crioconservarea_spermei

Trei familii canadiene au dat în judecată o companie specializată în comercializarea de donații de spermă pe motiv că donatorul a fost prezentat ca un geniu, dar era bolnav mintal și cu un trecut criminal, informează sâmbătă AFP, citată de agerpres.ro

„Este groaznic”, a declarat avocatul James Fireman. „Aceste cupluri care caută ajutor pentru a-și întemeia o familie și într-o situație de vulnerabilitate și-au pus speranța într-o bancă de spermă”, a spus el.

Plângerea pentru înșelăciune vizează compania americană Xytex și distribuitorul său canadian Outreach Health Services, cărora cele trei familii le pretind daune de 15 milioane de dolari canadieni (10,4 milioane de euro).

Reclamanții acuză cele două companii că l-au prezentat pe donator ca fiind o persoană cu sănătate perfectă, cu un IQ ridicat și deținător al unui doctorat de inginer în neuroștiințe.

Familiile au aflat în cele din urmă adevărata lui identitate atunci când compania Xytex a atașat accidental într-un email datele de contact ale donatorului.

Cu o căutare rapidă pe internet, reclamanții au descoperit că donatorul era de fapt un bărbat de 39 de ani care suferea de schizofrenie, tulburări psihotice și narcisiste de personalitate, din cauza consumului de droguri.

Omul fusese închis pentru diverse delicte și tâlhării și și-a abandonat studiile universitare în urmă cu douăzeci de ani.

Cel puțin 36 de femei din Marea Britanie, Canada și Statele Unite inseminate cu sperma acestui donator au născut în ultimii zece ani, mai scrie agerpres.ro