Asociația 21 Decembrie 1989 reclamă, la DNA, faptul că sediul organizației de revoluționari este pe cale de a fi restituit în urma unui proces trucat, „opera unor avocați de conivență cu unii magistrați”. Argumentele invocate sunt foarte puternice, iar probele ce ne-au fost puse la dispoziție relevă o situație care poate genera un cutremur în magistratură. În bună parte, aceste probe au fost la dispoziția magistraților care au decis restituirea imobilului, dar există și probe noi, care constituie obiectul unei cereri de revizuire. Probele existente la dosar au fost foarte puternice, însă un document nou apărut pare să risipească orice dubii cu privire la cele întâmplate. Documentul este eliberat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și arată că imobilul a aparținut, CÂNDVA, urmașilor celui care au solicitat restituirea, însă a fost înstrăinat de două ori până la naționalizare. Proprietarul de drept, cel care ar fi putut solicita restituirea, este „un inginer de la Relaxa”, fără vreo legătură cu persoanele care au obținut sentința de restituire. Asociația 21 Decembrie 1989 i-a reclamat la DNA pe autorii din scripte ai solicitării de restituire: doi frați, fii unui anume Gianni Grigore, fostul proprietar, de dinaintea înstrăinării imobilului, nu a naționalizării. Însă, nu este deloc exclus ca aceștia fie să nici nu fie în viață, fie să nu fie autorii reali ai cererii de restituire! Niciunul nu a fost văzut la față, vreodată, de vreun magistrat din România, și există suspiciuni întemeiate implicit cu privire la autenticitatea adreselor la care aceștia ar domicilia în străinătate (Germania, respectiv Canada). În plus, o expertiză grafoscopică a desființat pur și simplu documentele prezentate în susținerea dreptului de proprietate, în sensul că semnatarul actului doveditor al proprietății (Gianni Grigore) nu este persoana la care se face referire în act, iar două acte întocmite, conform datelor de pe ele, la 13 ani distanță unul de celălalt, sunt realizate folosindu-se probabil aceeași mașină de scris, fără ca aceasta să arate semne de uzare.
Imobilul în discuție se află în București, pe strada Batiștei, la nr. 24 A (fost 24 bis), chiar vizavi de sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție. O clădire monument istoric, ce conține 10 apartamente și a cărei valoare rezultată dintr-o expertiză judiciară este de aproape 14 milioane de lei. Prima cerere de restituire a fost formulată în 1999 și s-a soluționat negativ, un an mai târziu. Al doilea proces, cu același obiect, dar pe o legislație modificată (Legea 10/2001), începe în 2001 și se încheie în 2002, la Curtea de Apel, cu o soluție favorabilă. În 2003, Asociația 21 Decembrie 1989 formulează recurs, iar în 2005 obține casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare. Procesul se reia în 2007 și se încheie abia anul trecut, cu o sentință de restituire, după ce Curtea de Apel și Înalta Curte au invalidat soluția magistraților TMB. Judecătoarea care a condus completul Curții de Apel ce a dat prima sentință favorabilă, în 2002, a fost și președintele completului Înaltei Curți care a pronunțat sentința din 2015. S-a încercat recuzarea acesteia, fără succes.
