dragneaJocurile se încing în tabăra PSD de când cu alegerea unui nou președinte al partidului. În cursă a rămas doar Liviu Dragnea. Lăudat de unii, atacat de alții. Miercuri seara, la postul Realitatea, un om care l-a cunoscut pe Liviu Dragnea și i-a fost apropiat, în județul Teleorman, a făcut niște dezvăluiri uluitoare, cu niște acuzații extrem de grave, dacă vor fi confirmate de vreo anchetă judiciară.

Romică Părpălea este unul dintre cei care știu multe despre ce s-a întâmplat la referendum în județul Teleorman, el fiind președintele unei secții de votare din Alexandria.

EVZ prezintă transcrierea celor mai importante pasaje din emisiunea lui Rareș Bogdan, „Jocuri de putere”.

Rareș Bogdan: Ceea ce se ştia până acum despre Liviu Dragnea şi dosarul „Referendumului” nu este decât vârful aisbergului. Procurorii au pe masă informaţii grele despre manevrele pe care interimarul de la şefia PSD le-a făcut pentru a asigura supremaţia partidului. Este vorba de sume mari de bani, de influenţă şi de zona obscură a politicii. (…)

Romică Părpălea: Am crezut în acest om, în Liviu Dragnea, la început mai mult decât în oricine altcineva. De aceea am ajuns şi preşedinte PSD în localitatea Bragadiru.

Primele aranjamente

Romică Părpălea, jurist de profesie, și-a prezentat activitatea în PSD Teleorman și din apropierea lui Liviu Dragnea, demonstrând cât de bine îl cunoștea pe acesta. Apoi a vorbit despre primele aranjamente politice pe care le-a făcut Dragnea, înainte să ajungă prefect, când „a schimbat regulile jocului în 2000”. Părpălea a spus că la referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu au fost prezenți la vot „în jur de 38% – 40%”, dar că i s-a cerut să modifice datele la 98%.

Romică Părpălea: La 98% mi-a cerut mâna dreaptă a domnului, şi aduc probe în privinţa aceasta. Toţi preşedinţii secţiilor de votare, domnul Boboc care actualmente este…(…) Boboc Valentin.

Rareș Bogdan: Cine e ăsta?

Romică Părpălea: Mâna dreaptă a domnului Dragnea. A fost directorul Apa Serv, acum deputat PSD. (…)

Rareș Bogdan: V-a cerut să modificaţi de la 38% procentul la 98%.

Romică Părpălea: De exemplu cum s-a modificat în comuna Bragadiru, (…), undeva peste 90%. Aşa mi-a cerut mie acolo.(…) I-am cerut lui Boboc să-mi dea scris să modific procesul verbal. Şi domnul mi-a spus aşa: „Nu mai eşti membru PSD. Nu mai eşti preşedinte PSD. După referendum te vom suspenda din funcţia de director general”. Că nu am dorit să ajut partidul.

Rareș Bogdan: Şi nu aţi făcut-o până la urmă? Nu aţi modificat procesul verbal?

Romică Părpălea: Nu am modificat procesul verbal.

Rareș Bogdan: Ce dovezi aveţi că domnul Boboc sau domnul Dragnea ştia de faptul că domnul Boboc v-a solicitat acest lucru?

Romică Părpălea: Domnul Boboc mi-a dat un pix şi un stilou cu numele lui Dragnea, roşu, în care ne-a spus: Semnul de la domnul Dragnea, eu vă dau un pix şi un stilou, voi îmi aduceţi voturi.

Rareș Bogdan: Pentru domnul Dragnea?

Romică Părpălea: Pentru domnul Dragnea.

Rareș Bogdan: Cu domnul Dragnea aţi purtat vreo discuţie de-a lungul timpului?

Romică Părpălea: Foarte multe discuţii. (…)

Alexandru Căutiș: (…) Domnul Părpălea este printre primii, dacă nu singurul denunţător de la referendum din primă fază. (…)

Rareș Bogdan: A fost primul denunţător. De acolo a pornit dosarul „Referendumului”.

