canotaj-8+1

Federaţia Română de Canotaj face precizări în scandalul sportivilor depistaţi pozitiv cu melodium, după ce în presă au apărut mai multe comunicate care au creat confuzie.

Potrivit comunicatului FRC, canotorii români, băieţi şi fete, componenţi ai loturilor naţionale au fost testaţi pe parcursul anului de mai multe ori şi niciunul dintre ei nu a fost găsit pozitiv cu substanţe interzise de regulamentele sportive.

Federaţia spune că s-a făcut o confuzie între sportivii de la canotaj şi cei de la kaiak-canoe, acestea fiind două discipline diferite cu foruri naţionale de conducere separate.

„Federatia Romana de Canotaj doreste pe aceasta cale sa aduca la cunostinta publicului larg si reprezentantilor mass media ca informarea oficiala a ANAD privind sportivii depistati pozitiv cu meldonium nu face referire la niciun sportiv/nicio sportiva  din loturile de canotaj.
Canotaj si kaiac-canoe, sunt doua discipline sportive complet diferite, discipline conduse de doua foruri nationale separate: Federatia Romana de Canotaj – pentru disciplina canotaj si Federatia Romana de Kaiac-Canoe pentru disciplina kaiac-canoe.
Pe parcursul anului in curs, sportivii componenti ai loturilor de canotaj au fost testati in mai multe ocazii,  de catre ANAD (Agentia Nationala Anti-Doping) si Federatia Internationala de Canotaj, toate rezultatele fiind negative.
Precizarea este necesara pentru a elimina orice confuzie realizata in ultimele zile in urma unor articole, buletine informative si a altor materiale de presa aparute in mass media, in principal in mediul online, pe tema sportivilor depistati pozitiv si care prezentau subiectul ca avand legatura cu canotajul.
Rugam, prin urmare, reprezentantii mass media sa efectueze, acolo unde este cazul,  corectiile ce se impun, sa elimine canotajul/ canotorii din aceste materiale, pentru a asigura o informare corecta a publicului larg”, se precizează în comunicat remis presei.