rompetrolpetromidia

Procurorii DIICOT au demarat ancheta în dosarul Rompetrol 2, care vizează privatizarea Rafinăriei Petromidia din Năvodari, conform stiripesurse.ro

Procurorii au pus sechestru pe bunurile rafinăriei Petromidia, acţiuni şi mijloace fixe, potrivit unor surse judiciare. S-a pus sechestru şi pe conturile unor persoane fizice.

Dosarul a fost disjuns din Rompetrol 1, din 2006, în care a fost anchetat şi omul de afaceri Dinu Patriciu, decedat între timp. Sunt nume grele implicate în acest nou dosar, printre ele şi foşti premieri ai României sau miniştri din mai multe guvernări.

Prejudiciul s-ar ridica la 3 miliarde de lei, iar bunurile plasate sub sechestru ar trebui să acopere dauna.

KazMunaiGaz Internațional, Oil Field Business Solutions, fostul Rompetrol și SC Rompetrol Rafinare SA sunt introduse ca părți responsabile civilmente în acest dosar.