locuinte armataMinisterul Apărării Naţionale propune Primăriei Capitalei aprobarea unei megaafaceri. Contra unui teren de 40.000 mp, Primăria Sectorului 2 va investi circa un milion de euro pentru construirea unui complex rezidenţial cu 1.400 de unităţi locative în zona Fabrica de Glucoză. Jumătate dintre acestea vor fi cedate MApN, MAI şi SRI. Restul vor fi locuinţe sociale şi pentru tineri. Dacă nu va respecta condiţiile de cedare a celor 700 de apartamente, MApN ia înapoi terenul cu construcţii cu tot.

De cinci ani, Ministerul Apărării Naţionale a încercat să facă un troc cu Primăria Sectorului 2. Iniţial, s-a dorit tranferarea unui teren de peste 40.000 de metri pătraţi din domeniul public al statului şi administrarea MApN direct în domeniul public şi administrarea Consiliului Local Sector 2. Pentru că nu s-a reuşit în intervalul de 3 ani transferul de terenuri, un consiliu local nu este subordonat Guvernului, birocraţia emiterii avizelor a fost reluată, iar municipalitatea va fi cea care va da terenul în administrarea Primăriei Sector 2. Condiţiile impuse de MApN sunt interesante. Consilierii generali susţin că, din „afacerea” cu MApN, municipalitatea are de câştigat, dar dacă citim cu atenţie solicitarea şi condiţiile impuse de şeful Direcţiei Domenii şi Infrastructuri a MApN, general de brigadă Gheorghe Nistor, treburile vor sta puţin altfel.

Dorinţele Armatei, 23 milioane de euro

„Partea de imobil, în suprafaţă de 40.000 de mp, se dă în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 al municipiului Bucureşti pentru a fi utilizată în vederea atragerii de investiţii pentru realizarea de locuinţe şi dotări aferente”, se spune la art. 2 din solicitarea MApN.

Protrivit cererii MApN adresate Primăriei Capitalei, pe terenul de peste 40.000 mp din Şoseaua Fabrica de Glucoză ar urma să se construiască un complex rezidenţial cu 1.401 unităţi locative. Jumătate din acestea, adică 700 de apartamente, vor reveni MApN, MAI şi SRI. Restul de 701 locuinţe vor fi destinate tinerilor şi persoanelor evacuate din casele naţionalizate. La articolul următor, se precizează că după construirea locuinţelor, Consiliul General va da terenul în administrarea MApN, MAI şi SRI cele 700 de locuinţe împreună cu terenul aferent. La articolul 5, se stipulează că în urma nerespectării articolului 2, MApN îşi ia terenul înapoi.

Contactat de PUTEREA, gen. de brigadă Gheorghe Nistor a declarat că nu are o evaluare a terenului de 40.000 mp, care în prezent este liber de construcţii. Având în vedere preţul unui metru pătrat de teren în zonă de 600 euro/mp, terenul MApN este evaluat la 24.000.000 de euro. Preţul unui metru pătrat de construcţie este în medie 2.000 de euro, iar un apartament cu două camere nou în zona Fabrica de Glucoză se vinde cu aproximativ 230.000 de euro. Deoarece nu există planurile complexului rezidenţial, iar Primăria Sectorului 2 nu ne-a spus ce sumă estimează că va cheltui pentru construcţia complexului rezidenţial, vom lua în calcul preţul unui apartament modest de 50.000 de euro. Astfel că cele 700 de unităţi locative vor costa 35.000.000 euro. Din calcule reiese că MApN iese în real avantaj cu 11 milioane de euro, la care se adună jumătate din valoarea terenului. Astfel, dacă Primăria Sectorului 2 va construi complexul, dar nu va respecta condiţiile impuse, Armata, Internele şi Securitatea se vor pricopsi cu 700 de locuinţe şi terenul aferent în valoare totală de 47 milioane de euro, pentru o investiţie de 24 de milioane de euro. Dacă MApN, MAI şi SRI vor vinde locuinţele, sumele încasate vor fi de cel puţin trei ori mai mari decât ceea ce am estimat noi.

Urmează să vedem dacă aleşii locali vor aproba proiectul lui Sorin Oprescu.

Finanţarea rămâne în ceaţă

Din solicitările şi documentele depuse la Primăria Capitalei nu reiese cine va finanţa proiectul rezidenţial. De altfel, nici schiţa proiectului nu figurează în documentele aflate în mapa consilierilor generali. La solicitarea noastră cu privire la valoarea investiţiei, Primăria Sectorului 2 răspunde: „În prezent, proiectul respectiv este sistat ca urmare a faptului că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu a alocat sursele necesare de finanţare”.

Documentele doveditoare le puteți vedea pe puterea.ro