Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica şi Dimităr Ganev au făcut parte din comisia care a verificat „decăderea morală“ a deţinuţilor politici. Despre Chivu Stoica s-a spus că a plătit cu viaţa ruşinosul secret. Ceauşescu ar fi fost pervertit în închisoare de un anume Şmil Marcovici. Adepţii amorului între bărbaţi au fost anchetaţi.
Şi Gheorghiu-Dej, şi Ceauşescu au intenţionat să scrie o istorie a partidului comunist din România. Niciunul nu şi-a finalizat proiectul. Autobiografiile extinse ale foştilor ilegalişti dovedeau episoade greu sau imposibil de încorporat într-o istorie exemplară a revoluţiei proletare din România.
Dintre manuscrisele concepute la cererea lui Ceauşescu, un exemplar din autobiografia lui Chivu Stoica (nepublicată) a fost păstrat de văduva sa. Maria Manolescu-Chivu e încredinţată că moartea soţului ei s-a datorat dorinţei lui Ceauşescu de a scăpa de ultimul martor al „episodului homosexualităţii” din Doftana.
Din autobiografia lui Chivu Stoica, scrisă la începutul anilor ’70, cu naraţiunea întreruptă la anul 1945, redăm fragmentul împricinat:
„Tot la Doftana, din procesul Anei Pauker, a fost şi un tovarăş Marcovici care era membru al Biroului Politic şi secretar al CC. Un om vechi în partid şi-n mişcarea revoluţionară. El a avut o comportare bună tot timpul cât a fost teroare şi regimul de distrugere la Doftana, dar după cucerirea regimului (politic pentru deţinuţi, n.n.), fiind bătrân, nu participa la viaţa de partid, la viaţa de colectiv, la munca politică, culturală, educativă, venea din când în când şi ţinea câte o prelegere – era de altfel un om pregătit şi cu mare experienţă – pentru că era mai bătrân am găsit cu cale să-i dăm pe cineva pentru a-i curăţa celula şi a-i face ordine, cu acest scop am însărcinat pe un tovarăş, al cărui nume nu-l mai reţin, croitor era de meserie.
După puţin timp am aflat că a fost văzut de alţi tovarăşi, fiind vizeta de la celulă deschisă puţin, că practica perversităţi. Marcovici obişnuia să aibă relaţii îndeosebi cu tovarăşi tineri, printre care Anghel, Sor şi alţii (subliniat în text, n.n.). La anchetă a confirmat şi el şi atunci s-au luat măsuri atât din Doftana cât şi de către conducerea partidului să fie scos din partid. El moare la cutremur sub dărâmături. Pentru cercetarea cazului s-a numit o comisie de anchetă din care făcea parte Ganev, Dej şi Chivu, situaţia lui am prelucrat-o în organizaţia de partid, căci el căuta să atragă o serie de tineri care erau acolo, vroia să-i strângă într-un cerc. Probabil că la el era un vechi obicei, o decădere morală. S-a lichidat cu totul după prelucrarea acestor fapte”.
Zvonuri şi şoapte
Episodul acesta a circulat între ilegalişti. Zvonurile şi şoaptele s-au înteţit după moartea lui Chivu Stoica. Majoritatea cunoscuţilor acestuia spuneau că „a fost sinucis” din ordin înalt. „Cunosc şi eu povestea de la cei care au fost la Doftana”, a relatat Alexandru Bârlădeanu (Partea lor de adevăr, Compania, 2008). „Din comisia de anchetă, constituită de organizaţia de partid a închisorii, a făcut parte şi Chivu Stoica. Unul dintre acuzaţi a recunoscut, Ceauşescu – nu…”.
Şoaptele, alimentate de multe presupuneri, l-au indicat ca şi corupător al tânărului Ceauşescu pe mentorul său politic, Gheorghiu-Dej. După ’90, într-un interviu televizat, Titus Popovici, unul dintre scriitorii care-au gravitat în jurul demnitarilor comunişti, a prezentat relaţia aceea ca sigură. Special, pentru elucidarea enigmei, l-am căutat însă şi întâlnit pe Pavel Câmpeanu. În 2002, fostul camarad de detenţie al lui Ceauşescu, Dej şi ceilalţi doftanişti în penitenciarul din Caransebeş, a confirmat realitatea acelui episod. „Nu Dej fusese partenerul lui Ceauşescu, ci un anume Marcovici”, a precizat însă Pavel Câmpeanu, după informaţii din surse primare.
