pontaCu doar cateva luni in urma, lui Victor Ponta toate pareau sa-i mearga din plin. Incepuse sa recupereze din terenul politic pierdut la alegerile prezidentiale, liberalii erau incapabili sa-i darame guvernul pe care il conducea cu mana de fier, noul sef al statului se complacea intr-o coabitare letargica, in timp ce detractorii din propriul partid al sefului PSD ajungeau unul dupa altul dupa gratii.

Si, totusi, ceva s-a intamplat, din moment ce, din senin, asupra lui Ponta s-au abatut cele mai negre cosmaruri. Iar dupa cum sustin sursele noastre, schimbarea aceasta de macaz s-ar datora, in mare parte, incapatanarii si chiar arogantei cu care Ponta a sustinut la Strasbourg, in intalnirea avuta cu comisarul european pentru justitie, Vera Jourova, eliminarea Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) pentru tara noastra. Exact cand, in plenul Parlamentului European, minsitrul justitiei, Robert Cazanciuc, si procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi insistau pentru pastrarea acestui „bici” european care a facut ca lupta anticoruptie sa mearga mai departe.

Lasat in ofsaid de Iohannis

Ce-i drept, prima miscare spectaculoasa in acest sens a facut-o Klaus Iohannis. Pentru ca, nu la multa vreme dupa preluarea mandatului de presedinte, acesta a avut o iesire publica fara echivoc, prin care a cerut Comisiei Europene sa renunte la MCV, cel putin in ceea ce priveste tara noastra, daca nu si a Bulgariei. Simtind ca seful statului a castigat ceva puncte in sondaje cu aceasta tema a refacerii imaginii Romaniei la Bruxelles, Ponta a zis sa nu se lase mai prejos si s-a pregatit sa dea la randul sau, „marea lovitura”, in timpul vizitei pe care o facea la Strasbourg. Numai ca, intre timp, Klaus Iohannis a tacut malc si nu a mai reluat niciodata aceasta tema.

Deci, ceva se schimbase intre timp la Cotroceni. Si poate nu este deloc intamplator ca noul consilier pe probleme de politica externa a „neamtului” devenise Lazar Comanescu, recunoscut drept unul dintre diplomatii cei mai apreciati in mediile internationale. Cert este ca, avertizat de posibila iritare a mai-marilor Comisiei Europene, Iohannis a lasat-o imediat mai moale cu ridicarea MCV. Subiect pe care insa, din pacate pentru el, l-a preluat in forta premierul Victor Ponta.

Obraznicie fatala

De atatia ani de zile, de acest buclucas MCV a depins practic calendarul politic pentru intrarea Romaniei in Schengen. Pentru ca, atata timp cat vom fi supusi controlului MCV, nu vom pupa neam spatiul comunitar. Deci, intr-un fel este de inteles zelul lui Victor Ponta de a scapa de aceasta „tinichea” pe timpul mandatului sau, ceea ce ar fi reprezentat un succes politic major, menit a-i repara imaginea serios sifonata dupa alegerile prezidentiale. Numai ca, premierul nu a avut si flerul de a analiza ceea ce se intampla la Bruxelles, unde, in Parlamentul European, Laura Codruta Kovesi insista asupra necesitatii pastrarii MCV, drept mijloc de aparare impotriva dorintei clasei politice de a mai domoli lupta anticoruptie. Mai mult, tot cu acel prilej, desi considerat unul dintre apropiatii lui Ponta, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, recunostea ca „au fost momente cand ritmul reformei in justitie nu a fost cel asteptat de la noi. MCV ne-a obligat insa la continuitate, atunci cand eram tentati sa incetinim ritmul”.

