kovesiNe place sau nu, trebuie sa recunoastem ca eficientizarea luptei anticoruptie din ultima vreme se datoreaza, in mare masura, si colaborarii extrem de stranse cu autoritatile americane de resort. Mai ales ca, nu mai este de mult un secret pentru nimeni, recomandarile administratiei SUA reprezinta mai mult decat simple sfaturi pentru partea romana. De fapt, chiar se poate spune ca este litera de lege atunci cand structurile de peste Ocean le atrag atentia celor din tara noastra cu privire la diverse prioritati pe care ar trebui sa le aiba in vedere.

alesi locali

Liderii alesilor locali continua sa se afle pe lista neagra a procurorilor

Si cum se spune ca pana in aceasta iarna ar trebui terminata, cel putin in linii mari, „curatenia” in randul clasei politice romanesti, conditie considerata obligatorie pentru insanatosirea mediului de afaceri, lucrurile s-ar putea precipita din toamna, dupa concediul generalizat din luna august. Mai mult, se pare ca au fost identificate si urmatoarele „tinte”, dupa ce zilele acestea, Departamentul de Stat al SUA a dat publicitatii un raport privind situatia traficului international de persoane. Si, unde, in mod surprinzator, se atrage atentia autoritatilor romane ca, in teritoriu, multi politicieni obstructioneaza anchetele justitiei. Asa ca, dupa cum sustin sursele noastre, „tsunami”-ul anticoruptie nu ii va lovi doar pe politicenii prinsi ca „au pus botul”, dar si pe colegii acestora care se considera ca aveau cunostinta despre aceste fapte de coruptie si nu au informat organele statului. Ceea ce este privit tot ca o obstructionare a anchetelor aflate in curs de desfasurare.

Lichidarea baronilor

kovesi

Oamenii Laurei Codruta Kovesi sunt impulsionati de catre partenerii americani sa continue curatirea clasei politice pana la sfarsit

Fara putinta de tagada, cea mai afectata de accelerarea luptei anticoruptie dupa venirea Laurei Codruta Kovesi in fruntea DNA era asa-numita casta a baronilor. Formata din alesi locali care erau adevarati Dumnezei atotputernici pe „feudele” pe care le conduceau, unii dintre ei de cate doua-trei mandate. Insa, indiferent de partidul din care faceau parte, presedintii de consilii judetene, primarii si consilierii locali deopotriva au fost vanati fara mila, mai ales ca procurorii nici nu au trebuit sa se strofoce prea mult pentru a strange probele necesare, la ce jafuri generalizate se dedasera acestia in teritoriu. Numai ca, odata ajunse dosarele in instanta, lucrurile au inceput sa mearga mult mai incet. Asa ca majoritatea „trofeelor” DNA se afla in libertate, multi dintre ei intorcandu-se chiar la locurile de munca si beneficiind din plin de avantajele controlului judiciar. Astfel ca au inceput sa traga sperante, mai ales cei din PSD, dupa revenirea lui Liviu Dragnea la butoanele subterane. Iata insa ca tocmai acum, cand tot mai multa lume vorbeste de o posibila „reconquista” a baronilor, acestia este foarte posbil sa primeasca in curand lovitura decisiva. Totul dupa ce, intr-un raport al Departamentului de Stat al SUA cu privire la traficul international de persoane, deci fara vreo legatura directa cu activitatea politica, specialistii americani au tras tam-nesam un semnal de alarma cu privire la obstructionarea unor anchete de catre tot mai multi alesi locali! Ceea ce cunoscatorii sistemului apreciaza drept un semnal clar, de fapt un veritabil indemn pentru declansarea operatiunii de lichidare a baronilor politici din teritoriu.

Luati ca din oala

In plus, dupa cum sustin sursele noastre, procurorii deja ar fi fost instruiti ca trebuie sa largeasca aria de actiune a anchetelor pe care le desfasoara. Si li s-ar fi adus astfel aminte, de exemplu, ca in noul Cod penal, votat cu o larga majoritate de catre parlamentarii care acum tot ei se vaita de prevederile acestuia, exista anumite tipuri de infractiuni la care nu prea a fost incadrat nimeni. Cum ar fi cea de complicitate tacita la tentativa de trafic de influenta. Iar iminenta recurgere la aceasta incadrare in mai multe spete aflate deja in desfasurare le va permite anchetatorilor sa-i ia ca din oala pe multi dintre politicienii care pana acum scapasera de bratul tot mai lung al legii. Pentru ca, pana acum, fusesera saltati si anchetati doar cei care luasera propriu zis mita in schimbul acordarii unor contracte. Insa de acum inainte vor fi solidari cu acestia, juridic vorbind, si colegii de partid sau de institutie care au avut cunostinta de aceste practici si au tacut. Mai ales dupa declansarea anchetelor, moment din care se considera ca au obstructionat ancheta prin tainuirea unor informatii si probe care ar fi putut duce la rezolvarea grabnica a dosarului. Asa ca se anunta vremuri tot mai grele pentru ramasitele castei baronilor, fie si pentru atatia dintre ei cati au mai ramas neanchetati pana acum…