Dimpotrivă, „Bătrânul”, cum era Dej poreclit, îi sfătuia pe tineri „să nu cadă în murdăria ce după-aceea le-ar otrăvi viaţa”. Şi o făcea cu tact de mare pedagog, povestea Câmpeanu. Mi-a relatat în acest sens şi o întâmplare personală. Era bolnav, la infirmeria din Caransebeş şi vorbea, în şoaptă, cu prietenul ce i se aşezase pe pat. Văzându-i aşa, „Bătrânului” i-a părut apropierea prea tandră. Atunci i-a avertizat pe tineri asupra capcanelor vieţii de închisoare. Precizarea lui Pavel Câmpeanu asupra corupătorului Şmil Marcovici a primit confirmarea din autobiografia lui Chivu Stoica menţionată anterior.
Dependenţă amoroasă
Se poate spune că Nicolae Ceauşescu a fost homosexual? Nu, fără îndoială. Psihologii care cercetează comunităţile speciale ale deţinuţilor cunosc amploarea fenomenului homesexualităţii din aceste spaţii. E şi acesta un sindrom de detenţie. Şi de adaptare la mediul închis, unde trebuinţa relaţiilor afective dobândeşte conotaţii speciale. După eliberare, cu rare excepţii, heterosexualii redevin la orientarea normală.
În acea experienţă traumatizantă pentru tânărul Ceauşescu – cel puţin din perspectiva anchetei la care a fost supus -, Dumitru Popescu a văzut cheia dependenţei sale amoroase de nevastă. Căci Nicolae Ceauşescu a fost bărbatul unei singure femei. Personajele feminine din viaţa sa afectivă sunt, exclusiv, mama, surorile, nevasta şi fiica.
Înseşi ultimele zile şi moartea soţilor Ceauşescu reprezintă „o apoteoză a iubirii exclusive, de o viaţă”, a scris Dumitru Popescu. Iar „secretul paralizant” de la Doftana a fortificat-o. Căci Ceauşescu -care „nu apucase să cunoască femeia în scurta lui tinereţe de om liber, iar în închisoare, printre deţinuţii politici riguroşi moral dar nu chiar ascetici, ar fi primit botezul focului în amorul intermasculin” – a devenit dependent de prima lui femeie.
Lenuţa Petrescu a fost aceea „care, la eliberare, cu răbdare, înţelegere şi tandreţe, a reuşit să-l dezbare pe tânărul revoluţionar de obiceiul deprins în tenebrele închisorii, făcându-l să se întoarcă definitiv la deliciile amorului heterosexual”. Astfel, Ceauşescu „nu s-a mai putut apropia niciodată de o altă femeie, în afara ocrotitoarei-mentore de care a devenit dependent” (Memorii, Curtea Veche, 2006). Aceasta a fost explicaţia durabilităţii şi efectelor celebrului cuplu, oferită de unul dintre cei mai longevivi demnitari din preajma lui Ceauşescu.
Când s-au construit marile complexuri studenţeşti, Ceauşescu s-a împotrivit propunerii de-a avea camere pentru doi studenţi, altfel decât în blocurile pentru căsătoriţi. Nu care cumva şi alţi tineri să cadă pradă ispitei homosexualităţii, a fost concluzia aceluiaşi Dumitru Popescu. Desigur, nimănui mărturisită, atunci.
„Marcovici obişnuia să aibă relaţii îndeosebi cu tovarăşi tineri.”
Chivu Stoica deţinut la Doftana
Corupătorul şi martorii
Exclus din partid la Doftana, după cum scrie Chivu Stoica, Şmil Marcovici a fost scos şi din istoria oficială a partidului comunist. Pare a i se fi pierdut şi numele după decesul sub dărâmăturile închisorii Doftana, la cutremurul din 1940. A fost însă unul dintre personajele însemnate ale PCdR. În noaptea de 12 iulie 1935, Siguranţa l-a arestat în Bucureşti, împreună cu Ana Pauker şi Dimităr (Dimitrie) Ganev. Cei trei emisari ai Cominternului reprezentau nici mai mult, nici mai puţin, decât Secretariatul PCdR. Trădaţi de tovarăşul lor, Ion Zelea-Pârgaru, al patrulea membru din conducere. A dispărut şi Zelea-Pârgaru, la propriu şi figurat, în groapa istoriei comuniste. A fost asasinat în contextul vendetelor dintre luptătorii în Rezistenţă şi colaboraţionişti ce-au bântuit Europa post-belică.
Cititi mai mult pe historia.ro