„Dictatura” de la Teleorman

Romică Părpălea: Haideţi să vă spun ceva cu celălalt denunţător. Un alt partid de la nivelul judeţului, nu vreau să-i dau numele, a făcut un denunţ pe numele unui mort, că de aceea am zis că o să mă duc să mă înregistrez la OSIM că toţi îmi zic „Mortul din dosarul lui Dragnea”. Sunt viu deocamdată, nevătămat, deşi am fost(…) Haideţi să vă spun. În Teleorman e „Coreea de nord”. E un judeţ foarte sărac, un om care dirijează tot prin oameni, prin firme, prin instituţii, că la presiunea la care am fost supus instituţiile statului au lucrat pentru acest om. Au mers să mă fotografieze, să mă înregistreze, m-au urmărit, m-au presat, mi-a închis porţile către anumite întreprinderi ca să pot să merg să îmi cresc copiii. (…) La 85 km de capitala României, de Bucureşti, este instaurată o dictatură. Păi dacă structurile statului sunt subordonate, şi o să vă dau, pentru că la intimidarea mea, la presiunea mea un ofiţer de poliţie a participat, m-a chemat la poliţie şi mi-a spus…

Șantajat în sediul Poliției județene

Rareș Bogdan: Unde, în sediul poliţiei?

Romică Părpălea: În sediul Poliţiei Județene, la Alexandria.

Rareș Bogdan: O instituţie a statului român, în sediul Poliţiei Judeţene pentru a vi se spune să retrageţi plângerea împotriva lui Liviu Dragnea?

Romică Părpălea: Da. Mi-a spus că am două variante. „Ai un dosar penal, o plângere făcută de primarul Drăguşin” (…), prietenul lui Dragnea, care au fost în colaborare. După ce am făcut denunţul, mi-a făcut o plângere in rem, aiurea. Au lucrat cu oamenii lor din interior, de la Antifraudă, care au vile de lux pe numele socrului, de exemplu, comisarul Nicolai şi domnul Alin Vâjâială, care acesta, faţă în faţă, mi-a spus: „Ori cu domnul Dragnea, ori înaintăm dosarul”. Mi-a ţinut un dosar(…). Alin Vâjâială e comisar, şeful antifraudelor din Alexandria.

Rareș Bogdan: Şi domnul Vâjâială v-a chemat în sediul poliţiei judeţene?

Romică Părpălea: În sediul poliţiei judeţene şi mi-a spus: „Ori aşa, îţi închidem dosarul, dar trebuie să-ţi retragi”. „Păi domne, nu am făcut nimic în dosarul respectiv. Mi-aţi fabricat probe. Drept dovadă 3 ani de zile mi-aţi ţinut un dosar fără să-mi daţi o soluţie. L-aţi declinat la DNA”. Şi, ia uitaţi, ce-mi spune DNA-ul! (…)

Rareș Bogdan: Şi imediat ce dumneavoastră nu v-aţi retras plângerea, v-au înaintat dosarul?

Romică Părpălea: După 3 ani. Mi-au ţinut dosarul să mă şantajeze cu el până se termină procesul lui Dragnea în dosarul „Referendumului”. (…)

Rareș Bogdan: Deci domnul Vâjâială v-a chemat şi v-a spus să vă retrageţi plângerea.

Romică Părpălea: Să-mi retrag denunţul împotriva lui Dragnea, pentru că eram singurul denunţător în dosarul „Referendumului”(…)

Romică Părpălea: După aceea a trebuit să aduc probe. Şi am adus probe. Ce s-a întâmplat în municipiul Alexandria? Toată lumea, de la presă, ziarişti, poliţişti, pe mine. M-au atacat zi şi noapte. De ce să mă creadă pe mine DNA-ul, că nu am probe? Şi pe zi ce trece am adus probe şi am demonstrat şi domnul Dragnea a fost trimis în judecată pe probele mele. (…)

Rareș Bogdan: În ce constau aceste probe pe care le-aţi dus?