sursa: enational.ro

9 COMENTARII

  1. Stop! Oferta de lucru pentru voi se afla aici!

    Oferta de lucru part_time, la domiciliu! Oferta
    este valabila in toata tara, dar si pentru diaspora. Pentru pensionari, someri, studenti, pentru
    cei fara serviciu si pentru cei care isi doresc al doilea job.Tot mai multi
    oameni sunt multumiti, pentru ca oferim imediat contract legal si dovada
    platii! Un mod comod si fara stres. Un altfel de serviciu. Daca ai curaj, te vei
    convinge singur si imi vei multumi. Se lucreaza de acasa aprox 3 ore pe zi. Nu
    mai ai sef…Tu esti “seful”, lucrezi cat si cand vrei. Proiectul va fi lansat pe
    piata americana
    de carti electronice! Cerinte:- cunostinte minime PC ;- necesar calculator;- conexiune
    internet;- rabdare;- seriozitate. Nu este necesara experienta. Cu perseverenta,
    poti obtine 300 Dolari lunar sau chiar mai mult. Instruire gratuita oferita sub
    forma unor lectii prin mail. Veti trece mai intai prin instruire, apoi daca
    doriti, o sa incepeti sa lucrati.Pentru mai multe informatii trimiteti textul
    „INFO” la adresa de email: [email protected]

  2. Romania trebuie resetata si restartata,iar gunoaiele politice,care au profittat de pozitii si au furat,facand averi imense,sa fie ejaculati,bagati la beci si confiscarea totala a averii,numai asa tineretul care este viitorul tarii,va putea accede in structuri importante,fara favoruri sexuale,spagi sau pupincurism

  3. foarte bine sa ii ia si pe tainuitori ca doar n-o sa fie vre-o paguba in societatea distrusa de ei

  4. pentru boschetarii care ii acuza pe americani, pe cei din uniunea europeana, pe evrei, un lucru ESTE CLAR CA LUMINA ZILEI: daca cei mentionati mai sus nu stateau cu biciul pe justitia din romania, se mai facea CURATENIE in randul MAFIEI la nivel inalt din romania? romanii inca nu sunt constienti ca furturile de zeci de miliarde de euro ne fac viata din ce in ce mai grea, cu fiecare zi care trece! ma refer la viata pensionarilor( a acelor pensionari cu pensii de pana la 3-4 mii de lei) si a celor care muncesc in mediul PRIVAT pe salarii de mizerie( majoritatea). pe bugetari nu-i vait, doar pe cei care intr-adevar sunt EXCELENTI PROFESIONISTI si isi fac serviciul constiincios si fara spagi. pacat ca ei sunt foarte putini, indiferent de profesia in care activeaza! si sincer, nu vad o indreptare a situatiei, cel putin in urmatorii 5-10 ani.

    • boschetarii care ii acuza pe americani, pe cei din uniunea europeana, pe evrei, -> mama lor de asistati social !!!…mereu ii vezi cu mana intinsa la pomana statului…daca pica PSD-ul au incurcat-o, caci trebuie sa puna mana sa faca ceva ca sa existe….trebuie lasati sa le sara ochii din cap de foame, ca la melci !!! I-am dus in spate o viata intreaga iar acum cand m-am imbolnavit, mi-au dat o penesie de sa le dai cu ea peste ochi !…Auzi ce zice Emil ! -> „ma refer la viata pensionarilor( a acelor pensionari cu pensii de pana la 3-4 mii de lei)..” …dar acelor cu pensie pana la 500 lei/luna cum ramane ???….am muncit in mediu privat…de atatea ori am venit seara acasa ca si cum as fi luat bataie in rigul de box….ca sa-i tin din munca mea si pe acesti asistati de stat, CLIENTELA PSD-ului.
      Sa nu-mi pice vreunul in mana, Emile !, ca dracu’l ia !

    • dar si celor din sistemul juridic care au supt din plin,favorizand infractori

      • Absolut de acord! As zice chiar cu un spor, pentru ca din partea lor faptele sunt mai grave! Daca nici in justitie nu putem avea incredere, atunci chiar e extrem de grav!

Comentariile sunt închise.