dan voiculescu

Averea lui Dan Voiculescu, mogulul aflat acum în spatele gratiilor, își are rădăcinile în afacerile derulate de statul comunist cu grupul de firme Crescent. Aceste companii au intermediat o mare parte din exporturile românești cu produse industriale din anii ’80, într-o vreme când Ceaușescu și regimul său au achitat datoria externă a țării cu prețul înfometării populației.

Vă prezentăm acum documente inedite, obținute din mai multe țări, care arată evoluția transfrontalieră și anvergura afacerii Crescent dar care și scot în evidență câteva dintre personajele cheie care au contribuit la crearea imperiului deținut de oligarhul căzut.

Vizionați mai jos și un scurt video care descrie geneza și dimensiunea afacerii Crescent.

OMUL DE MUCAVA

VOICULESCU_ICAPână la intrarea lui Dan Voiculescu în afacere, în 1982, Crescent era o simplă firmă în orașul-port Pireu din Grecia și avea mai puțin de doi ani de activitate în spate.  Prima firmă Crescent din afara Greciei, piatra de temelie a ceea ce avea să devină imperiul de afaceri Crescent, a fost creată în Austria de către un cetățean german, Gert Lichtblau, pe care Voiculescu îl turnase la Securitate cu cinci ani mai devreme. În raportul remis ofițerilor de Securitate în 1977, Voiculescu îl recomanda pe neamț pentru “abordarea unor probleme care vor fi considerate majore”. RISE a relatat deja pe larg despre înființarea companiei din Austria și despre inadvertențele dintre declarațiile lui Voiculescu și documentele obținute de noi din arhivele austriece. (AICI)

În fapt, Dan Voiculescu a afirmat public la începutul anilor 2000 că a fost “anchetat la cataramă” de către un securist, “colonelul Alexandru-mare ștab la Securitate”, din pricina faptului că Departamentul Securității Statului aflase despre existența firmei din Austria. “Îi recomandasem domnului Sanbar să creeze o filială a Crescent într-un spațiu liber, apropiat de România, unde să putem avea întrevederi cu partenerii fără perpetua teamă de microfoane care ne obseda în țară” a spus mogulul. Ce omite însă să specifice este că a înființat Crescent-Austria chiar cu ajutorul lui Gert Lichtblau, cel pe care îl băgase deja în colimatorul Securității.

Neamțul turnat i-a făcut mai apoi rost românului și de un om de paie:“…era nevoie de un director care să se ocupe de noua firmă. Întrucât eu ca cetățean român nu aveam voie să fiu director al unei firme străine, urma să găsim un director <<de mucava>> pentru Crescent-Cipru, director pe care l-a găsit Gert Lichtblau, un partener de afaceri din Germania.spune Voiculescu în cartea sa, “Adevărul despre Crescent” pe care a publicat-o în 2001 în încercarea de a risipi speculațiile făcute pe seama legăturilor dintre Crescent și infama Securitate.

Personajul de mucava ales de Lichtblau și Voiculescu este un cetățean britanic pe nume John Edgington care în anii ’80 locuia în Austria. În fapt, Edgington l-a înlocuit pe Lichtblau în Crescentul austriac iar mai apoi a devenit director sau chiar acționar într-o multitudine de Crescenturi: în Cipru, Marea Britanie, Statele Unite sau insula Man din Marea Irlandei. Documentele firmelor Crescent pot fi consultate la finalul acestui material.

În cartea sa, Voiculescu îl învinovățește chiar pe Edgington de propagarea ideii că firmele Crescent ar fi aparținut Securității: “Fapt este că fabulația ulterioară despre relația Crescent-Securitate-Ceaușescu a apărut exclusiv de la John și Annemarie Edgington. El-în mitomania lui și pentru a-și acoperi aventurile galante-inventa tot soiul de povești, ea în ura ei neîmpăcată față de firma care îi <<furase>> afecțiunea soțului- și lucrând la o televiziune locală din Austria-a preluat, distorsionat și difuzat poveștile respective”

RISE Project a luat legătura telefonic de trei ori cu John Edgington însă acesta a refuzat să vorbească despre Crescent, spunând că a ieșit din afacere acum 25 de ani.

Britanicul a fost surprins de faptul că Voiculescu a publicat o carte despre Crescent în care este menționat și el și, atunci când i-am enumerat câteva dintre afirmațiile făcute pe seama lui de către mogul în paginile cărții, s-a întrebat de ce ar fi spus Dan Voiculescu toate lucrurile acelea despre el.

Britanicul a mai adăugat că s-a întâlnit doar de două ori cu Nicolae Ceaușescu și o dată cu fratele său, Marin Ceaușescu, șeful Agenției Economice a României la Viena asupra căruia revenim mai jos în text.

Englezul, acum în vârstă de 71 de ani, este contabil în mai multe firme din Marea Britanie.

La rândul său, Lichtblau deține o firmă care produce fibră de sticlă în Bavaria. În pofida încercărilor noastre, neamțul nu a răspuns întrebărilor trimise de RISE.

