19496133105-006352410d-kRaportul anual privind evaluarea ameninţărilor globale, al Comunităţii Naţionale de Informaţii din SUA, care adună la un loc toate serviciile secrete americane, arată că în 2016 Rusia va continua să provoace temeri la periferia sa, inclusiv printre ţări membre NATO, prin modul în care îşi foloseşte forţele militare şi paramilitare în Ucraina. Rusia, în ciuda problemelor economice care vor continua în 2016, va duce mai departe strategia sa de a folosi conflictul din Siria sau influenţa pe care o are în vecinătatea apropiată, pentru a-şi promova statutul de mare putere şi a ieşi din izolarea internaţională. Serviciile secrete americane menţionează separat şi Republica Moldova în raportul lor public, arătând că turbulenţele vor continua în 2016, scrie gandul.info.

Raportul anual al Comunităţii Naţionale de Informaţii din SUA, privind evaluarea ameninţărilor globale, abordează fiecare regiune în parte şi vorbeşte despre provocările de securitate din 2016. În ce priveşte Rusia, analiştii serviciilor americane arată că ea va continua să ţină în şah şi în 2016, prin modul în care îşi exercită puterea în regiune, ţările aflate la periferia sa, inclusiv aliaţii NATO. În această categorie intră şi România, chiar dacă nu este menţionată explicit în raport. De asemenea, raportul vorbeşte despre situaţia Republicii Moldova, pentru care anul 2016 va fi unul marcat de turbulenţe.

„Dorinţa Rusiei de a-şi folosi în mod deschis forţele militare şi paramilitare într-un stat vecin continuă să provoace temeri în statele aflate la periferia Rusiei, inclusiv printre aliaţii NATO. Nivelurile de violenţă din estul Ucrainei au scăzut, dar obiectivele Moscovei în Ucraina – să menţină o influenţă pe termen lung asupra Kievului şi să îngreuneze încercările Ucrainei de a se integra în instituţiile occidentale – vor rămâne probabil neschimbate în 2016”, arată raportul prezentat în această săptămână în faţa Senatului american de James Clapper, directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii.

De asemenea, Rusia va continua să folosească conflictul din Siria şi apelurile la cooperare împotriva Statului Islamic, pentru „a promova statutul de mare putere al Rusiei şi a pune capăt izolării internaţionale”, mai arată raportul, care susţine că ruşii au intervenit în Siria, în sprijinul lui Bashar al Assad, din cauza îngrijorărilor faţă de Statul Islamic şi alţi extremişti.

„Intervenţia militară a Moscovei în Siria marchează prima folosire semnificativă a forţei de luptă expediţionară în afara spaţiului post-sovietic, în ultimii zeci de ani. Intervenţia sa subliniază atât îmbunătăţirile în desfăşurare şi substanţiale ale capabilităţilor armatei ruseşti, cât şi încrederea Kremlinului de a le folosi ca pe un instrument de promovare a scopurilor de politică externă. În ciuda dificultăţilor economice, Moscova rămâne angajată în modernizarea armatei sale”, arată raportul.

„În ciuda încetinirii economice, Kremlinul rămâne înclinat spre adoptarea unei politici externe încrezătoare în 2016”, mai arată raportul, despre Rusia, dând exemplu eforturile sale de a-şi menţine influenţa în Eurasia, a preveni schimbările de regim în fostele republici sovietice şi a forţa statele vecine către integrarea în Uniunea Eurasiatică.

De asemenea, Rusia va continua să ducă războiul informaţional la un nou nivel, „lucrând la aţâţarea sentimentelor anti-americane şi anti-occidentale atât în Rusia, cât şi în lume. Moscova va continua să publice informaţii false şi înşelătoare în efortul de a discredita Occidentul, de a amesteca sau distorsiona evenimentele care ameninţă imaginea Rusiei, de a submina consensul asupra Rusiei şi de a apăra rolul Rusiei ca putere globală responsabilă şi indispensabilă”.

