Turkish Prime Minister Recep Tayyip Erdogan (C) and his Romanian counterpart Victor Ponta speak as they review an honour guard during a welcoming ceremony before talks in Ankara, on September 19, 2013. Ponta is on an official visit to Turkey. AFP PHOTO / ADEM ALTAN (Photo credit should read ADEM ALTAN/AFP/Getty Images)
Turkish Prime Minister Recep Tayyip Erdogan (C) and his Romanian counterpart Victor Ponta speak as they review an honour guard during a welcoming ceremony before talks in Ankara, on September 19, 2013. Ponta is on an official visit to Turkey.  AFP PHOTO / ADEM ALTAN        (Photo credit should read ADEM ALTAN/AFP/Getty Images)
AFP PHOTO / ADEM ALTAN (Photo credit should read ADEM ALTAN/AFP/Getty Images)

Cotidianul România Liberă publică, citând surse turce, informaţia potrivit căreia Victor Ponta este internat la spitalul MEDIPOL, din Istanbul, unde soţia Preşedintelui Erdogan este acţionar majoritar.

„Premierul Victor Ponta a ales să nu se opereze în România în urma unui accident la genunchi, ci să apeleze la serviciile unui spital privat din Istanbul. Vizita sa în Turcia este învăluită în mister, informațiile transmise pe canale oficiale lipsind cu desăvârșire.

După ce la începutul acestei luni toți ochii au fost ațintiți asupra premierului Victor Ponta odată cu punerea sub acuzare de către procurorii anticorupție, șeful Guvernului s-a aflat din nou în centrul atenției ca urmare a deciziei controversate de a participa la Jocurile Europene de la Baku, Azerbaidjan, eveniment boicotat de liderii europeni. De aici, premierul a plecat direct spre Turcia, fără să anunțe oficial această călătorie, presa scriind că ar fi călătorit în avionul președintelui turc Recep Erdogan, și el prezent la Baku.

Motivul plecării în Turcia este o operație la genunchiul stâng, informație care a apărut în spațiul public pe canale neoficiale, pentru că, oficial, primul ministru nu și-a mandatat niciun consilier sau purtător de cuvânt să confirme sau nu plecarea în Turcia și să ofere publicului informații despre motivul presupusei călătorii.

Decizia premierului de a apela la o clinică privată din străinătate ridică, din nou, semne de întrebare cu privire la mesajul transmis opiniei publice privitor la încrederea în sistemul de sănătate românesc. Înaintea lui, mulți alți oficiali au preferat serviciile medicale străine: Traian Băsescu, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Ion Iliescu.

Purtătorul de cuvânt: “Nu comentez”

Ieri, premierul trebuia să fie prezent la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde fusese citat pentru a da declarații în legătură cu acuzațiile de evaziune fiscală, fals în înscrisuri și conflict de interese. În fața procurorilor s-a prezentat însă doar avocata premierului, Loredana Radu. Potrivit unor surse judiciare, aceasta le-a spus procurorilor că primul ministru este plecat din țară pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale la genunchi. Însă, contactată de România liberă, aceasta a refuzat dialogul cu privire la motivul absenței premierului la discuțiile cu procurorii anticorupție.

Nici oamenii din cabinetul primului ministru nu au fost mai deschiși în a oferi informații despre vizita lui Victor Ponta în Turcia.

“Nu comentez” a fost răspunsul purtătorului de cuvânt al premierului, Corneliu Calotă, la întrebările României libere cu privire la starea de sănătate a șefului său, precum și la decizia acestuia de a căuta tratament în Turcia.

„E ok, e ok” a fost singurul răspuns al mamei premierului, Cornelia Naum, întrebărilor României libere. Aceasta a mai spus că nu știe mai multe despre  data și locul operației fiului său.

Premierul, internat la o clinică a familiei Erdogan

Vălul de mister din jurul operației primului ministru a stârnit zvonuri în cursul zilei de ieri cu privire la gravitatea afecțiunii și la numele clinicii la care ar fi internat. Una dintre clinicile vehiculate ca posibilă gazdă a premierului a fost Acibadem, cunoscută pentru tratamentul de înaltă clasă oferit sportivilor din toată lumea.

„Chiar dacă ar fi la noi, nu v-am putea ajuta pentru că astfel de informații sunt extrem de confidențiale”, a venit însă răspunsul de la directorul de relații publice al grupului Acibadem, Ana Herkmen.

