steag-ue-ars-dover

În jur de treizeci de manifestanţi de extremă-dreaptă au dat foc sâmbătă unui drapel al Uniunii Europene în timpul unui miting la Dover, oraşul britanic situat în faţa oraşului francez Calais unde trăiesc mii de migranţi care speră să ajungă în Marea Britanie, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro

Poliţişti au fost desfăşuraţi în jurul manifestanţilor care au mărşăluit în apropierea portului Dover. Unul dintre manifestanţi purta un steag britanic cu inscripţia „Refugiaţii nu sunt bineveniţi”.

„Manifestanţii de extremă-dreaptă nu au reuşit în încercarea lor de a închide portul Dover”, a declarat Charlie Elphicke, deputat al oraşului. „Un mic număr de egoişti au provocat aceste perturbări”, şi-a exprimat el indignarea.

În paralel, a avut loc o contramanifestaţie. O femeie purta o pancartă proclamând „rasismul îi răneşte pe toţi”.

Imigraţia este una dintre temele principale în dezbatere la mai puţin de patru săptămâni până la referendumul privind menţinerea Marii Britanii în UE planificat la 23 iunie, aminteşte France Presse.

Dover este situat la 34 km de coasta de nord-est a Franţei, de cealaltă parte a Canalului Mânecii.AGERPRES