posta plicuri fiscTe aştepţi ca la Poşta Română să găseşti cel puţin două lucruri: scrisori şi timbre. Pentru cei care pleacă convinşi că de la Poştă poţi cumpăra banalul plic s-ar putea să aibă o surpriză neplăcută: instituţia nu mai vinde plicuri de mai bine de două luni de zile şi nici nu se ştie exact când vor reveni asupra acestei decizii. Explicaţia oficială oferită gândul de Poşta Română este: ”lipsa plicurilor de la vânzare în oficiile Poştei Române este o situaţie temporară, care ţine de raţiuni tehnice”. Mulţi dintre români au avut surpriza neplăcută chiar luni, când expira termenul limită la care pot fi trimise declaraţiile de venit la Fisc, iar acest lucru se putea face folosind serviciile Poştei.

”Ştiaţi că la Poştă nu se mai vând plicuri?”, îl întreb azi pe un deputat.

”Ce glume sunt astea, cum să nu se vândă plicuri? Dar ce vând?”, îmi răspunde.

 ”Pe mine m-au trimis la piaţă să îmi cumpăr plicul”, îi explic situaţia trăită azi dimineaţă.

”Nu te cred, cum să nu se vândă plicuri la Poştă. Atunci vând gogoşari ei la Poştă şi plicurile în piaţă?”, continuă deputatul să nu creadă această informaţie.

Îi povestesc că de dimineaţă am stat patruzeci de minute la o coadă într-un sediu al Poştei Române din cartierul bucureştean Berceni.
După ce am stat la coadă, am ajuns la ghişeu, cerând două lucruri simple: un plic şi un timbru.

”Nu vindem plicuri”, îmi spune doamna în albastru dungat din spatel ghişeului. În spatele meu un tânăr îi explică iubitei cât de urâtă e această instituţie, în care nici măcar aer condiţionat nu au.

”Dar timbre aveţi?”, încerc să mă asigur eu.

”Da, timbre avem. Dar Poşta Română nu mai vinde plicuri”, îmi repetă angajata Poştei.

”Cum să nu mai vândă plicuri?”, mă uit eu peste tot, poate zăresc la un alt ghişeu un plic. Nici urmă de aşa ceva.

”Mergeţi în piaţă, cumpăraţi plicul şi apoi vă întoarceţi în faţă, nu mai staţi la coadă”, mă învaţă doamna cum să procedez.

”Dar de ce nu mai vindeţi?”, încerc eu pentru ultima dată, în timp ce mâna cu dungi albastre preia următorul client al Poştei Române.

Piaţa se află în apropierea Poştei. Are o zonă clasică, dedicată zarzavaturilor şi legumelor, şi o alta pentru îmbrăcăminte chinezească, lucruri de papetărie, dar şi alte lucruri de care mai are nevoie omul în casă. Intru într-un magazin. În faţa mea, o doamnă cumpără zece foi de hârtie. ”Au deschis şi ăia acolo pe scări, dar nu mă duc până acolo că mi-e greu să urc scările alea. Să aduceţi şi foi din alea mai mari”, discută cu vânzătoarea.

Jenat o întreb: ”plicuri aveţi?”.

”De care doriţi?”, se uită la mine.

”Unul mai mare”, spun repede.

”Un leu”, şi scoate de sub tejghea plicul meu.

E mare, încap foile de trimis în el. Se dezlipeşte la vârf, semn că nu mai trebuie să dai cu limba pentru a se lipi.

Reintru în Poştă. Doamna mă vede rapid, nu s-a mişcat foarte mult coada. Am noroc, nu trebuie să le explic de ce intru în faţă.

Mi se cântăreşte plicul, cer confirmare de primire. Plătesc şi plec mirat: ”de ce nu mai vinde Poşta plicuri oare?”.

Mica mea problemă o ridic tuturor: ”ştiaţi că la Poştă nu se mai vând plicuri”. Nici parlamentarii, nici jurnaliştii nu par informaţi despre noua situaţie.

Caut pe net. Poate este o informaţie veche şi nu ştiu eu. Găsesc o ştire Mediafax din luna martie, în care Poşta Română anunţă că nu va vinde plicuri pentru o perioadă de două săptămâni.

„Poşta Română nu mai vinde plicuri de câteva zile. Motivul este modificarea legislaţiei privind casele de marcat. Toate casele de marcat trebuie să treacă printr-un update tehnic, pentru a respecta noile prevederi ale legislaţiei. Sperăm ca procesul să dureze cel mult două săptămâni”, anunţau pe 20 martie 2015 reprezentanţii Poştei Române.

Dar au trecut mai bine de atunci, de ce nu vinde totuşi Poşta Română plicuri.

De ce nu vinde Poşta Română plicuri?

Cer clarificări celor de la Poşta Română. Cine a luat această decizie, cât va dura situaţia, ce s-a întâmplat cu plicul de la Poştă.

”Lipsa plicurilor de la vânzare în oficiile Poştei Române este o situaţie temporară, care ţine de raţiuni tehnice. Mai exact, noile prevederi legislative – care impun, începând cu 2016, obligativitatea introducerii caselor de marcat cu jurnal electronic – se suprapun unei situaţii interne: Poşta Română trebuie să refiscalizeze casele de marcat (cu rolă de hârtie) de pe fostele Direcţii Regionale (desfiinţate în urma reorganizării companiei) pe datele de identificare fiscală ale Poştei Române”, este răspunsul primit de gândul de la Poşta Română.
Compania precizează că a iniţiat demersuri pentru a refiscaliza aceste aparate, dar lipsa firmelor abilitate să realizeze acest up-date tehnic a prelungit procedura.

”În acest moment, Poşta Română se află în situaţia de a găsi un operator care să facă un up-date al caselor de marcat din dotarea companiei, operaţiune costisitoare şi, în cele din urmă, inutilă în contextul noii realităţi legislative. Mai exact, Poşta Română, în acest moment, elaborează procedura de achiziţie publică a unor case de marcat cu jurnal electronic, însă metodologia după care ar urma să funcţioneze întregul sistem al acestor aparate nu a fost încă elaborată de Ministerul Finanţelor Publice. Până la clarificarea situaţiei, operatorul naţional de servicii poştale caută soluţii rapide şi care să nu implice costuri suplimentare. Scopul nostru este să repunem plicurile în vânzare în cel mai scurt timp posibil. Regretăm situaţia creată şi îi asigurăm pe clienţi că facem toate eforturile pentru rezolvarea acestui inconvenient”, precizează pentru gândul Poşta Română.

Până atunci să ştiţi că la Poşta Română nu găsiţi plicuri, dar în piaţă aveţi o şansă. Oare cine va câştiga noul contract cu Poşta?

 

sursa: gandul.info

Comentariile sunt închise.