O altă clinică privată vehiculată ca gazdă a premierului a fost Medipol, din Istanbul. Astfel, un jurnalist turc a declarat pentru România liberă că Victor Ponta ar fi internat la Medipol. Presa din Turcia a  scris de mai multe ori despre strânsele legături dintre președintele Turciei, Recep Erdogan, şi spitalul din Istanbul. Potrivit jurnaliştilor turci, soţia șefului de stat este acţionar majoritar la clinică şi coordonează activitatea spitalului. Atât Recep Tayyip Erdogan cât şi mama acestuia, precum și diverși consilieri și apropiați ai președintelui au fost internaţi la Medipol. În 2011, atunci când premierul turc a fost operat la clinica din Istanbul, un întreg etaj a fost evacuat pentru a nu deranja demnitarul care iniţial a ascuns presei faptul că urmează să fie operat pentru unele probleme de sănătate.

Chestionați de România liberă, oficialii clinicii Medipol  au refuzat să ofere informații despre presupusa internare a premierului român în această unitate medicală.

Medic român: “Fac cel puțin cinci astfel de intervenții pe săptămână”

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, dădea în urmă cu trei zile asigurări că „în România avem medici foarte buni care pot face această intervenţie”.

„Avem și echipamentele necesare, la fel de bune ca și în străinătate. Din punctul meu de vedere este o procedură care se poate face foarte ușor în România. Nu este o intervenție complicată,” a adăugat Bănicioiu.

Intervenția, spun și medicii români, nu ar fi pus probleme specialiștilor din secțiile de ortopedie.

„Dacă este vorba despre o ablaţiune de menisc nu consider că este ceva ieşit din comun pentru medicina din România.  De douăzeci de ani se fac şi la noi operaţii laparoscopice în câteva zeci de spitale. Suntem zeci de medici care facem astfel de intervenţii. Numai în Bucureşti sunt opt, nouă aparate specializate pentru astfel de operaţii în sistemul sanitar de stat, plus cabinetele şi spitalele private. Eu fac cel puţin cinci intervenţii de  menisc pe săptămână. Majoritatea operaţiilor sunt de extirpare de menisc parţial, dar există şi cazuri de extirpare totală mai rar”, a declarat  şeful unei secţii de ortopedie a unui spital din Bucureşti care a dorit să rămînă anonim.

Este problema premierului dacă a ales să meargă într-un centru de excelenţă dintr-o altă ţară a mai spus chirurgul pentru România Libera

Din punct de vedere medical, potrivit specialiştilor, o astfel de intervenţie implică un repaus de maxim o săptămână.

Profesorul Alexandru Vlad Ciurea, director medical al Spitalului Sanador, ne-a declarat că, dacă este  vorba despre o afecţiune a meniscului, aceasta poate fi tratată foarte uşor şi în România, dar că totul ţine de opţiunea pacientului. „Este o operaţie simplă, obişnuită, care poate fi tratată şi la stat şi la privat în România. Şi la Sanador se fac astfel de operaţii, cu cadre medicale foarte bune, în condiţii foarte bune. Este problema pacientului dacă optează să meargă în altă ţară. Fiecare are libertatea de a alege”, a  mai  spus Ciurea.

Surse guvernamentale au confirmat pentru România liberă că premierul Victor Ponta se află în Turcia, unde va suferi o operație chirurgicală complexă. Astfel, Ponta s-a accidentat în urma unui meci de baschet, accident care i-a afectat ligamentul și meniscul genunchiului stâng. Potrivit surselor citate, este posibil ca premierul să nu mai poată juca baschet, o intervenție chirurgicală de scoatere a meniscului nefiiind exclusă”, scrie romanialibera.ro

 

Citiți articolul integral AICI

3 COMENTARII

  1. Acest Plagiator trebuie arestat si judecat pentru tradare nationala. …etc.

  2. Cred ca era *foarte grava* situatia cu piciorul dumnealui. Nu mai putea suporta amanare-. Ce abureala….. Trage de timp. Se coace ceva in Parlament si ticalosul are nevoie de timp sa nu ajunga la DNA. Incep sa il banuiesc de schizofrenie. Doar schizofrenicii incep sa fie convinsi ca propriile minciuni sunt adevarate. Doamne……pana cand……….?

  3. Mie imi pare mai mult a ”retragere”! Ori are vreun plan care trebuie sa se desfasoare fara el…oricum, e ceva putred in Victoras!

Comentariile sunt închise.