EXCLUSIV ADEVARUL Becali şi Neţoiu au publicat cărţi plagiate de pe internet! | Cum funcţionează afacerea care îi transformă pe puşcăriaşi în oameni de ştiinţă

„Adevărul“ a consultat cărţile scrise în penitenciarele din România şi vă prezintă în această săptămână o serie de articole despre neregulile din jurul acestui fenomen. Nu e vorba de sume uriaşe de bani, ci de o atitudine îngrijorătoare: corupţii încearcă să fenteze legile chiar şi din spatele gratiilor. Scopul: eliberarea condiţionată.

n ultimii ani, pe măsură ce numărul condamnaţilor celebri a crescut, România s-a îmbogăţit cu o serie de aşa-zise lucrări ştiinţifice semnate de oameni care, până să ajungă la închisoare, au sfidat tot ce ţine de educaţie. Indivizi care se lăudau că n-au citit în viaţa lor nicio carte şi care îi dădeau zor cu şcoala vieţii au devenit peste noapte experţi în istorie, religie, economie, jurnalism sau ştiinţe exacte.

În timp ce în România se vorbeşte despre apusul marilor corupţi, în penitenciare aceştia continuă să profite de nişte legi incomplete şi să-şi cumpere zile de libertate. Copiază cuvânt cu cuvânt pagini întregi, cumpără lucrări gata făcute, înşiră tot felul de consideraţii personale fără nicio valoare ştiinţifică, scriu chiar rânduri în care înfierează justiţia. În schimbul acestei maculaturi primesc, conform Legii 254/2013, o scutire de pedeapsă de 30 de zile pentru fiecare carte scoasă. Cartea poate conţine orice, pentru că legea nu stabileşte cine ar trebui să decidă dacă este sau nu lucrare ştiinţifică. Comisiile de eliberare condiţionată din penitenciare avizează orice carte care vine cu recomandarea unui profesor universitar. Legea nu obligă profesorul şi pe nimeni altcineva să citească şi să evalueze lucrarea deţinutului.

„Adevărul“ vă arată astăzi traseul prin care o carte se transformă în zile de libertate şi lista deţinuţilor celebri care, în ultimii ani, şi-au atribuit cărţi la foc automat.

Cum se face o carte pentru un deţinut Am vrut să vedem cât e de greu să intermediezi obţinerea unei cărţi pentru un deţinut, aşa că am apelat la Editura Sitech, din Craiova. E cea mai activă editură pe piaţa cărţilor „de puşcărie“, publicând în ultimii doi ani peste 25 de titluri cu autori aflaţi în închisoare. L-am sunat pe Aurel Popa, directorul editurii, şi i-am spus că avem o rudă închisă la Rahova şi am vrea să-i facem o carte. Omul a fost receptiv şi ne-a explicat totul în detaliu.

„Primul pas este să găsiţi un profesor îndrumător în domeniul în care e scrisă lucrarea. Acest profesor trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere, dar nu neapărat la notar. Să scrie pe o coală de hârtie că îl cunoaşte pe condamnat şi că îl poate îndruma să realizeze lucrarea. Cu această hârtie, omul dumneavoastră de la închisoare depune cerere de carte“.

I-am spus directorului de editură că omul nostru n-are studii superioare, a fost consilier local la primăria unui oraş de provincie, iar textul pe care am vrea să-l publicăm e o lucrare de licenţă despre şomaj. El ne-a sfătuit: „Mai bine băgaţi ceva cu relaţii sociale, intercooperare între consiliul local şi oameni, adică să dea aşa o tentă mai populară, ca să arate că… da, domne, ar fi posibil să scrie, chiar dacă n-are studii. Am mai avut un caz care n-avea studii superioare şi am găsit un profesor de la Facultatea de Agronomie care i-a dat aviz.

De, e o oarecare cheltuială cu dascălul că trebuie să te duci acolo cu o floare, cu ceva, cu o chestie. Altfel nu se bagă pe degeaba în treaba asta. Îi spui omului «hai, domne, ajută-ne şi pe noi…». Deci dacă faceţi chestia cu profesorul şi el zice «Da», s-a terminat, nu mai sunt probleme. Penitenciarul nu mai are treabă, nu s-a întâmplat niciodată să ne întoarcă vreo carte“. În ceea ce priveşte posibila descoperire a plagiatului, Aurel Popa ne linişteşte: „Dacă e lucrarea dumneavoastră de licenţă, dumneavoastră trebuie să vă văitaţi de plagiat. Dacă nu vă văitaţi dumneavoastră, n-are cine să se vaite. Nu stă nimeni să-l caute. Sunt căutaţi numai ăştia care sunt nume celebre“.