La randul lor, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, si secretarul general al CE, Catherine Day-Jones, bateau cu pumnul in masa ca nu vor renunta la MCV. Si tocmai atunci, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, intr-o intalnire avuta la Strasbourg cu comisarul european pentru Justitie, Vera Jourova, Victor Ponta a comis-o rau de tot. Pentru ca, impaunandu-se cu faptul ca „economia bubuie”, premierul roman s-ar fi aratat de-a dreptul obraznic cu demnitarul european, caruia i-a replicat ca „unii nu sunt mai egali ca altii”, cerandu-i imperativ sa urgenteze ridicarea MCV. Se pare ca aceasta a fost picatura care a umplut paharul rabdarii comisarilor europeni, care oricum erau siderati de ceea ce se intampla in Parlamentul Romaniei, unde membrii coalitiei de guvernare dadeau cu flit, pe banda rulanta, cererilor DNA de ridicare a imunitatilor colegilor acuzati de coruptie. Si acesta a fost practic inceputul sfarsitului pentru Ponta.

Raport devastator

Joe Biden l-a avertizat pe favoritul la prezidentiale Victor Ponta ca nu va ajunge la Cotroceni si s-a tinut la cuvant. Acum, se pare ca mai-marilor europeni li s-a pus rau pata pe premierul Romaniei, care a fost deja plasat in fruntea noii liste negre de corupti pe care Comisia Europeana o pregateste in cadrul MCV. Asa ca, daca la publicarea urmatorului raport, Victor Ponta va mai conduce inca Guvernul, presiunea asupra acestuia va fi una uriasa.

4 COMENTARII

  1. javrele psd din umbra ca isarescu tot la pus si cei din moldova la pus pe basescu toti suntti niste cani ce au vandut tar ala rusi la americani si la fmi ducetiva si impuscativa sau spinzurativa ultimul cuvint e poporul, am dat prin ei pe ceausisti e timpul ca psd si pnl sa se fie terminati si tu tot ai cantat la lucifer esti satanist

  2. Dlor sunteți niște habarniști. Din cauza idioților care l-au votat pe Basescu,iar în noembrie ați idioți lau votat pe Iohannis, români vor avea de suferit încă 10 ani,tinp în care România va fi devalizată complet.Va apucat dorul de Boc,scula lui Basescu, care a semnat tot ce visa noaptea BASESCU,după o băută la Cireșica. Vorbiți de codul fiscal,de cit de bine ,,luptă DNA,contra corupției”,dar habar nu aveți ca indiferent ce modificări s-ar opera la codul fiscal, dacă nu vă fi oprită gloaba de la DNA să mai mențină TEROAREA în țară, nu se vor mai face investiți publice și puteți să va luați adio și de la fondurile europene. Așa că ne v-om ,,dezvolta „,doar pe cosum și pe deficit până când vom ajunge la fundul sacului.
    Faptul că Ponta a stat drept în fața comisarului european, este un lucru bun.Faptul ca americani se amestecă în politica internă a României nu este un motiv de laudă. Cel puțin în astfel de momente, ar trebui să fim uniți. Faptul că gloaba de la DNA,bagă la pușcărie pe cine vrea, cu sau fără probe, încălcând drepturile și libertățile omului, iar voi o ridicați în slăvi, sau aprobați acțiunile ei, dovedește faptul că Brucan a greșit în evaluarea făcută, în ce ace privește numărul de ani,Eu cred ca nu Va veți reveni niciodată. Și ca să nu mă acuzați ca aș fi PSDist,va spun eu ca am votat tot timpul cu liberali, până acum,când au mințit și sau aliat cu javrele lui Basescu.

    • idiot te-a facut mata ..la un popor de handicapati ca tine si ca mine ,daca nu interveneau americanii si Europa ,in 2012 cu lovitura de stat eram la rusi acum ,iar unul ca tine stergea cismele lui putin !sau esti si tu un imbuibat si-ti aperi averea de frica,sau de puscarie !…tu esti mafiotul nu basescu

  3. …cine se opune ca ponta sa demisioneze si sa intre direct la brutarie ?…..toti mafiotii,baronii si cei ce au furat tara de 25 de ani !…ce mai asteapta dna ce mai asteapta sri ? ….când se stie bine si la vedere dezastrul care l-a facut ponta si cele 7 guverne de hoti conduse de el !….cu cat o lungiti cu atat pierde tara in imagine si in economie !

Comentariile sunt închise.