 BINEFĂCĂTORUL

 COPERTA_CRESCENTDocumentele consultate de noi conțin și informații privind relația de afaceri dintre român și familia celui pe care Voiculescu îl va prezenta peste ani drept un adevărat Mecena. Este vorba despre Fouad Sanbar, libanezul căruia, de altfel, Voiculescu îi dedică cartea sa “Adevărul despre Crescent” și pe care îl evaluează drept un “om de o rară probitate morală și bogăție sufletească”. Potrivit spuselor lui Voiculescu, libanezul Fouad Sanbar, decedat în 1995 și nu Securitatea a fost adevăratul patron al Crescent. Acesta ar fi decedat în 1995 și, spune Voiculescu, i-a lăsat în administrare firmele Crescent cu tot cu lichiditățile și alte bunuri aferente, în baza unui testament. Fouad Sanbar sau soția sa Nadia apar în calitate de acționari minoritari în mai toate Crescenturile create în diverse locuri pe glob.

Mogulul afirmă că l-a întâlnit pe Sanbar la București și că acesta i-a propus să lucreze pentru firma sa din Grecia, Crescent Commercial & Maritime, societate care făcea trading în principal în Marea Neagră și Marea Mediterană dar avea acces și pe piețe mai dificile precum Iranul sau Irakul.

Nadia Fouad Sanbar a semnat în decembrie 1982 la Atena documentul prin care Dan Voiculescu este autorizat să reprezinte firma Crescent Commercial & Maritime din Pireu în afacerile din Austria.

Nadia Sanbar l-a autorizat pe Dan Voiculescu, în 1982, să reprezinte societatea Crescent din Pireu, Grecia. 

De altfel, numele Nadiei Sanbar, născută în Palestina, deținătoare a cetățeniei libaneze și rezidentă în Grecia, apare în mai multe rânduri în tranzacțiile desfășurate de Crescent. Ea este menționată inclusiv pe site-ul Consiliului Național al Audiovizualului în contextul proprietarilor posturilor TV și radio din trustul lui Dan Voiculescu, Intact.

Documentele de mai jos arată evoluția acționariatului Crescent Austria, firmă prin intermediul căreia România socialistă a făcut afaceri de import-export și indică și un moment interesant ce a avut loc în decembrie 1989, la câteva zile după ce Nicolae Ceaușescu a fost executat și la o zi după ce, pe 28 decembrie 1989, Marin Ceaușescu, fratele dictatorului, a fost găsit spânzurat în sediul Ambasadei României la Viena.

În mai 1989, Crescentul din Cipru era încă acționar în Crescent Austria. 
Pe 29 decembrie 1989, acționariatul firmei se schimbă. 

Crescentul din Cipru a ieșit din firma austriacă pe 29 decembrie 1989 și a fost înlocuit de Arena Holding din insula Jersey. Arena a preluat cele 90 la sută din acțiuni în timpă ce Fouad Sanbar a rămas cu restul de 10 la sută. După 1990, Crescent Cipru a reintrat în afacere alături de Dan Voiculescu iar firma din Austria i-a fost schimbat în GRIVCO GmbH-Grupul Industrial Voiculescu.

Actul care consfințește intrarea firmei din Jersey în afacere poartă semnătura lui Walter Redl, unul dintre asociații de afaceri ai lui Voiculescu care, peste ani, avea să apară într-o firmă alături de senatorul Vasile Blaga, fost ministru la Interne.
În afară de firmele Crescent, reporterii RISE au mai identificat o firmă a familiei Sanbar în Panama, FNS Associates, înființată în 1990 și în care Nadia și Fouad Sanbar își declară drept domiciliu o adresă din Viena.

Documentele de mai jos conțin și adnotări sau observații referitoare la anumite porțiuni din conținut. Apăsați tabul NOTES ca să le accesați.

FIRMA LUI SANBAR DIN PANAMA

Fouad Sanbar a fost acționar minoritar al firmei din insula Man. 
Crosahw, un om de paie implicat în escrocherii, a ajuns și el director în Crescentul din insula Man. 
În 1987, Edgington, omul de mucava al lui Voiculescu, deține acțiuni în Crescentul din insula Man. 

CRESCENT CIPRU

Voiculescu spune în cartea sa că a fost numit din greșeală director al Crescent Cipru la înființarea acestei firme în 1984. 

CRESCENT NEW YORK

Omul de paie al lui Voiculescu, John Edgington, l-a numit pe elvețianul Peter Weuling președinte al Crescent New York.

ARENA HOLDINGS, FIRMA DIN JERSEY CARE A PRELUAT CRESCENT AUSTRIA ÎN DECEMBRIE 1989

Sursa: riseproject.ro

Ilustrație: Sergiu Brega

4 COMENTARII

  1. ….eu i-as lega si o greutate de 10 kg de testicole sa o poarte 10 ani de acum inainte….macar atit!

    Pe astia de latrina 3 nu-i intereseaza pe ce bani „muncesc si gindesc”?

  2. Daca pentru ICA,a luat 10 ani,oare pentru un asemenea jaf cati ani ar mai trebui sa stea in puscarie ?O adevarata inginerie,dar cred ca au fost si ceva crime in aceasta poveste.Dupa evolutia evenimentelor,cred ca Voiculescu a avut si ceva sprijin logistic in spatele sau. Era imposibil sa le faca pe toate acestea singur.

    • …una dintre victime a fost chiar fratele lui ceasca care a fost gasit la Viena spinzurat!; stia felix ca acesta va da pe gura tot, asa ca l-a spinzurat…

  3. -Ce stat comunist,sunt banii poporului chinuit-ai nostri-am rabdat frig ,foame am lucrat ca sclavii.,sa platim datoriile si sa mai adune ceva!Sunt bani din chinuri si sudoare -cei care i-au furat de asta o sa aiba parte.La fel si cei care au distrus economia tariiCare stat comunist?

Comentariile sunt închise.