Asigurari de Sănatate Ilfov ”atît pentru internari geriatrice cît și pentru internarea pacienților cu demență Alzheimer și alte forme de demență”.

-Domnule Stănescu, este adevărat că ați fost în concediu din ianuarie 2012 până în 2016 și ați cerut o prelungire a acestuia în iulie 2016 până în 2017?
-⁠ Da, este adevărat. Însă am fost în concediu fără plată.

– Și acum?
-În acest moment nu mai sunt la Ana Aslan, mi-am dat demisia în această vară.

-⁠ Nu ați depășit perioada legală a unui concediu fără plată?
-⁠ Nu. Conform legii, se poate. Vă dați seama că altfel nu s-ar fi putut.

-⁠ Nu ați blocat, cumva, acel loc?
– Dacă Ministerul nu a blocat ori deblocat locul, nu știu. Chiar nu știu, sînt sincer cu dumneavoastră. De asta se ocupă Ministerul Sănătății. E treaba lor!

IAR OAMENII DIN MINISTERUL SĂNĂTĂȚII FAC EXACT LA FEL!

Ce face Ministerul Sănătății?

Ia un fapt și-l transformă în fenomen.

Cînd corpul de control trimis de către Vlad Voiculescu ajunge în sediul tradițional al institutului de la ”Otopeni”  o găsește pe Gabriela Stan drept director financiar contabil la ”Ana Aslan”.

Cuiva i se aprinde un beculeț. Ei o știu pe Gabriela Stan din minister.

Corpul de control al ministrului face o cerere oficială la cei de la Resursele Umane ale MS. Răspunsul? ”Doamna Gabriela Stan este funcționar public de conducere, ocupînd funcția de de șef serviciu la Serviciul Avizare interministerială și pregătire ședințe de Guvern din cadrul Secretariatului General al Ministerului Sănătății”, zic cei de la ”Personal” de la minister.

 

Cititi mai mult pe: tolo.ro