Presa și intelectualii români ar trebui să încerce să înţeleagă ascensiunea lui Donald Trump. Să vadă că alegătorii americani sunt furioşi şi revoltaţi pe un estabilishment corupt şi etern în funcţiile pe care le ocupă la Washingtom.
Parafrazându-l pe filosoful Baruch Spinoza, aş spune că, înainte de a-i blama pe Trump şi pe alegătorii săi, ar fi mai bine să pricepem fenomenul care a dus la nominalizarea sa drept candidat la Partidului Republican. Am anticipa, poate, și ceea ce s-ar putea întâmpla în România…
Uitați-vă la Congresul Statelor Unite, una din cele mai încremenite instituții din această țară, un simbol al estabilishmentului. Mai mult de 85% din americani sunt nemulţumiţi de activitatea Legislativului. Acum câțiva ani, The Economist compara mecanismul desemnării congressmenilor și senatorilor americani – colegiile uninominale erau decupate în așa fel încât să asigure realegerea la nesfârșit a marilor bonzi din cele două partide – cu situația din Coreea de Nord.
Imaginea cabinetului Obama este la fel de jalnică. Circa 75% din americani afirmau, în decembrie 2015, că sunt nemulţumiţi de modul în care ţara lor este guvernată.
Regimul Obama nu a rezolvat mai nimic din ceea ce a promis.
Dimpotrivă, citeam zilele trecute – tot în The Economist – că percepția publicului în ceea ce privește relațiile inter-rasiale s-a deteriorat puternic. Sunt studii care arată cum clasa mijlocie, de care democrații erau atât de preocupați, declarativ, s-a subţiat şi ajunge la sub 50% din populaţie.
Printre altele, Obamacare i-a lovit direct pe cei din „middle class”, pentru că prețul asigurărilor premium au crescut. Reglementările federale, care au făcut un rău imens mediului de afaceri și au favorizat doar birocrația, au luat o amploare uriașă. Un site de știri arăta că doar agenția de protecție a mediului a emis, sub Obama, 2.827 noi acte normative, însumând 24.915 pagini, dar sunt multe alte exemple.
Poate că astfel de excese sunt banale pentru cei obişnuiţi cu birocrația de la Bruxelles, dar în SUA ele sunt scandaloase.
Este adevărat că, sub Obama, Statele Unite au ieşit din criza economică. Este adevărat şi faptul că economia SUA a evoluat mai bine decât cea a altor state care au trecut prin criză, dar asta nu-i interesează pe americani, care au rămas cu slujbe prost plătite şi foarte mulţi – în special albii de vârstă mijlocie – au venituri sub cele din perioada Clinton. Un grafic al agenţiei Bloomberg arată că, după criza din 2007, Statele Unite şi-au revenit într-o perioadă mai lungă de timp (şapte ani) decât după alte crize economice.
De ce însă Donald Trump şi nu un alt republican? Pentru că, cel puţin alegătorii republicani, s-au săturat de ipocrizie şi de corectitudine politică. Nu mai suportă pe nimeni care are legătură cu estabilishmentul de la Washington.
Americanii nu mai vor să li se spună că nu este „corect politic” să vorbească despre ceea ce este evident: că teroriştii acţionează în numele religiei islamice.
Când aduci în casa ta un refugiat, iar acesta ia un topor şi începe să lovească în cei care l-au adăpostit, cred că am încetat orice discuţie despre toleranţă. „Democraţia nu înseamnă impotenţă de a-ţi apăra valorile fundamentale. În momentul de faţă, Occidentul, prin Occident înţelegând tot Occidentul, SUA inclusiv şi Europa occidentală sunt într-o criză de oameni politici de ţinută, de forţă, de determinare, de oameni care ştiu să salveze barca atunci când ia apă”, scria, zilele trecute, filosoful Gabriel Liiceanu. El sintetizează foarte corect lipsa de leadership şi este exact ceea ce simt milioane de americani, în special după cel de-al doilea mandat Obama.
Când Trump spune „Make America great again”, nu doar republicanii, dar și mulți democrați îi dau dreptate.
Eu am declarat de câte ori am avut ocazia că sunt un republican și un admirator al lui Ronald Reagan. Deci, sunt subiectiv. Dar ceea ce ar trebui citit printre rânduri este că alegătorii nu vor accepta pentru mult timp ca o pseudo-elită politică şi o presă subordonată ( vezi CNN și MSNBC echivalentul A3) să le dicteze ce este bine şi ce este rău. Asta se întâmplă şi în România. Această ţară nu are tradiţia democrată şi un spirit al revoltei atât de puternic precum cel din SUA, dar semne bune sunt: mitingurile post-Colectiv sau ciobanii care au luat cu asalt Parlamentul, de exemplu.
Într-un discurs memorabil, ţinut în 1964 şi pe care l-am auzit recent invocat de către guvernatorul din Indiana, fostul preşedinte Ronald Reagan spunea: „Aceasta este problema acestor alegeri: fie credem în capacitatea noastră de a ne autoguverna, fie abandonăm Revoluţia Americană şi recunoaştem că o mică elită dintr-un Capitoliu îndepărtat poate planifica vieţile noastre mai bine decât o putem face noi înşine”.
Este ceea ce simt, şi azi, milioane de americani. Este şi problema României, cu menţiunea că, în locul „elitei”, la Bucureşti avem nişte bieţi plagiatori.
Sursa: contributors.ro