Mai detaliat, iată ce reclamă Asociația 21 Decembrie 1989 în plângerea penală adresată DNA:
Expertiză grafoscopică: acte false
„1. La dosarul cauzei nu există originalele actelor de proprietate în baza cărora s-a obținut restituirea imobilului din Str. Batistei nr. 24A. Mai mult decât atât, expertiza grafoscopică extrajudiciară prin care au fost analizate Actul dotal autentificat de Tribunalul Ilfov (…) și Contractul de vânzare – cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov (…) a concluzionat urmatoarele : «Documentele nu sunt redactate cu respectarea normelor de ortografie ale limbii romane in vigoare la momentul elaborării. (…) Documentele cu titulatura Act dotal (…) și Contract de vânzare — cumpărare (…) au fost probabil redactate cu aceeași mașină de scris (…) Copia xerografică alb — negru a documentului cu titulatura Act dotal (…) este un înscris redactilografiat cu ocazia legalizării copiei (…) și ulterior legalizat încă o dată (…) Copia xerografica alb — negru a documentului intitulat Contract de vânzare – cumpărare (…) este un înscris multiplicat de pe un alt exemplar al actului (…) și legalizată sub nr. 1403, nedatat, de către Biroul Notarial CONFIDES București, aparținând notarului public Trifoi Doru Crin (…) Semnătura de pe documentul intitulat Act Dotal (…) nu a fost executată de Grigore Gianni (…) Pe parcursul examinărilor documentelor puse la dispoziție au fost identificate inadvertențe privitoare la numele și prenumele părților înscrise în acte de-a lungul timpului (…)». Față de cele de mai sus, rezultă ca expertul confirmă și demonstrează științific în raportul său neregulile existente în cele doua acte întocmite la o distanță de 13 ani, cu aceeași mașină de scris. Astfel, actul dotal a fost întocmit în anul 1927, redactat de avocatul Victor Rațiu, iar contractul de vânzare — cumpărare în anul 1940, de către avocatul V. Puican. În 13 ani, se schimbă și caracterele mașinii de scris, se uzează inerent literele și pârghiile de acționare a suporților caracterelor.
2. Actul dotal în baza căruia reclamanții au revendicat imobilul nu este semnat de autorul acestora Gianni Grigore.
Reclamanții nu au fost văzuți de niciun judecător
3. Toate instanțele care au judecat cererea de revendicare au încălcat prevederile art. 239, art. 216 si art. 219 din NCPC și Codul de procedură anterior, în sensul că la primul termen de judecată nu au procedat la identificarea fizică a părților și nici nu s-a pus în vedere reclamanților că au dreptul să consimtă ca probele în dosar sa fie administrate prin avocat sau reprezentant legal. Susținem acest aspect de încălcare a legii, deoarece reclamanții nu au fost prezenți niciodată, la niciun termen de judecată, astfel că în prezent nu știm dacă aceștia au fost autorii cererilor de revendicare a imobilului, dacă mai sunt în viață sau dacă întregul proces este opera unor avocați de conivență cu unii magistrați în scopul preluării imobilului pe cale judecătorească.
Autoritățile germane confirmă: adresă falsă
Atragem atenția că, în ce îl privește pe reclamantul GIANNI GRIGORE LAZĂR GHEORGHE , acesta a prezentat instanței și in documentele oficiale o adresă falsă, în perioada 1999 -2013. Această faptă de fals și uz de fals a fost descoperită ca urmare a răspunsurilor primite de la autoritățile germane, în trei adrese, în care se arată ca persoana sus-numită nu locuiește și nici nu a locuit la adresa de care a uzat în fața autorităților judiciare din România. În lipsa reclamantului susamintit, avocații acestuia sunt cei care au depus la dosar adresa fictivă a reclamantului, după care au revenit cu o altă adresă a acestuia, fără a contesta răspunsul primit de la autoritățile germane.
Imobilul nu a fost naționalizat de la tatăl reclamanților
4. La data de 22 septembrie 2015 (după decizia definitivă a ÎCCJ – n.r.), am obținut prin cerere, de la CNSAS, un document informativ de la fosta securitate, potrivit căruia imobilul din str. Batiștei nr. 24A, a fost proprietatea numitului Gianni Grigore, după care a fost trecut în proprietatea Băncii Marmorosch Blank, iar mai departe, banca l-a vândut unui inginer de la Malaxa, și de la acesta din urmă a fost naționalizat. (…) În această situație, singura persoană care putea revendica proprietatea imobilului naționalizat era inginerul care a cumpărat casa de la Banca Marmorosch Blank și în niciun caz GIANNI GRIGORE LAZĂR GHEORGHE sau fratele său”.
