kovesi-sri

Protocolul încheiat de SRI și DNA a creat un imens scandal în România, care se încearcă a fi acoperit. Însă preşedintele Coaliţiei Românilor pentru Combaterea Corupţiei, Chris Terhes, actual rezident al SUA consideră că acest eveniment nu trebuie să treacă neobservat și că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi ar trebui exclusă din magistratură, conform bugetul.ro

„Deşi legea de funcţionare interzicea categoric SRI-ului să facă „acte de urmărire penală”, în calitate de procuror general Kovesi a semnat un protocol secret cu SRI permiţând, nu în baza unei legi care e publică ci a unei decizii CSAT care şi aceea e secretă, acestui serviciu secret să facă „acte de urmărire penală”. Mai pe scurt, ceea ce legea interzicea SRI-ului să facă, i-a permis Kovesi din pix.

În urma acelei acţiunii a lui Kovesi, cetăţeni ai României au fost anchetaţi, judecaţi şi poate condamnaţi nu în baza legii, care trebuie să fie publică, ci a unor protocoale secrete dintre procurori şi SRI la care doar aceste două instituţii au acces. Ce a făcut Kovesi e cel mai nimicitor atac la statul de drept, democraţia, independenţa justiţiei şi separaţia puterilor în stat de la caăderea comunismului până azi.

Pentru ceea ce a făcut Kovesi ar trebui exclusă din magistratură”, a scris Chris Terhes pe facebook.