Moldova: turbulenţele continuă în 2016

Partea publică a raportului abordează şi trei republici ex-sovietice din vecinătatea României – Moldova, Ucraina şi Belarus.

„Moldova are în faţă un an turbulent în 2016. Nemulţumirea populară faţă de corupţia guvernului şi de proasta guvernare continuă să reverbereze, după un scandal bancar care a aprins proteste publice masive, iar lupta politică a provocat căderea unui guvern de coaliţie între partide pro-europene, în octombrie 2015. Revolta este probabil să continue. Regiunea separatistă pro-rusă (Transnistria – n.r.) are şi ea greutăţi economice şi va rămâne dependentă de sprijinul rusesc”, arată raportul.

În Ucraina, implementarea acordului de pace de la Minsk va continua în 2016, însă va face progrese încete şi dificile, dat fiind faptul că violenţele de la marginea zonelor controlate de separatişti continuă, consideră analiştii serviciilor secrete din SUA. „Ucraina a făcut progrese în eforturile de reformă şi face paşi pentru a-şi întări legăturile cu instituţiile occidentale. Ucraina va continua să se confrunte cu provocări serioase, totuşi, inclusiv cu progresele în reforme-cheie şi adoptarea unor modificări ale Constituţiei – cerute în acordul de la Minsk, pentru a scădea autoritatea politică şi fiscală asupra regiunilor (separatiste – n.r.)”.

Europa, prinsă în criza economică, a migraţiei şi a terorismului

„Guvernele europene se vor confrunta cu provocări continue politice, economice şi de securitatem derivate din migraţia în masă către Europa, de ameninţările teroriste, de o Rusie mai agresivă şi de recuperarea economică înceată. Disensiunile între liderii naţiunilor cu privire la cum să abordeze aceste provocări erodează sprijinul pentru o integrare mai profundă în UE şi vor întări sprijinul pentru liderii populişti, care favorizează prerogativele naţionale faţă de strategiile de remediere pan-europene”, arată raportul american, care subliniază că aşteptările Comisiei Europene sunt de 1,5 milioane de imigranţi în 2016.

„Creşterea economică a Europei, pe care UE o prognozează ca fiind moderată, ar putea să eşueze, dacă economiile de piaţă încetinesc şi mai mult, ceea ce ar scădea cererea de exporturi europene. UE continuă să se lupte să scape de efectele extinse ale recesiunii, cu griji pentru şomajul ridicat, cerere slabă şi productivitate încetinită. Grecia rămâne o îngrijorare pentru UE”, mai arată raportul.

Siria: regimul Assad va recâştiga teren cu sprijinul Rusiei

„Considerăm că sprijinul străin va permite Damascului să aibă victorii în câteva regiuni cheie, împotriva opoziţiei, şi să evite alte pierderi, dar nu va reuşi să modifice fundamental teatrul de luptă. Implicarea crescută a Rusiei, mai ales bombardamentele aeriene, vor ajuta probabil la recâştigarea de către regim a unor terenuri cheie în regiuni prioritare din vestul Siriei, cum ar fi Aleppo şi pe coastă, unde a suferit pierderi în faţa opoziţiei, în vara anului 2015”, arată raportul american.

Totuşi, lipsa de personal a regimului Assad nu-I va permite să atingă obiective strategice pe câmpul de luptă. „Regimul încă duce lipsă de personal, necesar pentru a captura şi a menţine regiuni cheie şi pentru a învinge strategic opoziţia şi Statul Islamic. Damascul se bazează tot mai mult pe miliţii, rezervişti şi sprijin străin – precum Iran sau Hezbollah-ul libanez – pentru a genera forţă de luptă”.

Americanii consideră de asemenea că negocierile de pace demarate sub egida ONU, la începutul lunii februarie, nu vor avea mare efect, dacă nu sunt însoţite de un acord de încetare a focului.