Apărarea reclamanților: nu a existat forța majoră
În întâmpinarea la cererea de revizuire a sentinței din 2015, avocata celor doi frați nu contestă autenticitatea documentului obținut de Asociația 21 Decembrie 1989, preferând să invoce chestiuni procedurale și să conteste valoarea juridică a înscrisului, ca „neconfirmat de nici un alt înscris sau probă”:
„Simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, DACĂ nu se face dovada unei împrejurări de forţă majoră care s-o fi împiedicat să şi le procure în timpul procesului, or RAAPPS putea să obţină aceste înscrisuri în orice moment al judecății, nefiind împiedicată cu nimic să facă demersuri la Arhivele Naţionale pe parcursul judecării dosarului, respectiv în decursul celor 16 ani (acţiunea fiind înregistrată în anul 1999, Decizia ICCI pronunţându-se în anul 2015).
Pe de altă parte, vă solicităm să apreciaţi că înscrisul întocmit în data de 25.07.1953 NU s-a aflat în posesia părţii adverse, ci la Arhivele Naţionale, la DISPOZIŢIA PERMANENTĂ a părţilor interesate, astfel încât nu a fost depus în dosar la data soluţionării cauzei în fond nu datorită unei împrejurări „mai presus de voinţa pârâtului”, ci datorită neglijenţei acestuia care, deşi avea posibilitatea de a procura actul de la o instituţie publică, A OMIS a-şi formula o apărare în sensul celei invocate prin formularea cererii de revizuire. Ca atare analiza în fond a procesului, în baza acestui act nou este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. Proc. Civ. referitoare la existenţa -unei împrejurări insurmontabile pentru procurarea actului.
(2) Totodată, Vă solicităm să apreciați că «ÎNSCRISUL NOU» NU ESTE DETERMINANT, adică dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluția NU, ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Astfel, actul întocmit în data de 25.07.1953 reprezintă un simplu înscris SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ a unui subofițer, FĂRĂ nici o valoare juridică, NEfiind confirmat de nici un alt înscris sau probă”.
O asociație de revoluționari
Asociația 21 Decembrie 1989 este o asociație care cuprinde participanți la Revoluția română din 1989. În prezent, coordonarea activităților asociației este asigurată de un președinte – Teodor Doru Mărieș și un Consiliu de Conducere. În urma implicării în manifestațiile din Piața Universității, în 14 iunie 1990, sediul asociației a fost vandalizat de un grup de mineri conduși de ofițeri de la UM 0215 (celebra Doi și-un sfert, unitatea de informații a Ministerului de Interne). Mai mulți membri ai asociației au fost bătuți cu bestialitate și reținuți. În 2006, reprezentanții Asociației au cerut redeschiderea dosarelor privind revoluția română din decembrie 1989 și a mineriadei din iunie 1990. În 2007, Asociația a depus o sesizare penală împotriva fostului președinte al României Ion Iliescu. În anul 2011, în cauza Asociația 21 Decembrie și alții vs. România, CEDO a hotărât în unanimitate, că România a încălcat articolele 2, 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin faptul că nu a investigat în mod serios crimele legate de revoluția din 1989 și că a intervenit în viața privată a cetățenilor prin supravegherea ilegală a telefoanelor unor cetățeni.
Ca urmare a sentinței CEDO, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost obligat să comunice Asociației 21 decembrie 1989 toate Dosarele Revoluției aflate în stadiul de cercetare la procurori. Curtea a explicitat în scris că noțiunea de informare amănunțită a părților este o obligație, aceasta însemnând inclusiv comunicarea de copii xerox după actele din dosar. Conform CEDO, Crimele Revoluției nu pot fi prescrise, întrucât anchetele au fost tergiversate și autoritățile române au fost inactive în derularea investigațiilor.
Citiți documentele pe puterea.ro