Aurel Popa a spus că nu costă mult tipărirea cărţii: „Dacă e o carte mai mică vine cam 7-8 milioane (n.r. – lei vechi) pentru 40 de exemplare. În mod normal ar trebui să facem 300 de exemplare, dar facem şi noi 40 şi zicem că e prima tranşă“.Dacă am urma paşii lui Aurel Popa, într-o lună i-am putea livra deţinutului nostru fictiv o carte şi, în consecinţă, o eliberare cu 30 de zile mai devreme. După ce ne-am declinat identitatea de jurnalişti, Aurel Popa a oftat: „Asta-mi mai lipsea acuma!“
Experimentul Piteşti: Penescu a scris patru tratate de jurnalism într-un an

Profesorii universitari sunt veriga cea mai importantă în lanţul de corupţie al scrierii de cărţi în penitenciare. Printr-un profesor universitar binevoitor, afaceristul piteştean Cornel Penescu, condamnat în şapte dosare penale, s-a făcut autorul a patru cărţi de jurnalism. Cea care i-a dat recomandarea este Carmen Nicolescu, conferenţiar universitar doctor în jurnalism la Universitatea din Piteşti.

Profesoara spune că nu e treaba ei să verifice capacităţile intelectuale ale lui Penescu: „Mi s-a cerut o recomandare că sunt de acord ca domnul Penescu să scrie, dacă eu consider că e ok. Ştiam că a început nişte cursuri ceva pe la Româno-Americană, dar nu ştiu dacă le-a terminat. Am zis că e ok să scrie o lucrare ştiinţifică, că doar nu e un analfabet. Ce era să fac? Să-i dau eu examen, să-l testez?! El e răspunzător pe ce a scris, nu eu“. De menţionat că tratatele lui Penescu sunt nişte lucrări de licenţă mediocre, iar în bibliografie se regăsesc foarte multe surse de pe internet, în condiţiile în care deţinuţii nu au acces la internet.

Îndrumătoarea n-a citit nicio carte

În prefaţa cărţii „Presa online din Argeş“, semnată de Penescu, Carmen Nicolescu a scris câteva rânduri mai mult decât elogioase: „Domnul Penescu ne face o invitaţie la o lectură incitantă pentru cei pasionaţi de domeniul Ştiinţele Comunicării – Jurnalism. […] Ziariştii obiectivi şi open-minded vor vedea că au ce învăţa, că această lucrare le apreciază efortul ce îl fac zi de zi. […] Închei prin a vă ura dumneavoastră, cititorilor, lectură plăcută, iar domnului Penescu felicitări pentru efortul făcut, şi – de ce nu? – succes şi în alte demersuri de cercetare ştiinţifică viitoare“. Carmen Nicolescu spune că altcineva a scris prefaţa în numele ei. „Eu nici n-am citit vreuna din cărţile semnate de Cornel Penescu, angajaţii de la televiziunea lui s-au ocupat de prefaţă şi alte detalii“. Întâmplător sau nu, în ultimele luni, Carmen Nicolescu, care este şi patroana unei firme de turism, a apărut de mai multe ori la televiziunea familiei Penescu, unde şi-a promovat afacerea.

Într-o situaţie asemănătoare celei în care se găseşte Cornel Penescu a fost şi George Copos în urmă cu câteva luni. Copos este în mijlocul unui scandal de plagiat pentru cartea scrisă în închisoare „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI“. Profesorul care i-a girat cartea, istoricul Stelian Brezeanu, spune că n-a citit lucrarea lui Copos, doar a răsfoit-o puţin. Culmea, acelaşi profesor a fost, în urmă cu 10 ani, dascălul îndrumător al istoricului Cătălin Parfene pentru o lucrare de master care a avut exact aceeaşi temă.

O mare hibă legislativă: nimeni nu riscă nimic

În prezent, nu există un precedent legal cu privire la un deţinut eliberat condiţionat în baza unei lucrări ştiinţifice plagiate. Experţii consultaţi de „Adevărul“ susţin că în această speţă există o hibă legislativă. Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut o cerere la CSM şi la Ministerul Justiţiei pentru completarea legii, neprimind însă niciun răspuns până acum. Deşi scot infractorii din închisori, nici profesorii şi nici editurile nu răspund în faţa legii pentru neregulile pe care le comit în publicarea cărţilor. Profesorii îndrumători nu sunt obligaţi să-şi pună numele pe copertă, alături de autor. De multe ori, profesorii giranţi rămân în anonimat, întrucât nici penitenciarele nu le divulgă numele, invocând caracterul secret al dosarelor condamnaţilor. La rândul lor, editorii nu riscă nimic în afară de ştirbirea reputaţiei, care, în cazul editurilor mici, nu înseamnă mare lucru.

Cum scriu şmecherii închisorilor?

De cele mai multe ori, unicul motiv pentru care deţinuţii scriu cărţi este liberarea condiţionată. Nu e nimic ştiinţific în lucrările lor, nimic cu adevărat util societăţii. Unii recunosc asta. „De voie, de nevoie, am ajuns să scriu cărţi, ceva de neînchipuit pentru mine”, scrie Gigi Becali, în cartea sa „Becali şi politica“. Lucrările apar în tiraje de câteva zeci de exemplare, pe care, de regulă, şi le cumpără integral chiar autorii, pentru a nu atrage atenţia opiniei publice. Se eludează astfel tocmai scopul legii: eliberarea din închisoare în schimbul unei contribuţii intelectuale utile societăţii. Cu câteva excepţii, cărţile publicate în închisoare nu respectă rigorile academice.

Articolul integral îl puteți citi pe adevarul.ro