Romică Părpălea: În oameni care au votat şi care n-au votat, oameni care sunt în Spania, oameni care au o anumită religie şi nu votează.(…)

100 de mii de euro să-și retragă denunțul, s-au plătit 20.000

Alexandru Căutiș: Aş vrea să explicaţi cum au venit şi v-au oferit bani şi ce sumă v-au oferit şi cine v-a oferit acea sumă şi ce garanţie şi probă aveţi astăzi la dosar cum că banii vi i-a oferit cea persoană. (…)

Romică Părpălea: Deci au început cercetările. Dumnealor aveau şi anumite înregistrări şi au început să le pună cap la cap. Şi am lucrat o perioadă. Procurori, ofiţeri. Sunt servicii care au fost, care au lucrat atunci.(…) Procurorul care a instrumentat şi după aceea a renunţat. L-am întrebat: „Domnule procuror pe mine cui mă lăsaţi acum? Aţi plecat, vă retrageţi”.

Alexandru Căutiș: La presiunea PSDului s-a retras.

Romică Părpălea: Am trimis pe mail, prin Facebook, pe la toate ambasadele sămi ofere protecţie, că nu ştiţi la ce presiuni am fost supus, urmărit zi şi noapte, telefoane de ameninţare, telefoane cu număr ascuns. Şi apoi, după toată tevatura aceasta, a intervenit prin cineva, care ne cunoşteam de mult timp, dar mi-am luat marjă de protecţie.

Alexandru Căutiș: Cine este acel cineva? Este foarte important să spuneţi. Aveţi curaj s-o spuneţi?

Romică Părpălea: Da. Acea persoană este consilierul personal al ministrului de Interne, care la dumnealui în casă, cu presiune…

Rareș Bogdan: Din Teleorman.

Romică Părpălea: Din Teleorman(…)

Alexandru Căutiș: Spuneţi-i numele acestui consilier.

Romică Părpălea: Samuel Calotă.

Rareș Bogdan: Ce v-a spus domnul Samuel Calotă?

Romică Părpălea: M-a pus să scriu. (…) Prima dată m-a dezbrăcat, să vadă dacă am aparatură de la DNA pe mine. (…)

Alexandru Căutiș: Consilierul ministrului de Interne.

Rareș Bogdan: Dar unde stă domnul ăsta Calotă, domne? În Teleorman? E original din Teleorman?

Romică Părpălea: Da. E vecin cu domnul Dragnea. Au două vile de lux, şi domnul Dragnea, din bani de bugetar.

Alexandru Căutiș: Erau să ajungă şi încuscriţi pentru că băiatul domnului Calotă trebuia să se căsătorească cu fata lui Dragnea.

Rareș Bogdan: Deci domnul Calotă de când e plecat din Teleorman?

Romică Părpălea: Păi de când a fost numit. E de puţin timp.

Rareș Bogdan: 2012?

Romică Părpălea: Nu, nu, nu. A fost o dată preşedintele ANPC. Vicepreşedinte, pardon, la ANPC.

Rareș Bogdan: La ANPC. Şi după asta?

Romică Părpălea: După aceea a venit în teritoriu, a intrat la UNPR. Are un business privat pe acolo. De exemplu Casa de Asigurări…(…)

Articolul integral îl puteți citi pe evz.ro

2 COMENTARII

  1. ….ce se intimpla in Teleorman se intimpla – poate nu in aceiasi masura – in toata tara.

  2. Abia astept finala in meciul cu completul de cinci prezidata de D-na Livia Stanciu. Mai ceva ca pe o finala de „Champions Ligue”. As fi satisfacut de un rezultat de 5-0 cu executare. Sa le treaca pofta cocalarilor electorali de a scoate la vot locataril cimitirelor din judetul Teleorman si nu numai.
    AVIZ AMATORILOR!

Comentariile sunt închise.